x_Ramona episodul32_x

Dădea viață gândurilor cele mai pure ale oricărui bărbat. Schia cu lejeritate printre sentimente, făcea slalom printre priviri pofticioase și înfigea bețele de schi în sufletele celor care îndrăzneau să o abordeze. Era clar că fusese rănită la un moment dat, dar nu voia să se vadă asta cu ochiul liber. Avea impresia că se află într-o mare plină de rechini, care la orice urmă de rană sângerândă, ar încolți-o și ar distruge tot ce a mai rămas neatins în inima ei. A învățat să nu aibă încredere în nimeni pentru că în momentul în care posezi așa o frumusețe, cele mai neortodoxe ființe, nu vor ezita să-și facă apariția. Toți diavolii pozează în îngeri pentru că, până la urmă, din Rai au fost alungați. Carmina avea capacitatea de a-ți lua cel mai pur sentiment pe care ai putea să i-l oferi și să-l mânjească cu sânge și să-l târâie prin ghinion. Inspira dorințe și expira veacuri de suferință.

Cum abordezi o astfel de femeie? Eu eram în cel mai josnic punct al vieții mele în care nimic nu mergea cum trebuie, însă Carmina putea să fie doar o parte dintr-un vis neînceput. Era genul ăla de femeie care te face să simți un gust de inferioritate în gură.



”Ca să poți să fii observat de o astfel de femeie, trebuie să fii ceva nou. Ea a auzit toate replicile de agățat, este sătulă de bulangii care se bagă în seamă la ea, știe că arată bine, își conștientizează avantajele, așa că, trebuie să faci ceva ce nu ar mai face nimeni, ceva ce nu a mai văzut. Trebuie să riști, dar fără risc, nu câștigi niciodată” îmi spunea mie cândva Anemona. Și câtă dreptate putea să aibă. Eu oricum nu eram cel mai frumos, bine îmbrăcat sau sclipitor personaj de acolo. Însă existau șanse să fi fost cel mai isteț. Pentru că, după ce am stat de vorbă cu două beri și mi-am stors creierii, mi-a venit o idee. Toți tipii care mergeau spre ea să se bage-n seamă, când se întorceau, se simțeau mai proști decât erau cu 5 minute înainte de momentul ăla.

Așa că, trebuia să ies din tipare, trebuia să fie ceva oarecum șocant, semi-amuzant și să reușesc să o fac să se simtă și jignită și complimentată în același timp. Așadar, am făcut în felul următor: m-am dus spre ea cu o atitudine de taximetrist de București, adică nesimțit și fără să știu ruta cea mai scurtă, am invitat-o la dans pe fata de lângă ea, am ridicat-o, am dus-o până mai departe de canapea și apoi i-am spus că mi-a căzut telefonul. M-am întors și m-am așezat pe locul ei, lângă Carmina. Aveam cu mine o doză de bere, pe care o acidulasem în prealabil, iar când m-am văzut lângă ea, tot ce puteam să sper, era să meargă planul meu. Oricum, nu e ca și cum aveam ceva de pierdut. Problema era că i-am simțit mirosul. Am avut o senzație de amorțeală în piept și nu-mi mai simțeam creierul. Era fascinant, avea o alură de pericol, combinat cu viață eternă. Am pus mâna pe cheița de la bere, sperând că astfel o să pun mâna pe cheița de la sufletul ei prăfuit. Am tras de ea și dintr-o dată, berea a început să țâșnescă în toate direcțiile: pe mine, pe ea și pe canapea. Ea s-a ridicat în picioare, s-a uitat la mine și a țipat:
−Băăăăăăi!!! Ce căcat faci, ești prost?
Iar în momentul ăla eu i-am spus:
−Lăsând la o parte evidentul, știi care e partea amuzantă? Peste jumate din masculii de aici te-au abordat, iar restul și-ar fi dorit, dar nu au avut curaj. Iar eu am reușit să te ud fără să vorbesc cu tine, măcar.



Liniște totală. Nu a plecat de acolo, se vedea că este iritată, iar asta însemna că planul meu mergea excelent. Am mai prins curaj și m-am uitat din nou la ea și i-am spus:
−Oricum erai în centrul atenției și până acum, nu s-a schimbat nimic după ce te-am stropit eu cu bere. Și cred că dacă le-aș cere, toți mi-ar da niște bani în momentul ăsta pentru că le-am oferit o astfel de priveliște. Ca și cum aș fi peștele tău, știi cum zic?
−Adică mă faci curvă? îmi zice ea având deja venele umflate pe gât.
Iar momentul meu de glorie a fost această replică. M-am uitat fix în ochii ei și i-am spus:
−Nu! Tu nu cred că ai putea vreodată să fii curvă! Scuză-mă că te-am stropit.

Și am plecat. Băi, ești prost? Devenisem idolul încăperii, doi tipi au început să facă mătănii în spatele meu și jur că am auzit focuri de armă în spatele meu. Tu îți dai seama că i-am spus un lucru care nu o să știe ce înseamnă? Că poate fi și un compliment, dar și o jignire în același timp.

M-am îmbrăcat și am plecat dracului de la petrecere vieții. Măcar am mai simțit și eu puțină adrenalină, chiar dacă nu avea să-mi ajute la nimic pe viitor. Ieșisem un pic din conul de umbră (pe care-l forma umbra Carlei deasupra mea, probabil) în care mă aflam. Am decis să mă plimb până acasă, eram dement în seara aia, lumea era a mea și doar noaptea mă putea stăpâni. Eram Batman, practic.



Când am ajuns prin apropiere de casă, speram că Alfred (cum îi mai spun eu lui maică-mea) mi-a lăsat mâncare pe birou. Am băgat cheia în ușă și mi-a sunat telefonul. Aveam un mesaj de la un număr pe care nu îl cunoșteam:

”Îmi ești dator cu o rochie nouă. Carmina”

P.S.- am început să râd ca Mendark din Dexter’s Laboratory. Asta până s-a trezit Alfred și mi-a zis că îmi mută gura la spate dacă nu o las să se odihnească.

P.P.S.- ”SUGE-O, RAMONA”, se pare că am intrat din nou în joc, dar acum, cu povațele Anemonei în minte.