Adoptata capitolul45 FINAL

❗ULTIMUL CAPITOL❗

Capitolul 45
Izabella

Mă uit în oglinda mare din fața mea și nu îmi pot ascunde zâmbetul nicidecum. Totul pare doar un vis prea frumos. Însă e realitatea. Totul se simte atât de real. Fiecare emoție, fiecare fior, fiecare furnicătură, fiecare senzație, e adevărată și se simte atât de intens. Rochia voluminoasă pe care o port e de un alb imaculat. E cam greu să mă mișc în ea, dar merită efortul. De câte ori arunc o privire la reflexia mea îmi dau seama cât de real e totul. Eu chiar mă căsătoresc cu Luke! Am așteptat momentul acesta de doi ani în continuu. Acum că a venit am atâtea emoții. De parcă fata ce se reflectă în oglindă nu sunt eu.

- Nu-mi vine să cred că fata mea se mărită!

Exclamă mama în timp ce îmi așază mai bine voalul pe cap.

- Nici mie nu-mi vine să cred.

- Ești atât de frumoasă.

- Desigur că e frumoasă. Noi am făcut-o.

Vocea tatălui meu mă face să tresar. Mă întorc cu fața spre el. Niciodată nu l-am văzut la costum. Nu e ca și cum l-am văzut de prea multe ori. Am început să-mi îmi petrec din când în când timpul cu mama, dar el nu pare că vrea să se apropie prea mult de mine. Încerc să nu mă simt stingheră lângă părinții mei, însă nu pot să fiu în totalitate în largul meu. Mi-au făcut multe, mult prea multe, pentru a putea fi iertați. M-au născut doar pentru a mă distruge. Nu mai pot repara nimic acum. Nu-mi mai pot da copilăria înapoi.

- Ai grija ce faci azi. Să nu te prind în preajma lui Luke prea mult. Îl sperii cu sfaturile tale de căcat despre cum e să fi șot. Ești groaznic la asta. Îi spune mama, iar el râde.

- Sunt groaznic la a da sfaturi sau la a fi soț? Întreabă el încă amuzat.

- Și una și alta.

- Și totuși încă porți inelul de căsătorie.

Se apropie de mama și îi ia mână întra lui. Mă simt de parcă nu ar trebui să văd asta. Știu că ei se iubesc. Se înțelegeau de minute încă din vremea în care locuiam cu ei. Se potrivesc la perfecție. Au aceleași intenții, același umor prost, aceleași gânduri. Și totuși nu mi se pare că semăn deloc cu ei. Da, pe exterior avem destul de mult asemănări, dar pe interior suntem compleți diferiți.

- Ghinionul meu a fost că m-am îndrăgostit de tine.

Cred că au un moment intim. Nu vreau să iau parte la așa ceva. Îmi dreg vocea, captându-le atenția. Aceștia iau o mică distanță între ei. Nu sunt deloc obișnuită să îi văd arătând semne de afecțiune. Nu mi-am petrecut prea mult timp alături de ei doi pe când eram mică și cât am petrecut nu arătau că se iubesc prin gesturi sau cuvinte frumoase. Ei aveau un alt fel de-aș arată iubirea. Unul din care până și un copil de nouă ani putea înțelege că există dragoste între cei doi.

- În fine, am venit aici pentru te anunța că începe nunta. Începe el să vorbească puțin stânjenit.

- Oh, mulțumesc că m-ai anunțat.

- Știi, mă gândeam că te pot conduce eu până la altar. Sunt tatăl tău și... înțelegi tu.

Îmi evită privirea și îmi dau seama că e puțin emoționat. Mă amuză asta. Tatăl meu, cel care m-a vândut unui necunoscut, care emoții în ziua nunții mele. Sigur îmi imaginez asta.

- Mi-ar face plăcere.

Răspund într-un final. Își ridică privirea spre mine și îmi aruncă un mic zâmbet.

- Haideți, dacă mai vorbim mult Luke va bănui că nu îți vei mai face apariția.

Spune mama înainte să iasă din mica cămeruța improvizată. Nunta are loc în aer liber. Ceea ce ne-a dat peste cap cu pregătirile. E dificil să să organizezi o nuntă într-un spațiu deschis. Nu pot să zic că am făcut eu prea mult efort. Luke a angajat pe cineva care să se ocupe de tot.

Mă îndrept, împreună cu tatăl meu spre locul unde se află toată lumea. Acesta mă cuprinde de braț. Am intenția să mă feresc, dar îmi amintesc că nu îmi poate face rău. Mă uit în față și încerc să scap de emoțiile astea insuportabile. Când ajung în văzul tuturor pianistul începe să cânte o piesă aleasă de Matilda. Mi-a explicat jumătate oră semnificația sa și cât de potrivită e, însă eu nu am fost prea atentă.

Mă uit prin jurul meu. Sunt multe persoane pe care nici nu le cunosc. Cel mai probabil sunt din partea lui Luke. El cunoaște multe lume, deși nu mi-a prezentat prea mulți din aceștia. Sunt doar câteva fețe pe care le cunosc. Pot simți privirea urâtă a părinților lui Luke de aici. Nu au primit deloc bine vestea nunții noastre. S-au ținut de capul lui trei zile pentru ca el să renunțe la ideea de căsătorie. Știu că nu ar făcut așa ceva. Doi ani l-am tot zăpăcit cu nunta asta.

Într-un alt capăt o văd pe Amanda. Sunt surprinsă să o văd aici. I-am trimis o invitație mai mult din politețe, iar ea a acceptat să vină. Am schimbat doar câteva vorbe cu ea. Însă Luke a avut o conversație lungă cu aceasta. Ceea ce m-a enervat groaznic, dar nu am vreau să-mi stric dispoziția. Ea arată, ca de obicei, minunat. Poartă o rochie albastră scurtă, ce îi stă perfect pe corp. Arată la fel ca acum doi ani. A venit alături de sora ei, Emma. E la fel de scorpie ca atunci când am cunoscut-o. Poate și mai mult.

În primele scaune sunt Marco, Matilda și Derek. Singurele persoane care nu am nimic cu relația mea și a lui Luke. Ei m-au încurajat mereu. Și le mulțumesc pentru asta. Mai ales lui Marco. El nu are nicio legătură cu familia asta nebună. Dar e aici, alături de mine. Chiar dacă mi-a ascultat toate dramele, nu a arătat de parcă ar vrea să abandoneze prietenia noatră. Îi sunt recunoscătoare pentru asta. Și Matilda mi-a fost un ajutor în multe cazuri. E bine să ai și o părere feminină. Mai ales că ea îl cunoaște pe Luke mult mai bine decât eu o fac.

Ajung în fața altarului, unde dau de ochii frumoși a persoanei pe care o iubesc cel mai mult. Îmi zâmbește emoționat. Sunt bucuroasă că nu numai eu mă simt de parcă voi leșina în a doua secundă. Abia când pianistul se oprește din cântat pot auzi toate șușotelile. Dar sunt imediat absorbite când Luke îmi apucă mâinile între ale lui. Cu cât îl privesc mai mult cu atât mă îndrăgostesc mai tare. Inima îmi saltă, iar stomacul meu se strânge. Sunt copleșită din cauza emoțiilor, iar mâinile încep să-mi tremure. Luke îmi șoptește un va fi bine pentru a mă încuraja. Știu că va fi bine. De asta am și atâtea emoții. După atâtea obstacole și durere în sfârșit va fi bine.

- Izabella Blake, îl luaţi de soţ pe Luke Blake de bună voie şi nesilită de nimeni până când moartea vă va despărţi? Preotul începe să vorbească, făcând liniște.

- Da! Vocea îmi tremură și mă abțin cu greu să nu plâng.

Nu m-aș fi văzut niciodată într-o rochie de mireasă, împreună cu cel pe care îl iubesc și mă iubește. Nu m-aș fi văzut vreodată fericită după ce aflasem că proprii mei părinți nu mă voiam, iar un necunoscut începuse să aibă grijă de mine. Eram atât de confuză când Luke mi-a oferit propria mea cameră unde existau ferestre. Eram atât de confuză când puteam să ies de ușă de câte ori voiam. Puteam vorbi fără să mă tem că voi fi bătută. Nici nu înțelegeam de ce un om vine de luni până vineri la mine cu câteva cărți în mână și mă punea să scriu și să citesc. Credeam, pentru timp, că avea impresia că sunt stricată pentru că mă ducea la psiholog. Chiar eram stricată. Eram atât de speriată când îmi arată orice formă de afecțiune. Nu știam de ce face toate alea, de ce mă face să mă simt bine. Nu avea niciun motiv.

- Luke Blake, o luat de soție pe Izabella Blake de bună voie şi nesilit de nimeni până când moartea vă va despărți?

- Da!

Se uită fix în ochii mei. Pot vedea cât de mult își dorește și el asta. Să fiu a lui până și în acte. Mereu am fost a lui. În toate actele care ne-a legat am fost a lui. Dar acum e atât de diferit. Nu îi sclavă sexuală, sau fiică. Îi sunt soție. Suntem căsătoriți.

- Dacă cineva se opune acestei căsătorii să vorbească acum sau să tacă pe vecie.

Aproape jumătate jumătate din persoanele invitate se ridică în picioare. Aproape că-mi vine să râd. Spre mirarea mea, Amanda e încă pe scaunul ei, uitându-se în direcția noastră. Probabil a trecut peste. Au trecut doi ani. A venit si timpul. Îi zâmbesc când privirile noastre ni se intersectează, iar ea îmi întoarce gestul.

- Cu siguranță mai mulți decât data trecută. Șoptește preotul.

Avem același preot de la nunta trecută a lui Luke. Am încercat să luăm altul, fiindcă acesta știe că am fost fiica lui acum doi ani. Plus că a fost martor la toată telenovela aia. Însă niciun preot nu a vrut să participe când a aflat ce vârstă am eu. Nu înțeleg ce treabă avea asta cu căsătoritul și ce îi dureau pe ei de cine cu cine se căsătorește, dar nu puteam face nimic în legătură cu asta. Sincer, mă așteptam ca cineva să cheme poliția la nuntă. Din cei ce știu că eu am fiica lui Luke, desigur. Probabil și dacă o chemau nu se întâmpla nimic. Relația mea și a lui Luke e complet legală acum.

- Vă declar soţ şi soţie!

Spune acesta într-un final, observând că nu vrem să ne legăm de cei din picioare. O fată brunetă și scundă, pe care nu o cunosc, vine cu inelele noastre. Luke apucă inelul predestinat mie, apoi îmi ridică mână delicat. O duce la gura lui, sărutând-o. Sunt sigură că m-am făcut roșie în obraji. Nu ne-am arătat niciodată afecțiunea în public, dar există început pentru toate. Pune inelul pe degetul meu și își ia câteva secunde să se uite la acesta. Apuc și eu inelul și i-l așez pe deget.

Luke își pune mâinile pe obrajii mei, ridicându-mi fața la nivelul feței lui. Își lipește buzele de ale mele imediat ce ochii noștri fac contact vizual. Sărutul e lent, dar și așa îmi provoacă fluturi în stomac. Îmi închid ochii și mă bucur de senzațiile pe care mi le oferă. De fiecare dată e altfel. Nu mă pot obișnui nu senzațiile puternice pe care mă face să le simt de fiecare dată când mă atinge.

- Bine ai venit în familie, Iza!

Matilda își face prima apariția lângă mine după ce Luke își desprinde buzele de ale mele. Mă ia într-o îmbrățișare strânsă de care mă bucur din plin.

- Nu cred că sunt prea bine venită in familie. Spun în forma de glumă.

- Jumătatea cea plictisitoare nu te vrea. Norocul tău că jumătatea cea bună e de partea ta. Încă nu știu ce face Luke aici.

Îl ia ea peste picior pe nepotul ei, iar acesta se încruntă. Din ce mi-a povestit Matilda, Luke era fix cum sunt părinții lui. Strict, responsabil și plictisitor. Doar că el uneori își uita principiile. Dar asta era rar. Și pot spune că a rămas la fel. Mereu a fost responsabil. Dar excepțiile de care vorbea Matilda au devenit cam dese. A ajuns să cumpere o persoană, ca apoi să o adopte, ca pe urmă să se căsătorească cu ea. Oare eu l-am făcut să uite de toate moralitățile pe care le avea? Dacă era altă fată în locul meu, se întâmpla același lucru? Nu contează. Contează că acum suntem fericiți și împreună.

•••

Seara s-a lăsat rapid. Mă bucur că vremea e încă bună. Nu aș vrea să mut petrecerea în localul închiriat de rezervă. Ne cam așteptam să se lase frigul. Dar nu mă supără dacă ținem petrecerea în aer liber. În ciuda faptul că mulți s-au opus nunții noastre, toată lumea se distrează. Aveam în plan să-mi anunț mica surpriză în gura mare, dar poate nu ar trebui. Pe cine păcălesc? Nu-mi pasă dacă oamenii aceștia necunoscuți nu vor fi de acord.

- Sper că vă simţiti bine.

Luke urcă pe mica scenă, iar muzica s-a dat mai încet. Mulțimea exclamă în semn pozitiv. Mă duc mai în față, pentru a-mi putea vedea soțul mai bine. Acesta mă prinde imediat cu privirea și îmi zâmbește.

- Nu vreau să vă reţin prea mult. Știu că mulți vă aflați aici doar pentru că faceți parte din familia mea. Vreau doar să îi reamintesc soției mele, care mereu are insecurități și bănuieli.

- Te iubesc, Izabella! Te iubesc mai mult decât orice. Ai fost și ești tot ce am nevoie. De fiecare dată când mă uit la tine îmi dau seama cât de norocos sunt că te am. Tot ce avem noi e atât de complicat. Niciodată nu a fost ușor. Mai ales pentru tine. Îmi demonstrezi mereu cât de puternică ești de fapt. Și, când te uiți în oglinda aia afurisită din baie, nu ar trebui să îți judeci corpul. Ești atât de frumoasă. Ești perfectă. Nu-mi puteam dori ceva mai bun decât tine niciodată. Ochii mei numai te tine te văd, iar inima mea numai pe tine te vrea. Nimic și nimeni nu poate schimba asta. Așa că, te rog, scoateți din cap toate bazaconiile și acceptă că ești iubită. Și nu numai de mine. Nu te comporta de parcă nu ar trebui să primești iubire. Pentru că meriți să fi iubită. Meriți mai mult oricine.

Lacrimile îmi curg pe obraji, dar zâmbetul încă îmi persistă pe buze. Știu că doar exagerează în multe criterii. Dar asta nu îmi împiedică lacrimile să-mi cadă din ochii. Nu știu ce m-aș fi făcut dacă el nu era în viața mea. El mi-a dat motiv să zâmbesc, el mi-a dat motiv să fiu fericită. Nu știu cum să îi mulțumesc pentru tot ce face pentru mine.

Mă urc pe scenă lângă el. Îmi șterg lacrimile și încerc să vorbesc cât de clar pot.

- Sunt sigură că știi cât de mult te iubesc pentru că nu există zi în care să nu amintesc. Mă faci fericită cu zi ce trece mai mult. Relația noastră a avut multe suișuri și coborâșuri. Dar nu regret nimic. Toate astea ne-a demonstrat că putem trece peste orice problemă. Ne-a arătat că suntem puternici împreună. Și nu îmi găsesc un moment mai bun să-ți spun că noua noastră familie va mai crește puțin în mai puțin de nouă luni.

M-am oprit din plâns cu puțin timp în urmă. Toată lumea a tăcut, numai adierea vântului ce a devenit rece se mai aude. Luke clipește de câteva ori. Știu că își dorește un copil. Nu a vorbit cu mine niciodată despre asta, dar l-am surprins vorbind cu familia lui despre asta.

- Minţi! Șoptește pierdut el. Surâd când îi văd speranța în ochii.

- Am fost la un control acum două săptămâni. Se pare că un copil se află în burta mea.

Surâd din cauza formulării mele. Expresia lui Luke pierdută e înlocuită repede un zâmbet larg. Își pune brațele pe talia mea, luându-mă într-o îmbrățișare. Îmi caută buzele și mă sărută așa cum nu a făcut-o vreodată. Îi cuprind fața în mâini și-l trag mai aproape. Aplauze se aud. Știu că nu toate sunt cu adevărat de bucurie, dar tot mă bucur de ele.

- Și de ce îmi zici abia acum? Asta e o veste atât de bună.

Inima îmi tresare când îl văd atât de fericit. Ochii îi sclipesc, iar buzele îi sunt arcuite într-un zâmbet. Îi sărut din nou buzele. Vreau să mă bucur de el. Și nu numai zi. Vreau să mă bucur de el în fiecare zi.

- Unde ar fi surpriza dacă îți spuneam mai devreme?

Luke chicotește și își lasă capul pe spate. Îmi place sunetul pe care îl scoate când râde. E atât de liniștitor. Când se oprește îi face semn DJ-ului să pornească muzica. Lumea se răspândește după ce pentru câteva secunde stă nemișcată. Luke mă ia de mână și plecăm de pe scenă. Imediat dăm nas în nas cu părinții lui. Și începem...

- Felicitări! Nu ne așteptam la un copil atât de devreme. Rostește printre dinți mama sa.

- Nu v-ați așteptat la multe lucruri.

- Așa se pare. Ești foarte imprevizibil de la un timp, Luke.

- Mamă, dacă ai de spus vreun reproș, atunci ține-l pentru tine.

- Nu vreau să-ți reproșez nimic. Doar mă gândeam că e prea devreme pentru așa ceva. Abia v-ați căsătorit, iar Izabella e cu mult mai tânără decât tine. Multe se pot întâmpla, dragule.

Mă forțez să-mi păstrez zâmbetul. E atât de insuportabilă femeia asta. Vreau doar să se dea din calea mea. Nu m-aș despărți de Luke niciodată pentru cineva mai tânăr. Nu aș face-o pentru nimeni. Și sunt sigură că nici el nu ar face-o. Vom avea un copil și îl vom crește așa cum se cuvine. Deși nu prea știu cum să fiu o mamă exemplu. Nu am de unde învăța. Dar măcar știu ce nu ar trebui să fac.

- Vă asigur că veți rămâne blocați cu mine foarte mult timp. O anunț Candice, iar zâmbetul îi cade.

- Ești foarte imatură, copilă. Nu știi ce însemnă să fii părinte. Nu poți avea un copil când tu ești unul.

- Lasă predicile pentru cineva care le ascultă. Vorbești degeaba acum.

Îmi întorc capul și o văd pe mama cum îi rânjește soacrei mele. Situația asta e de tot râsul. Ceva îmi spune că fiecare întâlnire de familie va fi una de neuitat. Luke m-a anunțat că familia lui are în sânge cearta.

- Eu credeam ca va ramane insarcinata la 14 ani deci mi se pare ok. Spune mama iar mama lui Luke se uita urat la ea.

- Fiul meu nu ar lăsa o fată de paisprezece ani însărcinată!

- Nu ai habar ce a făcut fiul tău. Nu te mai lăuda la toată lumea că i-ai dat o bună creștere. Are aproape treizeci de ani. Nu mai e copilul lui mami. Nu-l mai pedepsi când face ceva ce nu-ți convine.

Se baga și tata în discuție. Ar trebui să opresc asta înainte să iasă urât. Începe să mă doară capul de la toată cearta asta. Și știu că voi mai avea parte de ele pe tot parcursul serii. Mama lui Luke e deja roșie la fața și se abține cu greu să nu spune ceva jicnitor.

- În regulă, ce ar fi să închiem aici discuția.

Cei doi părinți a lui Luke pleacă fără să mai spună ceva. Expir ușurată și îmi las capul pe umărul lui Luke. Tocurile mă ajută să-i ajung până la umăr. Îmi închid ochii obosită. El își întoarce capul și mă sărută scurt pe frunte.

- Umm.. Hei!

Îmi deschid ochii brusc când îi aud vocea bine cunoscută a Amandei. Stă în fața noastră cu un mine zâmbet pe față. Te rog nu-mi spune că va începe să facă și ea tam tam din asta...

- Am vrut doar să vă felicit. Deși noi două nu ne-am înțeles deloc bine, asta a fost în trecut. Nu-mi place să amestec trecutul cu prezentul. Chiar mă bucur pentru voi. Bine, cât de mult pot să mă bucur, dat fiind condițiile.

Dacă înainte era drăguță cum mai toată lumea, acum e și mai și. Nu știu dacă să o cred sau nu. Zâmbetul pe care îl poartă pare sincer, la fel ca și urările sale. Dar tot sunt suspicioasă. E Amanda. Poate fi foarte înșelătoare. Însă prefer doar să îi zâmbesc înapoi.

- Merci, sper că te-ai distrat.

- Da, e o nuntă reușită.

- Amanda, te căutam. Ce faci aici?

Sora ei vine lângă ea. Ne examinează încruntată. Emma mă face să-mi doresc să fi avut o soră ca ea. Relația dintre cele două pare foarte strânsă.

- Eu vă las. Mai vorbim poate.

Ne face cu mână și dispare repede le lângă noi. Ne mișcăm și noi din loc și mai vorbim și cu alți doritori ce ne tot spun că e prea devreme. Nici măcar nu știu cum mă cheamă oamenii ăștia, dar totuși știu să ne judece relația atât de bine.

•••

Mă arunc obosită în pat după ce reușesc să scap de rochia aceea. Mă bucur toată lumea a plecat acasă după nuntă și nu s-a mai oprit nimeni aici. Am nevoie de puțină odihnă. Petrecerea a decurs mai bine decât mă așteptam, dar a fost epuizantă. Luke se pune lângă mine și mă strânge în brațele lui.

- Nu cred că pot fi mai fericit de atât. Spune în timp ce îmi mângâie burta.

- Deşi nu înteleg cum s-a întâmplat. Ți-am dat mereu pastile. Spune după ceva timp de liniște.

- Poate că le-am aruncat în coşul din gunoi din greseala. Spun ezitant.

- De ce ai făcut asta?

- Știam că îți doreai. Ar fi trebui să aștepți mulți ani până să avem un copil.

- Puteam aștepta. Nu e nicio grabă. Nu trebuia să devii mamă le optsprezece ani doar pentru că asta îmi doream.

- Deja sunt și sunt foarte fericita. Așa că nu mai comenta. Îi prin bărbia și îl trag într-un sărut.

- Te iubesc, Izabella!

- Și eu te iubesc, Luke!

SFÂRŞIT!