Avea vreo explicație ceea ce eu făceam in momentul de față?Mă puteam justifica pentru că am saturat buzele lui,pentru că i-am pus mâinile in păr și pentru că am zâmbit frumos in tot acest timp?E vreo justificare pentru că sărut buzele celui ce mi-a dăruit rani?Nu.E atât de simplu,nu.E doar o dorința,un dor și o secunda și..atât.Îi sărut buzele cu atât foc,încât simt că o să-l inghit.Mă simt din nou puștoaic Huă,mă simt din nou tânără,căci ironic,nu nu mai simt tanara mai nicicând.
Își expira emoția când își mișcă buzele pe ale mele,atât de dulce,atât de barbar.Dintii lui ajunseseră să danseze printr-un sângeriu,căci îmi arată iubire in momentele alea.Îmi sugea sângele buzei inferioare cu plăcere,că un mic vampir însetat de durere și dorința.Doar că de data asta nu-l condamnăm deloc..as fi dansat,acum,cu el,pe veci.Dar nu pot.
-Lasko..opreste-te,te rog!șoptesc,printre săruturi,încercând să-l dau de pe mine.
-Kayra..mârâie vizibil stresat,tragandu-ma mai aproape de el.
-E de ajuns!urlu că arsa,indepartandu-ma ca prin minune.U-Uita asta!E...nimic.spun bulversată,gesticulând.
Mi-am atins buza plina de sânge,simțind o usturime deranjanta la
atingere.Am scuipat dezgustată de mine,grabindu-ma sa intru în mașină,dar Lasko mi-a prins mana.
-Nu ți se pare prea devreme sa uit?râde inganfat.
-Doar taci!tip nervoasă,neștiind ce să spun.NU A FOST ABSOLUT NIMIC!Nu fi așa un copil,dezastrule!
-Tu ești singurul copil aici!Asuma-ti faptele,nu mai ai 15 ani și nu te mai poți ascunde după mine,mai ales acum!
-Oare de ce?rad tare,vocea mai fiind contra ploii.Imi primesc partea a doua a bătăii daca fac contrar tie?
Avea o privire ușor pierduta printre cuvintele mele,vizibil deranjat de ce am spus.Dar el..era copia fidelă a
tatei.Se ridică din cenușă și îți tăia fata imediat..pentru că nu e cale de scăpare.Nu atunci când ești singur.
-Acum cine nu e cel asumat?spun cu ura,lipindu-ma de mașină involuntar,in incercarea mea de a face câțiva pași în spate.
-Cred că amândoi.imi răspunde zâmbind în felul său scump,in timp ce se năpustește asupra mea și îmi ia fata intre doua degete,oferindu-mi un sărut scurt, forțat,apoi intra in masina ud leaorca.
*
Trecuse jumătate de oră.Ploaia se oprise,iar singurele cuvinte pe care Lasko mi le adresase se refereau la faptul că a așezat niște bucăți mari de plastic pe scaune,așa că va trebui sa stau pe ele că sa nu-i ud interiorul mașinii.Nimic mai mult.Dar după cum îl cunoșteam eu,certile erau cinice.Erau așa sfidătoare pentru sentimentele amândurora,atât de tăioase și violente,încât ocoleam mereu o cearta cu Lasko.Insa de data asta s-au oprit înainte să facă ceva necugetat și doar a râs.Vreau o explicație.
-La gara sunt doar Miranda și
Eba.Au venit cu fetele alea.
Oare i se pare de ajuns seara aia nenorocită?Sau îi e frică de tata?Nu,Dumnezeule,nu îi e frică de el.E ceva la mijloc,jur.
-Nu sunt foarte sigur de ce vin aici,sau din intenția căruia vin aici.Muzaffer mi-a spus doar de parastasul de patru ani al Ginei,vor să fie ele responsabile si prezente anul asta,dar nu cred că asta e adevăratul motiv.
-Ma lași?!ELE SA-I FACA PARASTAS MAMEI?Ce?!Ce-i în capul omului ăstuia?Crede că am nevoie de niste proaste că să aibă loc un amarat de parastas,pe care îl fac eu,oricum,de patru ani încoace?Nu,nu,nu,asta e bătaie de joc!El își bate joc de mine,își bate-
-Nu ți-am spus asta că să-mi faci capul calendar,ți-am spus că sa fii pregătită pentru zilele ce urmează.Muzaffer nu a putut să le refuze,așa că le-a invitat aici!
-Tu ii tii parte,ca întotdeauna!Nu te înțeleg,ești orbit in judecata asta simpla,doar pentru că nu mai știi să judeci bine,deloc!E mama mea!Mama mea moarta!NU S-A INGRIJIT NIMENI DE EA SAU DE PARASTASUL EI PATRU ANI,LA DRACU!tip, gesticulând,dar privind niciunde.
-O să vorbesc eu cu el,linis-
-Tu!Tu sa taci!
-Nu mai tipa la mine...serios,îmi vine să-ți rup parul din cap cand te aud că urli așa!
-Haide,sa te vad!Parul mai ai sa mi-l rupi,atât!
-Pentru că ai gura mare, normal!Tu nu poți să taci dracu niciodată!Nu contează cine e in fata ta,tu deschizi gura!
L-am privit urat,cat să-mi vărs supărarea pe cineva,apoi m-am întors către geam,văzând gara din depărtare.Deja obosisem sa intru in contradicții cu el,pentru că știam că la sfârșitul cuvintelor nu ies cu nimic în câștig.Poate doar că ura mea se mărește și respectul amândurora pentru celălalt scade treptat,asta daca mai exista respect,o mica stima care ne împiedică să nu aruncam cu durere în celălalt.Insa cred că nu mai exista,deloc.
Eram foarte nervoasă.Doar simplul gând că ele,acele două șerpoaice,ar face ceva ce implica parastasul mamei,mă înnebunește complet.Nu am nevoie de absolut nimeni sa mă ajute cu nimic.Stiu ce sa pregătesc pentru sufletul mamei mele,știu să vorbesc cu un preot și știu sama rog așa încât să fie liniștită în continuare.Mama mea s-ar răsuci în mormânt doar pentru simpla lor prezență lângă mormântul ei,sunt sigura.
Simțeam cum toate aceste gândurile rele îmi oferă o stare de rău care nu putea să fie oprită.Era,pur și simplu, continuă,fără oprire.Venele de pe gat mi se umflaseră considerabil,căci le simțeam foarte bine cum pulseaza.Incercam să-mi canalizez furia in mâini,strangandu-mi pumnii,dar era de prisos.Nimic nu mergea,nici lacrimile căzute involuntar nu erau de ajutor,căci știam că dacă Muzaffer va vrea ca bomboanele de pe coliva sa fie puse de surorile lui,așa va fi.Dar jur că în viața mea nu o sa pun gura pe bomboanele alea,căci sunt așezate de niste șerpoaice fara scrupule.De ce a pus Muzaffer stăpânire pe viață mea,din nou,iar eu nu pot face nimic,din nou?
-Kayra...murmură Lasko,încercând să-mi atragă atenția.
Nu știu dacă ar trebui să-i răspund sau nu,căci o sa îmi audă vocea vlăguită.Nu vreau sa par slabă în fața lui,dar cred că știe că sunt fraiera din seara aia.
-Kayra!spune brusc,atingandu-mi mana.
Nu-l las sa mă mai atingă,iar dat fiind că mașina era parcată,am ieșit cat de repede din mașină,stergandu-mi lacrimile din mers,timp in care el îmi strigă numele.Uram sa văd că cineva mă vede plângâ
nd.Ma simțeam de fiecare data că o epava fără un scop propriu,un corp care face umbră pământului degeaba.Lacrimile mele trebuie ascunse de ei,de toți.
-Kayra..
-Ce naiba mai vrei de la mine?urlu nervoasă,atrăgând o mulțime de priviri curioase care-și așteptau,de asemenea,rudele.
-Voi ce dracu va holbați?urla Lasko,privindu-ma urat pe toți cei ce intrazneau sa se uita la mine.
Încercam să-mi șterg lacrimile,dar apăreau altele,și altele,și altele,noi,mai dureroase,mai pline de suferință și fără speranță.
-Nu vreau sa le vad aici!De ce tot face asta?De ce?spun cu vocea condusă de lacrimi,privind fix în ochii lui,căutând un răspuns.
Mă privea cu mila,toată fața lui spunea că îi e așa mila de mine.Ochii care sclipeau când mă priveau lăcrimând,buzele ce se alungeau într-o expresie neplăcută,liniile frunții ce se prezentau când era ceva căruia nu știa ce să-i facă sau cum sa acționeze in fata lui..
totul.Ma uram din suflet pentru că știam că oricât de mult mă urăște și el pe mine,inima îi bate foarte tare acum.Nu știe ce ar trebui să facă..?Așa că mi-a prins mana și mi-a vorbit dulce;i-a vorbit copilului iubit din vremurile apuse despre cum o să refacă el totul pentru fericirea lui..
-Facem noi doi amândoi parastasul!Noi doi,atât!Nu se atinge nimeni de ceea ce vrei sa împărți pentru sufletul ei,sau de ceea ce vrei sa-i așezi pe mormânt.Nici o floare nu o așază ele,doar tu!Nu vorbește nimeni cu preotul in locul tău,o să faci totul așa cum ai făcut și în anii trecuți,de una singura!Îți promit cel mai sincer că nu o sa strice nimeni nimic din ceea ce vrei tu sa faci!Dar..nu mai plânge!
Zâmbea stângaci in timp ce mă încuraja astfel,căci simțeam că voia să nu mai plâng prin zâmbetul ăla amarât și forțat care mă obliga să mă opresc macar pentru câteva secunde,macar de dragul lui.
-Nu..șoptesc,dând negativ din cap.Nici măcar nu vreau să-l văd acolo,nu vreau!Mi-e așa scârbă!spun agitata,iar lacrimile mă urmează stăpânește.
-Nu vine!
-Ba da!O sa stea acolo ca un amarat,dar cu toții știm ce a făcut el,falsul!
-Îți promit că nu o să vină!Nu îl las,Kayra,doar termină,oprește-te!
-Nu pot!îi spun fără vreo minciună,agitandu-ma foarte tare.
Dădeam din mâini încercând să fac căldură sa dispară,chiar de era frig afara.Subit,aveam un nod mare in gat și simțeam cum o să mi se oprească respirația.Aveam o teama constanță că o să mor și îmi era frica de moarte,însă sentimentul se amplifica acum atât de
tare.Ma simțeam urmărită,nepregătită să mor chiar acum.
O durere patrunzatoare din piept m-a făcut să-mi îndrept mana intr-acolo și să trag o gura mare de aer,sperând că toate vor dispărea în secunda următoare:durerile,frica,căldură inexplicabilă,amețeală..dar nimic nu dispă
rea.Ba chiar totul era mai ră
u.Am știut asta când mi-am pus mana pe cămașă lui Lasko și am strâns tare,încercând să caut un echilibru.Tremuram.
-Trage aer în piept și uită-te la mine! spune calm.
-Nu!urlu,ducandu-mi capul în sensuri opuse,iar lacrimile cădeau așa mai repede și mai violent.
-Uita-te la mine,Kayra!spune la fel de calm și-mi apuca fata în palme.Suferi un atac de panica chiar acum.Mai știi că aveai atacuri de panica când erai mică?spune și dau afirmativ din cap,dar la fel de agitata.Atunci trage aer în piept și doar priveste-ma in ochii.Totul e bine.Poti sa respiri și să oprești durerea,este extrem de ușor.Tremuri pentru că ți-e frica,dar eu sunt aici,bine?Nu e nimeni în spatele tau care vrea sa te omoare.
-Mi-e așa frică,spun fără vlagă,scurgandu-mi amărăciunea pe mâinile sale calde.
-Știu.
Și fără să mai spună nimic,m-a tras la pieptul lui,stragandu-mă cu o putere ieșită din comun.Șoptea cuvintele liniștitoare in urechea mea,îmi garanta siguranta pe un ton calm,îmi șoptea despre cum știe că pot să opresc tremuratul,despre cum frica e nejustificată și mă strângea mai tare și fiecare reacție neplăcută a corpului meu dispărea încet.
-A-am avut u-un a-atac d-de panica...conștientizez brusc,neputând să bilabisesc totul foarte bine.
-Da,ai avut un atac de panica.incuvinteaza Lasko cu o voce la fel de calma,nu cumva să mă sperie.A trecut...
Am bufnit în plâns din nou,dar nu pentru că acel atac de panica nu dispăruse,ci pentru că ajunsesem să nu pot să-mi stăpânesc emoțiile și sentimentele.Trecutul asta dezamăgitor mă urmărește din umbră și aruncă cu bombe în lant pe care vrea să mi le amintesc.
-Shht!îmi șoptește calm la ureche.
Zgomotul trenului venind din depărtare nu m-am făcut decât să vreau să mă afund mai mult în brațele lui rapitoare și să mai plâng încetișor,până să mă descarc de tot.
-Șterge-ți lacrimile,ce zici?îmi șoptește în ureche,privind fix către trenul vechi ce se apropia cu viteza de noi.
Mi-a dat drumul cu puțină reținere,aruncandu-mi priviri fugitive.
Aș fi încercat să-i spun un mulțumesc,dar ceva nu mă lăsa.De fapt,încercăm din răsputeri să spun ceva,dar nu puteam să-mi mișc buzele sau să pronunț ceva.Înca încercam să-mi fac interiorul să accepte că a pierdut din nou controlul și că totul a trecut,însă tremuram ca naiba.Și nu știam ce să fac,acum,mai încolo sau când scârboasele astea o să coboare din tren.
Lasko mi-a prins mana grijuliu,ca un iubit drăguț și bun,ceea ce el nu a fost niciodată.Dar știa să mă calmeze,asta era drept.
