Dorinta episodul20

Talon
Carpa varata in gura il facea  sa ii vina sa vomite. Avea gust de pamant, ciuperci si voma. Baiatul era legat la ochi si avea si  mainile legate la spate.
- Hai, du-te acolo inauntru! A spus o voce.
O pereche de brate puternice il forta sa coboare un sir lung de trepte, iar el aproape se impiedica.
- Bine ai venit acasa, tarfulita! A zis un alt glas. O sa iti placa aici. O sa avem grija sa te simti foarte confortabil, a ras omul intr-un mod straniu.
Cand ajunsera la capatul scarilor, barbatii il impinsera intr-un colt.
- Esti gata, baiete? A zis prima voce. Esti gata?
Baiatul nu putea raspunde. Gata pentru ce? Afla in curand....*
***
- Te rog, Steve, nu suport catusele!
Transpiram pe bancheta masinii de politie cu mainile legate la spate.
- Scuze, Tal! Tre' sa o fac ca la carte. Stii asta. De ce l-ai batut pe pustiul ala?
Nu i-am raspuns. Stiam ca e mai bine sa nu vorbesc. In plus, baiatul avea cel putin 25 de ani. Nu era un pusti. 30 de minute mai tarziu, am ajuns la sectia de politie. Steve a coborat si mi-a deschis usa.
- Haide, Tal!
Am ramas ca paralizat. In cap imi zbarnaia zgomotul alb.
- Haaaaideeee....Taaaallll....
Vocea lui Steve era profunda si intinsa ca si cum ar fi fost distorsionata in timp. M-a apucat de brat si m-am smucit ca sa scap.
- Nu, am strigat eu. Nu vin!!
- Doamne, Talon, ce e cu tine?
Franturi de imagini mi s-au format in minte. Ma intorceam din Grand Junction....singur acasa....soneria de la usa....Steve...arestat....catuse....
Totul era in ceata. O ceata neagra si malefica. Am iesit din masina si l-am lovit pe Steve in piept cu piciorul. S-a prabusit la pamant, iar eu am fugit. Am fugit si am tot fugit pana cand corpul meu s-a transformat intr-o scandura. Corpul meu s-a prabusit pe asfalt cu o bufnitura, iar muschii mi-au fost cuprinsi de spasme. Trebuia sa ma pis, sa ma cac. Nu ma puteam misca deloc.
- Ajutati-ma! Pentru numele lui Dumnezeu, ajutati-ma!
Nu a venit nimeni.
Niciodata nu venea nimeni.
Muream. Era evident ca muream si nimanui nu ii pasa. Minut cu minut....
- Bun, haide, Steel!
Un brat m-a ajutat sa ma ridic.
- Ce ti-a trecut prin cap sa lovesti un politist?
- E in regula, sergent.
Vocea lui Steve.
- Trece doar printr-o perioada mai grea. Nu depun plangere. Pistolul cu electrosocuri a fost o pedeapsa suficienta.
Fusesem electrocutat. Am privit in jos. Slava Domnului, aveam pantalonii uscati. Capul ma durea de parca un ciocan ma izbea.
- Esti bine, Tal? A intrebat Steve. 10 secunde de electrosocuri e mult de suportat.
10 secunde? Mai degraba o ora.
- Nu e locul meu aici.
- Ba e, atunci cand rupi in bataie pe cineva, a spus un politist.
Din nou zgomot neclar in timp ce ei completau hartiile, imi luau amprente si imi faceau poze din fata si din profil.Din nou in timp ce imbracam hainele portocalii de detinut. Din nou in timp ce m-au bagat intr-o celula.
M-am ghemuit intr-un colt si zgomotul a disparut. Voci intunecate si sinistre l-au inlocuit, aruncandu-ma inapoi in timp:
*Baiatul s-a ghemuit in coltul beciului intunecat, sagetat de durere, cu sangele patand patura veche cenusie pe care i-o dadusera rapitorii.
Langa el era un sendvis. Il lasasera rapitorii dupa ce terminasera.
Nu putea manca. Nu o sa mai manance niciodata.
Cel putin acum nu mai era legat. Il incuiasera acolo. Singur.
"-Ridica-te! Ridica-te si incearca sa gasesti o iesire!", i-a poruncit vocea din capul sau .
Dar corpul ii era slabit. Sfasiat.  Folosit. Nu se putea misca.
Fratele lui mai mic scapase. Fugise ca vantul cand baiatul ii spusese sa o faca. Slava Domnului!
"-Haide! Ridica-te!", din nou vocea interioara. "Nu meriti asta. Iesi de aici. Poti sa iti revii, poti sa mergi mai departe. Lupta, la naiba, lupta!".
Baiatul nu se misca.
Iar vocea nu s-a mai auzit.