x_Who are you ep34_x

Zambetul sau pur si copilaresc ma facea sa imi aduc aminte de clipele fericite petrecute alaturi de el. Zambetul acela ma facea sa plang. Sa plang de bucurie, dar totodata si de tristete.
FLASH BACK
Ma jucam vesela printre florile pline de culoare de pe pajiste. lncetul cu incetul lumina dispare, iar rasetele mele si cele ale lui Andrew rasunau puternic. Alergam cat puteam de tare facand anumite curbe bruste pentru a-l incetini pe Andrew, iar apoi radeam de bucurie chit ca soarele apusese de mult insa noi alergam fara nicio problema. Nu voiam sa ma intorc la camin acolo unde veselia mea pierea. Stateam bine aici impreuna cu fratiorul meu. As vrea sa stau cu el mereu. Asta e visul meu cel mare, sa stau pana la adanci batraneti impreuna cu el si cu zambetul sau. Acesta ma prinse din urma si imi inconjura tot trupul cu mainile sale puternice apoi ma ridica de la sol si incepu sa ma invarta. Ma simteam libera ca pasarile cerului. Dupa cateva clipe incetini apoi se aseza jos inca tinandu-ma in brate.
- Ai privit vreodata stelele? ma intreba Andrew cu o caldura specifica in glas.
- Nu.....nu am iesit niciodata din camin seara.
- Niciodata? pe bune? oh, lasa, hai sa te uiti.
- La ce? intreb confuza
- La cer.
Ma intind pe spate si simt cum spatele si capul meu fac contact cu solul rece. Andrew se aseaza langa mine si se uita concentrat la cerul albastru ce mai avea urme rozalii de la apus. Ma tot uitam incercand sa vad o stea, dar nu era nimic. Nu stiu cum arata stelele.
- Andrew, eu nu vad nimic, spun trista
- Ai sa vezi, doar ai rabdare.
- Dar eu nici nu stiu cum arata stelele....
- Sunt frumoase la fel ca zambetul tau mic si inocent.
- Dar, daca nu sunt pregatita? stelele sunt mult mai imprtante decat mine, daca nu mi se vor arata? spun si scap o lacrima.
Andrew ma lua in brate, imi sterse lacrima si ma pupa pe frunte.
- Nu mai spune asta. Tu esti mult mai importanta. As da toate stelele din univers pentru a sta langa tine.
- Dar ele sunt asa frumoase, iar eu sunt mica si prapadita....
- Stelele se arata tuturor, chit ca sunt buni sau rai, mici sau mari, inteligenti sau nu, bogati sau saraci. Ele sunt calauzele noastre, ne arata drumul cel bun. Sunt ca un ghid.
- Wow....
- Uite, acela este Luceafarul. Este cea mai luminoasa stea si prima care apare pe cer.
Avea dreptate, sunt ca niste calauze ce ne vegheaza si ne arata drumul cel bun.
- Dar de ce este intr-un loc asa intunecat?
- Nu este intunecat. Depinde cum vrei sa-l vezi. Acolo se spune ca e locul in care cei ce au plecat dintre noi se adapostesc de intuneric. Luceafarul ii conduce spre lumina, spre un loc ferit de rele adica in Rai si se mai spune ca apare doar atunci cand cei plecati acolo sus ii asculta pe cei de aici.
- Deci acolo sunt mama si tata?
- Da. Si sunt sigur ca sunt mandri de fetita lor. Sigur acum zambesc.
Un zambet trist si o lacrima imi aparura pe fata. lmi este dor de ei...
- Nu vreau sa pleci si tu acolo, spun eu.
- Nu voi pleca. lti promit!
END FLASHBACK
- Ba ai plecat! ai plecat si m-ai lasat aici. Puteai sa ma iei cu tine. Mi-ai promis! spun si incep sa plang
Simteam nevoia sa plang si stiam ca aici as putea sa o fac linistita. Poza lui Andrew de pe mormant ma facea sa ma simt mai bine.
- Acum....iata-ma....stau iar la capul tau si plang. lmi e dor de tine frate si de glumele tale. Acum se pare ca nenorocitii care te-au trimis aici au....au venit la noi si ne-au atacat.....Christian a.....a sarit in fata mea si m-am salvat. Fara el, acum eram la tine. Vreau sa ma razbun, dar stiu ca tu nu vrei asta. Stiu ca ai pretentii de la mine. Si eu am.....imi pare rau ca nu am reusit sa fiu ce ti-ai dorit. Te-am dezamagit....si pe tine.
lmi pun capul pe marmura neagra a mormantului si ma las invaluita de lacrimi. Ma simt neputincioasa. Dupa ceva timp imi ridic capul spre cer si inghit in sec. Aparuse Luceafarul.
- Mai tii minte? mai stii cand mi-ai spus despre Luceafar? acea zi a fost unica pentru mine. M-ai invatat cum sa ii gasesc pe mama si tata, iar acum si pe tine....imi pare rau...ai fost singura persoana care s-a apropiat asa mult de mine. Singurul care ma cunoaste perfect. As vrea sa te am aici, as vrea sa ma ajuti, sa ma inveti ce e iubirea, sa fii tatal care ma avertizeaza despre raul pe care aceasta il produce, sa fii cel care imi ameninta iubitii cu moartea in caz ca ma ranesc. Sa fii mama care se bucura cu mine la primul sarut, prima intalnire sau prima floare primita de la un baiat. Sa fii fratele ce ma indruma sa nu fac prostii, sa fii prietena careia ii spun toate secretele. Cred ca simt ceva pentru el, dar nu stiu ce e. Vreau sa il vad....nu vreau sa fie prea tarziu atunci cand o sa-l cunosc. Ma simt bine langa el. Simt cum incetul cu incetul imi umple golul din suflet....un gol ce a aparut cand ai plecat....
Fara a mai spune ceva mi-am lasat din nou capul pe marmura rece si am inceput sa plang. Plangeam pentru ca imi era dor de el, pentru mama, pentru tata, pentru Roni, pentru tot. Ma durea inima. Simteam un junghi puternic in suflet ce isi tot marea intensitatea. Capul incepea sa ma doara, iar pleoapele erau tot mai grele....