Adoptata capitolul38

Capitolul 38
E deja a treia zi de Crăciun. Nu a fost atât de rău pe cât îmi imaginam. Chiar dacă l-am petrecut cu persoane care nu mă suportă, au lăsat asta pentru câteva zile. Sper ca la anul nu să nu îl mai facem în aceeași formulă. Nu cred că îmi mai petrece o zi întreagă cu ei fără să consume de toată energia pozitivă pe care o mai am.

Acum ne uităm la un film drăguț de Crăciun. Deși e numai șapte după amiaza, afară s-a întunecat considerabil. Toată camera e luminată doar de ecranul televizorului. Îmi concentrez atenția pe televizor. Mă fac mai mică în locul meu mai deloc spațios. Îmi place filmul, dar aștept cu nerăbdare să se termine. Nu vreau să trezesc suspiciuni și să plec fără să am un motiv. Deși am unul. Nu mai pot sta cu oamenii de aici.

- Am rămas fără floricele. Cine vine cu mine pentru a face altele?

Vocea Amandei captează atenția tuturor. Arată spre bolul gol.

- Singură nu poţi să te duci?

Întreabă neinteresat Derek. Amanda îi aruncă o privire urâtă.

- Vreau să-mi țină cineva de urât.

- Du-te cu Izabella.

Amanda îmi aruncă și o privire urâtă. Nu mă las mai prejos și îi ofer aceeași privire. Pare surprinsă de gestul meu.

- Pot veni și eu cu voi.

Se bagă Luke. Știu că face un efort să ne țină pe amândouă pașnice. După cearta pe care au avut-o acum două zile, lucrurile între ei au devenit mai diferite.

- Nu e nevoie să vină şi Izabella. Spune Amanda zambind forţat.

Luke ridică dintr-o sprânceană, iar Amanda oftează. Femeia asta se pricepe la dramă. Cred că și Luke s-a săturat de mica ceartă pe care o purtăm de fiecare dată când una dintre noi deschide gura. Mă irită la culme Amanda. Mereu are ceva de obiectat în privința fiecărui lucru pe care îl fac.

- Haideți!

Luke se ridică de pe canapea și o ia înainte. Plec în bucătărie. O simt în spatele meu pe Amanda. Nu aș fi venit cu ei. Dar nu îmi convine să îi las singuri. Chiar și pentru un timp scurt. Când ajungem în bucătărie Amanda bagă o pungă de floricele la microunde și așteptăm cu toții să se facă.

- Iubitule, ce ai zice dacă am face nunta mai devreme? Cum ar fi în ianuarie?

Amanda se întoarce spre Luke cu un zâmbet. Tresar când aud cuvântul nuntă. Să o facă mai devreme? Nu m-am gândit că are să grăbească treaba. Credeam că o vor face mai târziu de martie.

- De ce te grăbești atât? Întreabă Luke.

- Dar tu de ce nu te grăbești? Nu ești nerăbdător să îți devin soție?

Ea se apropie mai mult de el. Buzelor lor aproape se ating. Nu mai pot vedea încă un sărut. Am să înnebunesc în stilul acesta. Mă uit prin jur. Împing o furculiță, ce era pe masă, și aceasta cade. Zgomotul produs îi distrage pe cei doi înainte să se poată săruta.

- Ups!

Spun și mă aplec să iau furculița de pe jos. Blonda de lângă Luke se uită din nou urât la mine.

- Ai făcut-o intenționat. Se revoltă ea.

- Ce să fac?

- Ai văzut și tu asta, nu?

Vorbește de data asta cu Luke. El expiră zgomotos.

- Da, a scăpat o furculiță. Nu înțeleg ce ce te enervezi-

- A făcut-o intenționat pentru a ne separa. Îl întrerupe.

- Dramatizezi.

- Nu! Nu dramatizez! Am văzut-o cum a încercat să te sărute. Încetează să îi iei apărarea!

Spune nervoasă. Urăsc când aduce vorba de sărutul acela. Nu știu ce s-ar fi întâmplat dacă vedea mai mult de atât? Probabil mă îngropa de vie.

- Nu te mai uita așa! Sunt sigură că ești complet conștientă de acțiunile tale, dar preferi să dai vina pe circumstanțe.

- Nu îți înțeleg gelozia. Eu nu fac absolut nimic pentru a te provoca. Dar tu mereu ai ceva de spus.

Îmi deschid gura. Prefer de multe ori să o ignor. Așa mi-a spus Luke să o fac. Dar devine iritantă.

- Te felicit, Izabella! Ai reușit să păcălești multă lume cu rolul ce pare îl joci. Dar pe mine n-ai reușit să mă păcălești. Abia aștept momentul în care își vor da seama toți ce persoana prefăcută ești, iar nimeni nu va mai fi lângă tine din cauza asta.

Scuipă cuvintele cu ură. Mă uimește din ce în ce mai tare. Mă lasă fără replică.

- Amanda...

Luke vrea să se bage în discuție, dar e întrerupt. Din nou.

- Vrei doar atenție, Izabella! Ai face orice pentru ea. Cu cât mai multă, cu atât mai bine. Și îți place că Luke îți oferă cât vrei tu. Nimeni nu ți-ar oferi atâta atenție, dar el o face. Și profiți de asta la maxim.

Înghit în sec. Nu vreau să mă cert cu ea. Nu vreau să ne urâm reciproc doar pentru că e geloasă. Nici nu are pe ce să fie geloasă. Nu o pot întrece cu nimic. Ea îl are pe Luke. Eu nu. De ce se comportă de parcă eu am un avantaj? Poate acum Luke mă crede mai importantă decât ea. Dar asta e doar pentru că pe mine se poate baza. O face pe vulnerabila, când, de fapt, tot jocul acesta era plănui demult. Ea e cea ce caută atenție din toate părțile.

Ce ma enerveaza! Imi vine sa-i rup gatul!

- Bine! Fie ca tine! Eu sunt cea ce vrea atenție! Eu sunt cea ce profită de toată lumea! Atunci privește-mă cum îmi iau toată atenția pe care o vreau!

Răbufnesc. Sunt atât de nervoasă încât aș face orice să o înving. Să o las fără replică.

Ma indrept spre Luke fără să gandesc care vor fi consecinţele pentru ceea ce voi face. Nu mai imi pasă. Daca tot are chef sa ma critice sa o facă pe ceva meritat, pe ceva ce chiar a văzut.

Când sunt destul de aproape de el îi apuc fața în palmele mele și în trag pentru ca buzele noastre să se poată lipi. Vreau să mă răzbun pe tot ce mi-a făcut în tot acest timp. Vreau să vadă cum e. Iar asta e cea mai bună metodă. Nu îmi răspunde la sărut. Nici nu mă așteptam să o facă. Sunt sigură că e surprins de gestul negândit al meu. Dar nu regret. Amanda merită asta.

- Ești idiotă? Ești fiica lui! Nu poți să-l săruți, nu poți să îl atingi! Nu poți face nimic! E atât de greșit!

Țipă Amanda și mă despart imediat din sărut. O privesc cum mai are puțin și ia foc. Nu am făcut bine că l-am sărutat. Dar nu pot să zic că regret.

- Cum să îl săruți de parcă ar fi o nimica toată? Ai probleme serioase!

- Amanda, liniștește-te!

Luke încearcă să o calmeze. Dar nu cred că are vreun efect. Știu că acum trebuie să joace rolul iubitului cel bun. Probabil nu va mai vorbi cu mine ceva timp. Dar îmi asum.

- Să mă liniștesc? Te-a sărutat! Fiica ta de șaisprezece ani te-a sărut de parcă a făcut-o de atâtea ori. Spune-mi te rog că nu faceți asta în fiecare zi! Spune-mi că nu mă înșeli cu fiica ta!

Dau un pas mai în spate. Acum chiar are ceva cu mine. Mă urăște. Am încurcat-o. Am încurcat-o atât de tare.

- Te auzi? Cum să fac asta? Nu s-a mai întâmplat până acum.

- Ar trebui să te cred? Mereu ai avut o relație strânsă cu ea. Cine știe de ce natură e relația asta? Doamne, Luke! E ilegal! Nu te credeam în stare de asta!

- Amanda, hai să vorbim normal. Începi să vorbești fără să gândești.

Luke se apropie de ea și o apucă de mâini. Amanda se uită la el, iar câteva lacrimi i se scurg pe obraji.

- De ce mai sunt aici dacă nu mă iubești? Șoptește ea.

- Te iubesc. Dacă nu te-aș iubi nu m-aș căsătorii cu tine. Iar eu nu mă vedeam vreodată însurat. Înțelegi, iubito?

Vorbește el în timp ce îi șterge lacrimile. Mă rănesc cuvintele lui. Și eu îl iubesc. Dar el nu se căsătorit cu mine. Probabil mă urăște pentru că aproape i-am distrus relația. Vorbește cu Amanda atât de frumos și grijuliu. Chiar o iubește.

- Știu, dar nu e normal ce se întâmplă.

- Putem vorbi despre tot ce s-a întâmplat? Nu vreau să înțelegi nimic greșit.

Ea dă aprobator din cap. Luke își împreunează mâinile cu ale ei și o aduce mai aproape de el. Prefer să mă uit în altă parte decât să îi văd pe cei doi sărutându-se. Tot ea a ieșit în câștig. Orice aș face tot, ea îl are pe Luke. Cu ce pot schimba eu asta? O relație cu mine și Luke e ilegală. Nu s-ar risca atât de mult. Nu ar avea de ce. Nu mă iubește în felul în care o iubește pe Amanda.

- Du-te în camera ta, Izabella. Vorbesc și cu tine imediat.

Spune aspru. L-am supărat. Mai tare decât m-am așteptat. Oare ar face orice pentru Amanda? M-ar părăsi pentru ea? Pentru nu, nu sunt mai importantă decât Amanda. A spus-o doar pentru ca eu să mă simt specială.

Închid ușa camerei mele și mă preling pe ea. Am distrus totul. Mereu distrug totul. Nu trebuia să fac așa atât de nesăbuit. De ce nu gândesc destul? Îmi pun mâna la gură pentru a oprii suspinele zgomotoase. Sunt un dezastru. Părinții mei au fost la fel. Nu puteam fi altfel. Tot ce fac e greșit. M-am îndrăgostit de tatăl meu adoptiv, îl sărut de câte ori am ocazia, nu îl las să mă îndepărteze de el, îl sărut în fața iubitei sale. Sigur acum regretă că m-a luat în grija lui, în loc să mă lase în voie sorții. De când sunt aici i-am distrus viața!

Clanța de la ușa se aude. Mă dau la o parte și las pe orice voia să intre să o facă. Privirea lui Luke face contact cu a mea. Sunt pregătită pentru tot ce e mai rău. Sunt pregătită să îmi strige în față că nu are nevoie de mine și să plec de aici. Pentru că fac numai greșeli.

- Tu de ce plângi?

Mă întreabă. Vreau să îi spun ceva, dar nu iese nimic din cauza suspinelor mele. Trag aer în piept și încerc să mă opresc.

- Îmi pare rău. Sunt doar proastă! Mereu fac greșeli de genul. Mereu stric totul! E logodnica ta. Nu știu de ce am reacționat așa. Dar nu vreau să fii supărat pe mine. Ești tot ce am!

Îmi pun palmele pe față și îmi las lacrimile să mă inunde. Simt alte mâini peste ale mele. Luke îmi îndepărtează palmele de pe față și mă privește cu un zâmbet cald.

- Nu sunt supărat, iubito. Și eu ți-am greșit ție. Nu vreau să mai face gestul ca acestea. Dar nu sunt supărat. Amanda acum nici nu mai e atât de supărată.

Zâmbesc și îmi închid ochii. Palmele sale calde îmi mângâie obrajii încet. Când mă așteptam mai puțin, îmi simt buzele acoperite de altele. Îmi deschid ochii surprinsă. Mă sărută. De ce? Sigur nu visez? Îi apuc fața și îl trag mai tare în sărut. Îmi deschid gura pentru a aprofunda sărutul. Nu știu dacă îi place felul în care sărut, dar prefer să nu îl întreb. Odată ce mă sărută cred că îi place.

- Crezi că Amanda va spune cuiva?

Îl îndepărtez pentru a putea formula întrebarea, apoi îl trag în alt sărut.

- Nu, m-am ocupat eu de ea. De acum să te comporți mai frumos cu ea. Nu îi mai trezi suspiciuni.

- Am să încerc.

- Nu vreau doar să încerci.

- Bine, bine. Îmi voi da toată silința.

Îi răspund, iar el mă mai sărută odată.

- Tu chiar o iubești pe Amanda?

- Da.

- Daca o iubesti de ce te saruti cu mine acum?

Se oprește din a mă săruta și se uită în ochii mei.

- Știu că nu e bine. Dar vreau să o fac. Tu de ce mă săruți?

Pentru că te iubesc!

- Pentru că vreau să o fac.

Îmi zâmbește scurt și mă sărută din nou. O iubeşte pe Amanda... De ce? De ce ea e mai bună decât mine? Fac atât de multe eforturi pentru el. Încerc să îi ofer tot ce am. Amanda face asta? Amanda l-ar iubi indiferent de situație? Îl las să mă controleze și tot pe Amanda o alege. Sunt sigura că i-as oferi mai multă dragoste decât îi oferă Amanda. De ce nu poate să vadă că eu sunt cea potrivită pentru el?

- S-a întâmplat ceva, iubito?

Vocea lui mă aduce cu picioarele pe pământ.

- Nu.

- Am spus ceva greșit?

Da! Mereu trebuie să spui tu ceva ce-mi frange inima!

- Nu, nu ai spus nimic greșit.

- Ba da. Ai dreptate, nu ar trebui sa stau aici, sărutându-te pe tine, când eu sunt cu Amanda. Nu e bine.

Bravo Izabella! Îl îndepărtezi și mai tare de tine!

- Nu, nu la asta mă refeream!

Încerc să remediez situația. El se dă mai în spate, făcând o distanță considerabilă între noi.

- Nu contează la ce te refereai tu. Nu pot sa fac asta! E urât să fac asta Amandei. Să-ți fac asta ție. Nici măcar nu are sens ce fac aici. Nu contează că uneori vreau sa te ating în feluri în care nu ar trebui sa o fac. Nu e corect din orice punct de vedere.

- Nu totul are nevoie de o explicație, Luke. Dacă tu simți ceva nimeni nu are dreptul să te judece. Pentru că asta nu poți controla.

Mă apropii de el încet. Când ajung în dreptul lui îl sărut ușor. El îmi răspunde la sărut. E un sărut lent, dar prefect.

- Nu trebuie să gândești. Trebuie să simți.

- Pana când, Izabella? Până când să las lucrurile așa? Odată și odată trebuie să încetăm.

Știu. Știu asta atât de bine. Dar nu pot concepe că într-o zi toate aceste lucruri se vor termina. Am nevoie de Luke ca de aer. Nu pot să îl pierd când nici măcar nu-l am.

- Când va sosi momentul atunci va fi gata. Până atunci să nu ne gândim la asta.

- Și când va fi momentul?

- Nu știu, când va fi vom știi.

- Bine. Facem cum vrei tu. Șoptește și mă săruta pe frunte.

- Trebuie să plec cu Amanda în oraș. I-am promis că o scot la o întâlnire. Își dă ochii peste cap, iar eu chicotesc.

Pleacă de la mine din camera şi deja imi e dor de el. Poate ar trebui sa ma împac cum ideea că noi doi împreună nu vom avea un viitor. Ar trebui sa ma bucur de pe acum.

Îmi șterg lacrimile ce îmi apăruse pe față. Trebuie să fiu puternică. Încă nu s-a terminat. Dar tot doare. Pentru că se va termina. Iar eu tot ce fac e să mă mint singură.

Îmi apuc telefonul şi formez numărul mamei. Nu credeam ca voi ajunge vreodată să o sun. Nici nu știu de ce o fac. Nu o cunosc. Nu pot avea încredere în ea. Dar e singura persoană care mi-a rămas. A zis că vrea să remedieze lucrurile. Acum are șansa.

- Alo? Vocea mamei se aude.

- Buna mamă! Sunt eu, Izabella.

- Oh, Iza! De ce m-ai sunat?

- Vreau să vorbim. Am nevoie de cineva însă acum nu am pe nimeni.

- Nici măcar pe Luke?

- E mai complicat cu el...

- Ne vedem in barul din centru.