x_Ramona episodul38_x

E un lucru bun că nu mi-a ieșit planul pe care îl aveam la petrecerea unde am cunoscut-o pe Ana, fata despre care credeam că era curvă, dar de fapt nu era curvă, însă până la urmă s-a dovedit că era curvă. Și spun asta pentru că, uneori, viața îți dă niște ocazii pe care, dacă ești băiat deștept, nu le ratezi. Așa că, se făcea că într-o zi a trebuit să merg la un control la dentist. Oricum eram căcat pe mine pentru că mi-e mai frică de dentist decât îi este lui Ruby de cântări live. Pana mea, mă duc la unul care îmi spune să nu mai fumez și să nu mai beau alcool, de parcă aș fi la spovedanie. Și după aia îmi mai umblă și prin gură, mă jefuiește de măsele și mă trimite cu vată-n gură acasă. Mă rog, am intrat în cabinetul doctorului, pardon, al dentistului. Adică, așa am crezut eu, că aparent eram în sala de așteptare și, deși aveam programare, mai erau niște oameni înaintea mea. Și nu poți să faci scandal pentru asta că după aia, omul ăla cu mască, o să-ți facă rău și o să-ți provoace durere.

M-am așezat eu pe un scaun acolo și, dintr-o dată, mi-a apărut răsăritul în ochi. Vai, dar ce-avem noi aicea, ar fi spus CRBL în situația mea. În fața mea, așteptând, era nimeni altcineva decât persoana care i-a dat viață Ramonei, doamnelor și domnilor, mă-sa. O femeie cochetă de vreo 38 de ani, bine-sculptată, cu părul roșcat, trecută vizibil de prima tinerețe și multilateral dezvoltată. Era frumoasă la față, părea o femeie ok, de treabă și era îmbrăcată bine. Abia atunci am înțeles mai bine cu cine seamănă Ramona. Cu taică-său, care probabil era diavolul. Era perfect (momentul, nu taică-său), cineva în ceruri clar mă iubea. Iar în clipa aia, mi-a venit o idee minunată. Știam ce trebuie să fac. Și nu, nu am decis să încerc să o fut pe mă-sa. Nu era stilul meu. Am hotărât să intru în discuție cu ea pentru că prietene, nu știu dacă știi, dar de obicei, când ești cu o tipă sunt 2 opțiuni: ori te dai bine pe lângă prietena ei grasă, ori o impresionezi pe mă-sa. Ei bine, eu am împușcat doi iepuri dintr-o lovitură.

Play it: Andrea Bocelli – Vivo per lei
−Săru’mâna, distinsă doamnă, îi spun. Dumneavoastră sunteți mama Ramonei, nu-i așa?
−Salut, îmi spune surprinsă. Da, eu sunt. De unde mă cunoști?
−Acum înțeleg cu cine seamănă Ramona de-i atât de frumoasă. Eu sunt coleg cu ea și vă știu din vedere. Mă intitulez Andrei.
Și i-am sărutat mâna când i-am zis asta.
−Vai, dar ce galant, îmi spune ea impresionată.
−Să știți că mi-a părut rău când am auzit că Ramona va rămâne corigentă la matematică. Vă spun sincer, mi s-a rupt sufletul. Adevărul e că și profesorul ăla e prea exigent cu ea.
−Poftim? Corigentă la ce? îmi zice maică-sa cu pupilele dilatate.
−Da, de când l-a părăsit, domnul profesor se poartă foarte glacial cu Ramona. Abia își mai vorbesc acum, iar la ore ea nu mai stă pe catedră cum stătea cândva.
−Ce făcea?? Tu vorbești serios?
−Aa, nu știați. Vai, ce nătâng sunt, îmi cer scuze. Probabil că nu a găsit Ramona momentul potrivit să vă spună despre asta. Îmi cer scuze, încă o dată. Știți cum sunt adolescentele, mai secretoase.
−Stai liniștit, știam, mințindu-mă ea în mod evident și stângaci. Și știu că mințea pentru că Ramona nu rămânea nicidecum corigentă la vreun obiect.
−Și? S-a hotărât unde se duce la facultate? Că știți că ne tot freacă profesorii la cap că trebuie să ne hotărâm. Pe unii ne freacă la cap, pe alții în alte părți, dar cine sunt eu să judec?
−Nu prea, nu am discutat despre asta. Tu te-ai hotărât?
−Eu da, am să mă duc să studiez medicina la București. Știu că salariile sunt mici și este mult de muncă, dar pe mine mă mulțumește doar dacă știu că pot să fac un bine altor oameni. Nu banii sunt cei mai importanți în viață, ci sufletul.
−Aa, la medicină. Și eu am făcut medicina, 6 ani la Iași. În ce arie vrei să te specializezi?
Am privit-o în ochi, dându-mi seama că s-ar putea să mă fac de căcat pentru că eu habar nu aveam că sunt mai multe medicini și, s-ar putea să fi lăcrimat un pic atunci când i-am zis:
−În aria care îmi permite să ajut cât mai mulți oameni.
−Vai! Uite-așa un băiat i-ar trebui fiicei mele, îmi spune ea aproape plângând.
−Ah, nu știu ce să spun despre asta. În primul rând, nu prea am eu timp de relații. Am școală în fiecare zi, iar după ore, dau meditații copiilor defavorizați din cartier. Nu le iau bani pentru că știu că nu au, săracii. Iar după astea două, abia îmi găsesc timp de maxim 3 ori pe săptămână să-i vizitez pe micuții cu probleme locomotorii de la un orfelinat și să mă joc cu ei.
−Tu chiar vorbești serios? noroc că eram la dentist pentru că în clipa aia deja-i picase fața cu tot cu gură și plombe.
−Sincer să fiu, mai mult mă ajută ei pe mine, decât invers. Așa pot să înțeleg cum se simte pacea interioară adevărată. Iar seara, când ajung acasă, abia apuc să citesc câteva zeci de pagini din manualul de medicină generală.
−Doamne, Dumnezeule! Trebuie neapărat să treci o dată pe la noi, poate mai învață și Ramona ceva de la tine.
−Eh, nu știu ce să zic, doamnă. Cuvintele dumneavoastră îmi hrănesc sufletul, dar nu prea îi place Ramonei de mine. Știu că a suferit mult de când s-a despărțit de profesorul de matematică și cel de franceză a refuzat-o. Plus că ea și fumează.
−Ce? Fumează?
”Serios? Asta ți-a atras atenția din tot ce ți-am zis?” mă gândeam eu.
CIOBANU! CIOBANU! se aude din cabinetul dentistului.
−E rândul meu, doamnă să intru, dar deja s-a făcut târziu și micuții mă așteaptă. Vă rog, intrați dumneavoastră în locul meu. Eu o să vin altă dată. Mi-a părut bine să vă cunosc, multă sănătate!

Și am plecat de acolo gândindu-mă că dacă nu o spintecă mă-sa din bătaie pentru că s-a combinat cu proful de mate, o să o fută la cap întruna să se cupleze cu mine pentru că sunt singurul care o poate salva pe săraca depravată. Ha-Ha-HA!!! So, that’s how you do it, bitches.

P.S.- noroc că mâncasem niște banane când m-am întâlnit cu maică-sa și am devenit foarte creativ.

P.P.S.- SUGE-O, RAMONA! am dat-o pe spate pe soră-ta, am dat-o pe spate pe mă-ta, tu cât o să mai stai în picioare?