Mă întorc satisfăcută cu spatele către el,ridicând o parte hainele care și-au găsit veacul pe jos,aceasta fiind doar o mișcare de fațadă pentru a-i urmări în voie reacțiile.Însa nu era o reacție pe care în mod normal Lasko ar lăsa-o să iasă,ci mai de grabă revederea asta i-a adus o serie de aspecte noi..pe care,poate,și-i le procurase cu timp în urmă.
Trăsăturile îl trădează negreșit.Sprancenele fac o curbă care se finisează într-o linie dreapta,ochii devin încețoșati;cu pleoape grele de gânduri actuale,iar gura i se întredeschide ușor,nemaiapucând să articuleze ceva,căci își înghite cuvintele pe loc.
-Nu te speria,voinice,aș avea de povestit o mie și una de nopți astfel de întâmplări,spun,mișcându-mă lent către el,ajungând să-i pun seducătoare mâna pe piept,iar la sfârșitul poveștilor ai începe să meditezi mai mult despre viața asta...viața asta așa de frumoasă.Viața asta fără tine..
Îi ating obrazul cu două degete,trăgându-l moale în jos.Îl văd cum închide brusc ochii și gustă din una din amintirea care tocmai ce o făcusem prezentă.
-Ce rost ar avea să-ți cer explicații?șoptesc,ușor copleșită de sentimente,și în ciuda rolului pe care îl jucam acum,balanța inimii mele îl cântărea pe jumătate real.Oricum nu păream a fi predestinați unul altuia..
Replica mea îi afectează starea de visare și deschide brusc ochii pe care îi avea blajini în urmă cu puțin timp,acum fiindu-i reci și disperați de dor.Încerc să-mi ascund rânjetele și mă prind cu brațele de el,ducându-le undeva mai sus de bazinul osos,așezandu-mi bărbia pe unul dintre umerii lui.Ochesc siringile cu sedative pe care i le administram bunicii când nu putea să doarmă care se aflau ascunse în crăpătura patului dintre saltea și lemn.Scrâncesc când îi simt mâinile reci cum se inflitreaza sub tricoul meu și se plimbă lent,creându-mi disconfort.
-Tu ești cea mai frumoasă dintre flori...șopteste și se oprește din pipăit,lăsându-și brusc mâinile pe lângă corp.Flori îngrădite cu spini urâți..
Nu-i puteam vedea reacția,nici el pe a mea,însă poziția în care ne aflam ne permitea cu ușurința să aflam accelerația cu care inima bate.Și,în ciuda inimii mele,raționamentul nu m-a lăsat să cad pradă unei vorbe frumoase.
-Spini crescuți din-nainte să pleci tu,Lasko.Nu te încrede prea mult în forțele proprii,nu mai ai nici un pic de putere asupra mea.spun și mă retrag ușor scarbită.
-Încă mă iubești,Kayra.zâmbește chior,apucându-mi gentil mâinile.Uite și inelul de la mine!
Îmi ridica mâna și îmi arată inelul cu care îi mințeam pe toți de fiecare dată când eram întrebată.Spuneam că inelul e dăruit de mama,și începusem să cred și eu asta,dar,de fapt,era întrutotul de la el.De la pietrele prețioase așezate drept la ambele capete,pâna la numele lui scris pe spate.
-Nu l-ai dat jos de atâția ani!
Îl privesc ambiguuă,înghițind în sec cuvinte și jucându-mă cu lacrimi pe care le închideam în ochii.Însă el nu mai avea inelul pe mână..
-Nu mă atinge!zbur de lângă el cu câtiva pași,îndepărtându-i mâna brutal.
-Hai să uităm supărările,iubire!Tu esti a mea,ai fost,vei fi,si tu vrei asta!spune și totul se aude precum o poruncă mișelească,nicidecum precum un îndemn.
-Crezi că inelul ăsta înseamnă ceva?țip,scotandu-l de pe deget.Nu il purtam din cauza ta,il port pentru că mă simt săraca!Nu e vorba doar de tine!E vorba de mine!Eu!M-am simtit saraca si ocolită,nu mancam cu zilele,plangeam și adormeam pe unde dracu apucam!N-ai trait tu nici mort cata durerea am trait eu,nenorocitule!M-ati lasat ranita și rece in groapa cu șerpi..și au mușcat toți din mine!Cui crezi ca-i mai păsa de fata lui Muzaffer cand Muzaffer era la dracu sa-l ia?Din cauza lui am doar opt clase,din cauza lui am maini aspre de la muncă!Si-asa,te realizezi cat de cat,dar te vezi singur,fara nimeni cu care sa-ti imparti nevoile si supararile,esti mort!Si ma raportez la mine acum,tu..n-ai simtit nimic din astea!Esti la fel de nenorocit si rece ca el,esti un profitor!Sa se aleaga toate relele de tine!
Și-i arunc inelul fix la picioare,acesta sărind pe parchet de câteva ori până să se oprească.
Îmi simțeam capul cum bubuie alert în ritmul inimii și cum o amețeala de moarte mă cuprinde fără explicații care vin mai târziu,o dată cu lacrimile mele.Privirea lui era copilărească și rece,confuza și nesăbuită,calmă și rea,disperată și..plină de regret.Dat fiind că mă ajung pe perete,cu el presându-mi corpul și avându-i mâna grea strânsă de bărbie,mă timorez și îmi opresc respirația.Încerc să-i aflu mișcările,el nu e așa prost precum arată.
-Nu ai cum să-mi reproșezi asta!urlă,strângandu-mi și mai tare bărbia.Mi-e rușine s-o spun,dar sunt sclavul tatălui tău de atunci până în ziua de astăzi.M-a sculat mort din noroi și m-a spălat,mi-a dat să mănânc și mi-a dat un acoperiș.Chiar de-aș vrea,știi că nu pot să-i contest deciziile și nu pot să-i calc vorba.El e adevăratul meu tata!E omul pe care trebuie sa-l vad inainte sa-mi trag sufletul!
-Rămâi sclavul lui!N-am nevoie de tine..cum n-am avut nici pana acum!șoptesc iar mana lui pleaca de pe barbia mea.
-Kayra,te vreau înapoi...
-Lasko,pleacă!Acum!Doar lasati-ma ceva timp..am nevoie..Nu mai pot,te rog,crede-mă!
-Să mă ierți,Kayra!
Îl privesc electrizată cum iese din camera și îsi ia sacoul,incălțandu-se.Ușa se aude cu putere si tot ceea ce vreau să fac e să inchid ochii ca sa mor,dar nu
pot.Am lucruri de vazut,lucruri de ascultat si oameni pe care sa-i vad in cosciug.In
pamant.Cu o cruce la cap.Iar acela esti tu,tată!
