x_Ramona episodul51_x

Ăsta e penultimul capitol din sezon, nu? mă întreabă ea.
−Cam așa s-ar părea, îi răspund eu.
−Și? Cum o să fie? Tot romantic, la fel ca ultimul? îmi spune ea zâmbind.
−Nu știu dacă o să fie romantic. Cred că o să fie și un pic romantic, habar nu am. Eu scriu așa cum s-a întâmplat, îmi spui tu după aia dacă a fost și romantic sau nu. Pot să-ți spun doar că va fi mai lung decât de obicei.
−Aaa! Ce mișto! Păi atunci hai să vedem! Că mai avem lucruri de făcut în noaptea asta, îmi zice ea jucăușă.
−Stai să-ți mai spun o chestie. Melodia pe care o să o pun aici, este melodia pe care a defilat Ramona la proba de seară atunci când a participat la Miss Boboc. Iar de când am văzut-o în rochia aia neagră superbă, pe scenă și a început să cânte melodia asta, mereu îmi amintește de ea când aud acest cântec.
−Hmmm, ia să vedem despre ce e vorba.

Nu eram obișnuit cu ea în ipostaza asta. Nu știam exact cum trebuie să mă comport și ce să-i spun. Ideea este că orice femeie, oricât de bine arată sau oricât de inabordabilă îți poate părea ție, în fața altuia se fâstâcește și se pierde, la fel ca celelalte. Nu trebuie să crezi că ea e mai puternică decât tine doar pentru că e frumoasă. Și ea devine foarte nesigură, neîndemânatică, speriată și vulnerabilă, doar că nu în fața ta. Pe tine nu te vede ca pe un posibil inamic în ceea ce privește siguranța ei de sine, deciziile ei raționale și starea ei de liniște interioară, adică mai pe scurt, știe că nu se poate îndrăgosti de tine. Și atunci își permite să nu-și controleze cuvintele sau gesturile în fața ta pentru că nu o interesezi și chiar dacă tu îți faci o altă părere despre ea decât aia pe care și-ar dori ea să ți-o faci, nu prea o interesează fiindcă nu are nimic de pierdut în ceea ce te privește. Așa că, de fiecare dată când o tipă te face să te simți cumva inferior și ai impresia că te-a călcat cu piciorul ca pe un muc de țigară, nu dispera. Ține minte că la fel de mic și de neînsemnat cum te simți tu în clipa aia, probabil așa se simte și ea în fața unuia care:

1. nu o bagă în seamă niciodată și vede că e disperată și se dă la cea mai bună prietenă a ei. Sau la soră-sa. Și ea plânge ca proasta acasă.

2. este cuplat cu ea, dar nu-și dorește o relație, așa că: fute tot ce mișcă prin jurul lui, se vede cu ea o dată pe săptămână, nu îi răspunde la telefon decât când are el chef și mai mereu este plecat ”cu băieții”. Și ea plânge ca proasta acasă.

3. are bani și ea stă cu el doar pentru asta. Și el are ceafa groasă, o fute prost, e gras cât o vacă și de fiecare dată când o pune capră, aproape că îi fracturează coloana vertebrală, sprijinindu-și burdihanul pe spatele ei. Dar ea când iese în oraș, își poate etala pantofii Jimmy Choo și poșeta Louis Vuitton. Iar când se întoarce și e singură, plânge ca proasta acasă.

Plus că dacă ești o femeie frumoasă tu nu prea ai vreun merit pentru asta. Pur și simplu ai moștenit niște gene bune și aia e. Nu trebuie să te piși pe ceilalți doar pentru că la un moment dat, doi oameni s-au îmbătat la o petrecere, s-au futut într-un lift, el și-a dat drumul în ea, ea nu a vrut să facă avort și peste 9 luni te-ai născut tu. Dar întâmplarea a făcut ca ăia doi să arate bine și uite acum, hop și tu, ești frumoasă. Deci vreau să zic așa: dacă tu ești femeie și ești un 8, să zicem și vine să se bage în vorbă cu tine un băiat care e maxim un 6 jumate, iar asta într-o zi bună, nu trebuie să te comporți urât cu el și să-l refuzi cu un ton superior (gen ”Marș, mă!”,”sunt prea bună pentru tine, mori!” sau alte din astea).

Poți să-i spui frumos că nu ești interesată, dar ține minte: ăla își dorește să te fută mai mult decât își dorește să câștige Steaua campionatul și o să-și dea tot interesul din lume, dacă te aduce în pat la el. Cu siguranță o să ai orgasm multiplu (la început se poate să nu i se scoale, din cauza emoțiilor, dar dacă treci de hopul ăsta, după aia o să strigi toți sfinții din calendar). Ăla o să-și dea viața pentru tine în clipele alea pentru că el știe că nu o să mai prindă prea curând așa o femeie și, dacă tu l-ai lăsat o dată și el te fute de-ți uiți seria de la buletin, poate o să-l mai lași cândva.

Ramona se uita la mine și părea că nu a mai dormit de pe vremea în care Mihai Călin avea emisiune la ProTv. Avea cearcăne la ochi și privirea îi era obosită. Se săturase să-mi reproșeze tot felul de lucruri și se săturase de expresia mea confuză:
−E vina ta!! Nu ai înțeles nimic niciodată! De ce ai fost atât de laș? m-a întrebat, strângându-mă de bluză.
−Cum adică? La ce te referi?
−Cum căcat să nu-ți dai seama? Cum să fii atât de prost? Explică-mi și mie cum!!
−Ramona, ai înnebunit? Ce vrei de la mine? am întrebat-o neînțelegând absolut nimic.
Ea țipa din ce în ce mai tare.
−Andrei, tu mai ții minte când am început noi să ne apropiem tot mai mult? m-a întrebat.
−Normal că țin minte! Era de Crăciun, în clasa a 9-a, cum să nu țin minte?

În clipa aia mi-am dat seama ce îmi reproșează. Când eram noi în clasa a 9-a, la un moment dat se făcuse decembrie, exact ca în fiecare an, de altfel. Și cum se făcea decembrie afară, gen, noi căutam cu toții să ne facem planuri pentru Crăciun. Și cum fiecare povestea ce vrea să facă de sărbători, hop și eu. Și le-am povestit colegilor că, împreună cu prietenii mei, urmează să facem o petrecere monstruoasă la casa bunicilor unui amic de-al meu (da, aceeași casă unde era să fiu martor la un viol mai târziu). Și i-am zis Ramonei că dacă nu are altceva mai bun de făcut, mi-ar plăcea să treacă pe acolo. Și asta după ce mi-am strâns tot curajul pe care puteam să îl fabric în corp. Ea a spus că nu știe încă ce va face, dar o să vadă ea și aia a fost. În ziua de Ajun, mi-a dat mesaj întrebându-mă dacă mai e valabilă invitația, eu i-am răspuns că da și ea mi-a zis că s-ar putea să vină, răsfățându-mi sufletul și bucurându-mi Crăciunul.

Le-am spus prietenilor mei că s-ar putea să vină și iubirea vieții mele și le-am zis să nu se dea la ea că eu sunt cel care o să facă, la un moment dat, copii cu femeia aia și, mai important decât atât, să nu mă facă de rușine și neapărat să mă pună într-o lumină bună. Eu stăteam emoționat și așteptam să mă sune ca să-i deschid poarta și eram ca o călugăriță într-un film porno, nu-mi găseam nicicum locul. Manelele cântau emoționant, băutura se consuma nonșalant și eu așteptam exuberant. La un moment dat mi-a dat mesaj și mi-a spus că a ajuns, iar eu m-am dus către ea, să o întâmpin.

Chris Norman – Midnight Lady

Țin minte și acum că avea pe ea o geacă albă de fâș și niște blugi albaștri-verzui, cumva. Era foarte simpatică, draga de ea. În jurul ei era zăpadă, fulgii cădeau din cer pe capul ei descoperit și eu îmi doream să pot să o protejez de zăpadă, de frig, de viață, de oameni, de rău, de bine, de orice. Voiam doar să o strâng în brațe și să o sărut. Dar bineînțeles că nu am făcut asta că doar nu era ca și cum aș fi putut să am și eu tupeu sau ceva.
−Bună, Ramona, i-am spus. Hai să mergem înăuntru.

Am condus-o în casa respectivă încercând să îi explic că știu că arată oribil, dar de fapt acum arată extraordinar față de cum arăta acum câteva luni. Casa, nu Ramona. Era destul de dărăpănată, dar noi chiar ne dădusem interesul să o facem să arate cât de cât ok. Am dus-o pe Ramona să le fac cunoștință și celorlalți băieți cu ea. Dar în momentul ăla erau doar băieți acolo, ea era singura femeie din încăpere și bineînțeles că toată lumea se uita la ea precum Carla la o șaorma. Am luat-o de mână și i-am zis să vină să-i arăt și restul casei. Am dus-o în ultima cameră (acolo unde câțiva ani mai târziu avea să aibă loc aproape-violul Anei) și am stat acolo și am povestit până pe la 3 dimineața. Dar eu nu am avut curaj să-i spun că îmi place de ea sau să încerc să o sărut sau altceva de genul. Că eu doar o respectam, nu puteam să fac așa o treabă necurată și să o pângăresc pe Ramona, ca apoi să devină bârfa satului. Mă comportam de parcă nu trăiam în Suceava, ci în 1905.
−Ce femeie normală ar veni de Crăciun, în clasa a 9-a, când părinții abia te lasă să te duci după pâine, cu un tip, într-un loc dubios, dacă nu i-ar plăcea de el? Spune-mi și tu! Cine ar face asta, idiotule ce ești?
Parcă dintr-o dată a început să plouă mai tare peste mine.
−Adică tu vrei să îmi spui că și ție… adică și tu… nu se poate așa ceva!
−DA! Normal că da! mi-a răspuns ea răspicat.

În clipa aia am simțit cum îmi fuge pământul de sub picioare și m-a luat amețeala instant. Nu era momentul ca eu să aflu așa ceva, nu voiam să știu asta. Nu acum. De fapt, ce îmi spunea Ramona era că și ei i-a plăcut de mine și că și-a dorit să fim împreună, dar dacă eu nu am avut niciodată curaj să îi spun ceva, să o sărut, să o iau în brațe, efectiv să fac primul pas așa cum e firesc, normal că s-a plictisit la un moment dat să mă tot aștepte.
−Câți ani trebuie să mai treacă, Andrei? Câți? Când o să accepți că noi trebuie să fim împreună? a țipat ea, plângând și lovindu-mă cu palmele peste piept.

I-am luat brusc mâinile în mâinile mele, le-am trântit în jos, m-am apropiat de ea și m-am oprit. Mă uitam direct în ochii ei albaștri și parcă îi auzeam inima bătând. Ori asta ori erau tunetele de afară. De dragul poveștii o să presupunem că era inima ei. Mă privea și ea. Ajunsese la capătul puterilor și se simțea deznădăjduită. Vedeam că era tristă și pur și simplu obosită. I s-a acrit de atâtea jocuri, de atâtea întâmplări și de nenumărate decizii proaste. Știa că ăsta e momentul zero, dacă nu se întâmpla nimic nici acum, probabil nu s-ar mai fi întâmplat niciodată. Au trecut câteva minute bune și noi doar ne priveam. Ea a făcut un pas spre mine, de parcă metaforic, voia să-mi arate că și ea mă vrea pe mine și că nu sunt singur în toată treaba asta. Dacă atunci când a trebuit, nu mi-a arătat ce simte, de data asta nu voia să mai facă aceeași greșeală. Sau poate a făcut pur și simplu un pas în față, dar eu l-am văzut ca pe un semn. Fără să-mi dau seama, am făcut și eu același lucru. Era ca și cum corpurile noastre discutau între ele fără ca noi să spunem ceva. A fost ca o confirmare pentru ea. Și cred că și pentru mine la fel. Ne apropiam din ce în ce mai tare, până când am ajuns la câțiva centimetri unul față de celălalt. Buzele noastre urlau să le lăsăm să se atingă. I-am luat chipul între palme și m-am apropiat și mai tare. Ea a închis ochii și și-a așezat mâinile pe ale mele și a început să mă mângâie ușor cu vârfurile degetelor. Eu mi-am dat capul într-o parte, am deschis gura și mă potriveam spre frumusețea buzelor ei. Doamne, cât de aproape eram. Am început să tremur și nu din cauza frigului de afară. Emoția mi-a luat sufletul în mână și îl mângâia cu tandrețe. Urma să aibă loc sărutul ultimilor patru ani, tot ce s-a pierdut în acea perioadă, tot ce trebuia să spun, dar nu am spus. Tot ce trebuia să fac, dar nu am făcut. Tot ce trebuia să știu, dar nu am știut. Iar în clipa aia, prin geamul ușii de la scară, am văzut-o pe Anemona coborând scările și, dintr-o dată, oprindu-se și fixându-și ochii direct pe noi.

—VA URMA—

P.S.- ”SUGE-O, Andrei!” Atât.

P.P.S.
−Vai!! Asta da! Se pare că ai avut o alegere foarte grea de făcut în momentul ăla, îmi spune ea, cu ochii mari și curioși.
−Cam așa ceva. Și nu eram pregătit pentru o decizie atât de dificilă. De fapt, nici acum nu cred că aș fi, cu atât mai puțin la vârsta aia.
−Sinceră să fiu, cred că ai făcut alegerea potrivită, îmi spune ea, zâmbind pe sub mustăți (nu, nu are mustață, e doar o expresie).
−Nu știu ce să zic! Pentru că nu știu ce s-ar fi întâmplat dacă aș fi făcut altă alegere, așa că… și eu îmi doresc să cred că am luat decizia corectă.
−Eu așa zic, mă liniștește ea. Și eu mereu am dreptate, doar știi.

M-a sărutat pe frunte, iar apoi și-a pus mână peste mâna mea și a început să mă mângâie ușor cu vârfurile degetelor. I-am zâmbit.