DOUAZECI SI CINCI - o violeta de pe mormantul mamei

Resedinta doctorului Wadsworth,
Highgate
8 noiembrie 1888
Am scos rochia verde, jerpelita dintr-un cufar aflat in podul unchiului Jonathan. Trecuse prea mult timp de cand domnisoara Emma Elizabeth Smith o purtase. Unchiul stransese aproape toate lucrurile ei de la o familie care nu mai voia sa aiba nici o legatura cu ea.
Nu are nici o noima ce vrei sa faci , Wadsworth. De ce nu iti confrunti tatal si gata? Sa te strecori afara imbracata cu rochia aia ca o prostituata este cea mai proasta idee pe care ai avut-o vreodata, a zis Thomas.
- Aproape ca te scosesem de pe lista de suspecti.
- O alta idee minunata de a ta. De parca as fi atat de dezordonat incat sa las urme....practic, sunt cu tine zi si noapte. Asta nu ma absolva de vina? Sau trebuie sa impartim si patul ca sa iti demonstrez ca sunt nevinovat? Defapt...asta s-ar putea sa nu fie o idee rea.
Am scos o pereche de ghete maro si le-am pus langa rochie.
- Am facut cum ai vrut tu timp de 3 saptamani. Care a fost rezultatul? Am devenit din ce in ce mai frustrata. Destul , Thomas!
Incercasem sa ne ascundem o zi si o noapte in fata casei din Belgrave Square, dar nu reusiseram niciodata sa il surprindem pe tata intrand sau iesind. Zgariaseram chiar si trasura ca sa o putem identifica daca se intampla sa o vedem la adapostul intunericului.
- Spre informarea ta nu ma deghizez in prostituata. Incerc doar sa ma amestec in multime.
Thomas a deschis un dulap si a inceput sa cotrobaie nervis prin el.
- Ce Dumnezeu faci?
Hainele zburau in toate directiile in timp ce Thomas cauta ceva care sa i se potriveasca.
- Daca nu vrei sa intelegi de vorba buna atunci o sa ma furisez impreuna cu tine. E clar ca am nevoie de un palton vechi si de pantaloni.
- Nu am nevoie de un paznic arogant in seara asta. Sunt capabila sa imi port singura de grija.
- O, da, ce prost sunt ca am uitat. Imi imaginez ca femeile care si-au pierdut organele se credeau la fel de neatins. Probabil ca si-au spus ceva de genul: ``E vineri. Ma duc la bodega, mananc putin, imi platesc chiria si apoi ma las ucisa de un nebun inainte sa vina zorile. Ce adorabil!``
- E tata. Chiar crezi ca mi-ar face rau? Nici nu cred ca are o inima asa de rea si de putreda.
- Asta daca Jack Spintecatorul e tatal tau. Inca nu ai o dovada clara. Ce o sa faci daca te-ai inselat si te pomenesti cu un cutit la gat?
- O sa...
Thomas a traversat incaperea asa de repede ca abia am reusit sa deslusesc obiectul pe care mi l-a lipit pe gat. M-a sarutat pe obraz apoi s-a retras incet. Ochii nostri s-au intalnit. Inima imi batea cu putere cand privirea i-a cazut pe buzele mele. Nu imi dadeam seama daca voiam sa il sarut sau sa il ucid. S-a dat inapoi lasand lumanarea sa cada pe podea, iar privirea i-a cazut pe un baston grosolan.
- lnteresant, a soptit.
Imi venea sa il omor. Voiam in mod clar sa il ucid.
- Ti-ai pierdut mintile? M-ai fi putut omori!
- Cu o lumanare? Sunt flatat ca ma crezi asa de priceput. Dar ma indoiesc ca as face vreun rau cu o asemenea arma.
- Stii ce vreau sa spun. Daca ar fi fost un cutit acum eram moarta.
- Asta a fost si scopul micului nostru exercitiu, Wadsworth! Imagineaza-ti ca esti singura in East End . Te-ar costa viata sa inlemnesti asa. Ce ai face diferit daca as incerca iar?
- Mi-as infige tocul ghetei in piciorul tau.
- Bun. Acum incepi sa iti folosesti creierul. Acum hai sa te pregatim pentru o iesire de seara si sa plecam. Imi poti multumi oricand ca te-am ajutat, poti sa imi dai un pupic pe obraz.
M-am uitat la el urat.
- Daca mai incerci vreodata asa ceva chiar o sa te calc pe picior, Thomas Cresswell.
Am aruncat o gheata spre el, dar Thomas s-a ferit si a iesit afara. Am inceput sa ma imbrac. Norii se rostogoleau pe cer acoperind si ultima farama de luna. Era o noapte perfecta ca sa vanez un criminal pe strazile din Whitechapel. Eu si Thomas eram costumati si deja afara.
- Este un baston chiar frumos. Spintecatorul a trebui sa fie multumit daca e atacat cu un obiect rustic.
Am trecut pe alei intunecate si ne-am oprit in fata unei bodegi animata de muzica si rasete. Femei bete erau intinse peste barbatii de acolo.
- Destul, hai sa mergem acasa, am zis.
Era trecut de miezul noptii si ma simteam epuizata. Pierduta in gandurile innegurate ale esecului nostru nu am sesizat nimic pana ce atacatorul nostru nu ne-a surprins. Am auzit ghete scrasnind pe caldaram, sunetul unui pumn ce isi atingea tinta si l-am vazut pe Thomas picand cu fata in jos. Un barbat masiv a ingenuncheat pe spatele lui rasucindu-i bratul.
- Thomas!
O alta persoana si-a facut aparitia punandu-mi un cutit la gat si impingandu-ma pe o alee intunecata. M-am impiedicat de rochie insa omul m-a smucit, ingropandu-si degetele in pielea mea. Frica mi-a paralizat simturile. Mintea mi-a luat-o razna incapabila sa priceapa ce se intampla. Era Jack?
- Ce ai tu aici baiatule? Te-am urmarit sa stii. Te crezi istet ca te-ai imbracat ca un vagabond? Pacat! Trebuie sa iti iau si eu ceva cum ai luat si tu de la mine.
De pe caldaram, Thomas ma cauta disperat cu privirea. Atacatorul ii apasa fata in jos pe pietre.
- Va asigur ca nu am luat nimic din ce va apartine, domnule! Orice rafuiala ati avea cu mine lasati fata sa plece. Ea nu v-a facut nimic.
- Eu nu vad lucrurile asa. Crezi ca e frumos sa ii iei din cimitir? Si saracii merita sa fie respectati. Libby a mea - mana lui tremura, iar lama i-a strapuns pielea gatului lasand putin sange sa i se prelinga usor- ; ea nu merita sa fie taiata asa. Nu ai nici un drept. Stiu ce ai facut. Mi-a zis chiar Oliver.
Mi-am amintit lectia de autoaparare a lui Thomas si am ridicat piciorul apasand cu toata puterea. Calcaiul meu s-a ingropat in oasele ce au trosnit.
- La dracu!!
Sarind in picioare Thomas i-a dat un pumn zdravan apoi m-a luat de mana si am luat-o la goana pe strazile intortocheate. Cand am fost suficient de departe l-am facut pe Thomas sa se opreasca.
- Ce....despre ce vorbea?
I-am atins usor fata facandu-l sa ma priveasca.
- Am crezut ca te voi pierde. Am vazut sange....am crezut ca ti-a taiat gatul. Am crezut...cred ca stii ce insemni tu pentru mine. Sigur trebuie sa stii ce simt, Audrey Rose! Gandul ca te-as putea pierde...
Nu stiu care dintre noi a facut prima miscare, dar deodata mainile mele i-au cuprins chipul si buzele noastre s-au lipit ignorand orice blestemata de forma de cuviinta si norma. Nu mai exista nici un Jack Spintecatorul. Nu mai exista nici un atacat. Nu eram decat eu si Thomas speriati ca aveam sa ne pierdem unul pe celalalt. Mi-am petrecut bratele pe dupa gatul lui tragandu-l mai aproape. Thomas m-a sarutat dulce apoi si-a lipit fruntea de a mea.
- lertare, domnisoara Wadsworth!
- Cred ca eu te-am sarutat prima, Thomas!
- Ah, nu. Nu imi pare rau ca te-am sarutat. Vorbesc despre nebunul care ti-a tinut un cutit la gat. Esti cu adevarat minunata. Rupi oase si te lupti cu atacatorii pe alei intunecate.
- Reputatia ta va fi complet distrusa cand oamenii vor afla ca te-am salvat.
- Nu imi pasa. Poti sa ma salvezi iar daca se termina cu un sarut.
- Ai stiut? Despre cadavre?
- Din pacate nu am avut habar. In mod evident trupurile nu sunt nerevendicate asa cum mi-a spus Oliver. Nu imi place sa fiu mintit sau sa disec ruda cuiva fara sa am permisiunea familiei.
Era tot ce voiam sa aud. Thomas nu era implicat in crimele Spintecatorului.
- Ce o sa faci cu Oliver? Nu poate continua sa minta asa despre cadavre. Nu cred ca esti singurul pe care l-a tras pe sfoara.
- Oho, o sa am o vorba cu el, fii sigura.
Thomas m-a tras mai aproape.
- lmi pare rau ca te-am pus in pericol fara nici un motiv.
- Suntem pe urmele lui Jack Spintecatorul. Deja ne-am aruncat in calea pericolului din cauza mea.
Hotarand sa iesim din East End am traversat Dorset Street. Distrasi de atacat, aproape ca m-am lovit de o trasura. Am ramas masca. O zgarietura se lungea pe o latura a trasurii sub forma unui M inconfundabil; un semn pe care il stiam foarte bine din moment ce il facusem chiar eu cu o saptamana in urma. Era felul meu de a identifica criminalul.
Trasura era a tatei.