PATRU - Dans cu diavolul

Resedinta Wadsworth,
Belgrave Square
7 septembrie 1888
Macelarul si Ucigasul din Whitechapel erau titlurile ce tineau prima pagina a ziarelor in ultima saptamana.
Oriunde ma uitam exista cate un asa-zis expert in domeniu care inainta cate o teorie. Detectivii solicitasera mai multor doctori sa examineze trupul domnisoarei Nichols si in cea mai mare parte ajunsesera la aceleasi concluzii cu ale unchiului Jonathan.
Bravii locuitori din East End erau ingroziti sa isi paraseasca casele dupa apus, temandu-se ca orice silueta intunecata putea fi ucigasul degenerat.
Tata era mai agitat ca niciodata pierzandu-si controlul de fiecare data cand ieseam din casa. Devenea din ce in ce mai greu sa ma strecor afara sau sa inventez scuze pe care nu le-ar fi pus la indoiala. In curand am devenit ingrijorata ca tata ar fi putut sa ma insoteasca oriunde m-as fi dus. Din pacate asta insemna ca participarea mea la cursurile de medicina legala ale unchiului era aproape imposibila desi ma puteam considera norocoasa ca inca il puteam asista in laborator.
*Cred cu toata taria ca acesta este doar inceputul*. Avertizarea sinistra a domnului Thomas Cresswell imi revenea in fiecare zi in minte.
Eu eram motivul pt care nebunia tatei devenea din ce in ce mai grava si nu puteam sa uit asta. Cand inchideam ochii vedeam inca medicii si asistentele venind la tipetele mele in timp ce pieptul mamei se ridicase agitat apoi se linistise pt totdeauna. Nici un copil de 12 ani nu ar trebui sa isi vada mama pornind in calatoria fara de intoarcere. De fapt nici un copil.
De fiecare data cand bisturiul meu atingea carnea, pacatuiam mai mult si primeam vina cu bratele deschise.
M-am intors de pe o parte pe alta , dar neputand sa dorm mi-am turnat un pahar cu apa.
- La naiba cu tot!
Somnul nu aveam sa ma cuprinda. Cu cat ma gandeam mai mult cu atat eram mai sigura de dorinta mea sa particip la rezolvarea cazului. Mama obisnuia sa spuna: *trandafirii au si petale si spini, floarea mea intunecata. Nu trebuie sa crezi ca delicatetea implica neaparat slabiciune. Arata lumii curajul tau!*.
- Ai dreptate, mama! E timpul sa fiu curajoasa!
Mi-am strans parul intr-o coada impletita si l-am prins in jurul capului si m-am uitat la cearcanele de sub ochi, martore ale tuturor noptilor nedormite.
Nepoftit, un gand marsav mi-a trecut prin minte: Thomas si unchiul iesisera in noaptea primei crime....doreau sa studieze corpul omenesc. Iar Thomas ma mintise in fata in legatura cu primul nostru contact. Oare aveau sa ma raneasca daca descopeream ca puneau la cale fapte perfide?
Ce idee ridicola! Unchiul nu era capabil de asa ceva. Insa Thomas....nu puteam face nici o afirmatie sigura, dar nu am dus gandul mai departe.
Fara sa mai ezit, m-am strecurat incet pe scari. M-am dus in camera de pictura apoi am deschis fereastra si am sarit. Tata m-ar fi incuiat in vechea pivnita pentru carbuni daca ar fi stiut ca iesisem afara atat de tarziu. Asta imi facea aventura nocturna sa fie si mai interesanta. Aventura mea a inceput sa isi piarda din farmec pe masura ce ma avantam in bezna strazilor abandonate din Londra. Era frig, iar orasul duhnea a gunoi. Ace de aer imi impungeau omoplatii si aveam sentimentul oribil ca eram urmarita. Aproape ca am lesinat cand o mata proasta si batrana mi-a taiat calea.
In josul strazii am auzit oameni agitandu-se si m-am strecurat pe cea mai apropiata alee ca sa evit sa fiu vazuta. Vocile se rostogoleau prin ceata plutitoare adaugand ceva lugubru drumurilor oricum sinistre. Mi-am numarat respiratiile asteptand sa treaca si ultimii rataciti si rugandu-ma ca nimeni sa nu se strecoare in ascunzatoarea mea. Imi propusesem sa studiez carciumile prin care umblase domnisoara Nichols inainte sa moara afland poate ceva nou sau smulgand vreun indiciu de la oamenii adanciti profund in betia lor, luandu-i-o astfel inainte lui Thomas Cresswell. Mi-am aruncat privirea in sus prin ceata usoara cand am ajuns la intersectie. Hanbury. Cum de mersesem atat de mult? Ma apropiasem de Princes Alice, dar ma abatusem putin de la traseu. Urmatoarele strazi aveau sa ma duca la Wentworth si Commercial.
Pe la mijlocul strazii, o pietricica s-a desprins de la locul ei in urma mea. M-am intors insa.....nimic. de indata ce am vazut o bodega luminata in fata mea am respirat usurata. Am pasit printre multime, dar am fost trasa de o forta nevazuta.
- Nu tipa, te rog! O sa strici tot!! Mergem intr-un loc linistit apoi putem vorbi. Bine?
Vocea imi parea familiara. Ne-am poticnit pe alee lovindu-ne unul de celalalt, iar atacatorul meu a gemut cand cotul mi s-a oprit in stomacul lui. Bun! Insa descoperirea m-a uimit peste masura. Thomas Cresswell statea in fata mea.
- Esti nebun? Chiar a fost necesar? Puteai sa imi ceri pur si simplu sa te urmez. Si ce tot faci strecurandu-te pe strazi la ora asta tarzie?
- As putea intreba acelasi lucru, domnisoara Wadsworth. Prefer sa las acest spectacol in grija fratelui dvs.
- Fratele.....
Nu am apucat sa termin vorba ca Nathaniel si-a facut aparitia mai ceva ca duhul lampii parand deloc amuzat de intamplare.
- Surioara, te rog sa ma scutesti de povestile ridicole. Nici nu vreau sa stiu de ce ai crezut ca va fi o idee buna sa hoinaresti pe strazi intunecate in timp ce un ucigas vaneaza femei. Vrei sa mori?
Thomas plecase. Am tacut mototolind intre degete materialul rochiei. Tot ce voiam era sa scap de stransoarea un pic cam dura a mainii lui. In cele din urma mi-a dat drumul.
- A fost destul de greu sa o pierd pe mama. Nu te astepta sa stau cu mainile in san in timp ce te pui singura in pericol, surioara! M-ar distruge, intelegi??
In ultimii 5 ani fuseseram doar noi doi impotriva lumii. Tata era prea mahnit ca sa fie prezent. Acum ca ma puneam in locul lui Nathaniel imi dadeam seama cum as fi explodat daca s-ar fi intamplat sa il pierd.
- Imi pare rau ca ti-ai facut griji pt mine, Nathaniel. Serios. Daca imi permiti sa intreb, de ce umbli pe alei laturalnice alaturi de diavolul pe nume Cresswell?
- Daca chiar vrei sa stii nu suntem singurii. Am format un grup si conducem propria investigatie. Am ocupat posturi in tot cartierul Whitechapel si cautam persoane suspecte. Ne spunem *Cavalerii din Whitechapel*.
Fratele meu nu ar fi fost in stare sa omoare macar o musca; refuzam sa imi imaginez ce i-ar fi putut face un ucigas diabolic in bezna asta.
- Doar nu vorbesti serios, Nathaniel? Ce ai putea face tu daca ar fi sa dai nas in nas cu criminalul? Ii oferi un pieptan de argint sau niste vin frantuzesc?
- Ai fi surprinsa sa afli de ce as fi in stare daca s-ar ivi ocazia. Criminalul ar descoperi ca nu e singurul care poate baga oamenii in sperieti. Acum....domnul Cresswell va avea grija sa ajungi acasa in siguranta.
- Daca tu stai aici atunci stau si eu.
Ultimul lucru pe care mi-l doream era ca Cresswell sa ma duca acasa.
- Nu, nu stai!
In capatul strazii m-a dat in grija colegului de clasa.
- Ia trasura pana la mine acasa, Thomas. O sa ma intorc mai tarziu pe jos. Surioara, cred ca ai avut parte de suficiente emotii pt o seara. Fii fericita ca nu ne-ai intalnit decat pe noi si nu pe cineva mai sinistru.
- Haide, a zis Thomas. Fratele tau are dreptate. In umbrele astea pandeste ceva diavolesc.
- Mai diavolesc decat tine?
Thomas a ras. M-am uitat in jur dupa fratele meu insa acesta fusese inghitit de ceata.