x_Ramona episodul11_x

Drumul de la Mamaia până la Suceava cred că a fost cel mai lung drum ever. Pe de-o parte pentru că eram supărat pentru toată faza cu Anemona și cum a fost concediată din cauza mea, iar pe de altă parte pentru că nu știam cum să reacționez la toată faza cu Ramona. Pentru că dacă stăteam să mă gândesc, practic, nu era problema mea. Ea a ales să se cupleze cu Silviu pentru a mă oftica pe mine, iar cum fiecare acțiune are și o reacțiune, în cazul ei, aceasta s-a manifestat printr-un ochi vânăt și o buză spartă. Alexandra Stan ar fi fost mândră.

Mă gândeam numai la trei lucruri: în primul rând la noaptea superbă pe care am trăit-o alături de Anemona, la ce căcat aș putea să-i spun eu Ramonei sau lui Silviu și, mai mult decât atât, la cum a fost posibil ca Italia să câștige campionatul mondial când Franța a fost mult mai bună?

Într-un final am ajuns în Suceava, le-am spus alor mei că trebuie să plec să mă întâlnesc cu cineva. Am luat autobuzul (că pe vremea aia nu făceam stand-up, deci nu aveam bani de taxi) și mergeam către casa ei, încercând să-mi formez baza de clișee pe care urma să i le spun, gen ”totul va fi bine”, ”nu e vina ta”, ”sunt oameni și oameni” sau ”Moș Crăciun nu există”.

Pe undeva mă simțeam și eu vinovat pentru că dacă eu nu aș fi avut momentul ăla de ”penis interiorus” (adică să mă port ca o femeie) la cabană, nimic din toate astea nu s-ar fi întâmplat. Deja sentimentele mele pentru Ramona erau confuze. Am ajuns la ea, mi-a deschis soră-sa ușa (deja aveam un deja-vu, dar știam că situația asta nu se va termina cu același deznodământ pe care l-a avut ultima oară când soră-sa mi-a deschis ușa) și m-a poftit în cameră la Ramona.
−Hai repede, vorbește cu ea. Nu a vrut să ne spună ce s-a întâmplat până să vorbească cu tine. Du-te odată! mi-a spus sora ei cu voce îngrijorată.

Ramona stătea în pat, cu un ursuleț de pluș în brațe, cu un ochi umflat de plâns, iar celălalt umflat de pumni. Știu că eram o persoană oribilă pentru că gândeam chestia asta, dar o parte din mine nu putea să se abțină din a crede că ”și-a făcut-o cu mâna ei”. Știa că Silviu are un temperament de taximetristă la ciclu, putea să-și aleagă un alt băiat pentru a se răzbuna pe mine.

M-am pus lângă ea pe pat și soră-sa ne-a spus că ne va lăsa singuri. Cred că sunt eu defect, dar era oare atât de greșit să mă gândesc cât de tare ar fi fost în momentul ăla să ne apucăm toți de un menage-a-trois pentru consolarea surorii ei mai mici? Probabil că da, dar încă sunt de părere că ar fi fost o faptă bună, iar un suflet frumos (după cum m-a numit Anemona) ca și mine, ar fi făcut acest sacrificiu pentru draga de Ramona. Știu, sunt o ființă minunată.

Problema în toată treaba asta, este următoarea: eu veneam cu gândul consolării, credeam că Ramona dorește ca eu să-i alin supărarea cu vorbe bune și vânătăile cu pungi de gheață și că are nevoie de mine pentru a o sprijini. Ce s-a întâmplat de fapt, avea să depășească orice graniță a imaginației. Ramona s-a uitat la mine și mi-a spus:
−Îți place cum arăt? Ți se pare ok?

Eu i-am spus că nu și deja mă pregăteam să-i țin speech-ul meu plin de clișee care o va face să se simtă protejată și să adoarmă la pieptul meu în seara aia, în bătaia lunii și în mireasma odorizantului de cameră.
−Nici mie nu mi se pare ok ca tu să ne lași pe toți la ziua ta și să pleci cu curva aia și apoi să dispari timp de o săptămână.

Eu m-am uitat la ea și încercam să devin drăguț, sugerându-i că vorbește de parcă ar fi geloasă. Eu atunci realizam că ea nu știa că eu am plecat până la urmă la mare și probabil că a crezut că eu am ars-o pe la tipa aia cu care am plecat din club în seara aia, toată săptămâna (ce-i drept, nu am ars-o pe LA ea, am ars-o PE ea. Și pe colegă-sa, dar știi asta deja. Voiam să mă mai laud o dată). Și știi cum face o femeie când ceva ce consideră a fi al ei, care îi acordă toată atenția pe care n-o merită, dintr-o dată o lasă baltă, nu? Exact, înnebunește.
−Geloasă? Eu? Fii serios, Andrei, tu mori după mine și la cel mai mic semn pozitiv din partea mea, ai veni alergând la mine cu limba scoasă ca un cățeluș. Știm amândoi asta și te-aș ruga să nu uiți vreodată.

Deși poate era adevărat (am zis POATE), nu mi se părea fair-play din partea ei să îmi spună asta atât de tranșant și i-am zis:
−Știi ce? SUGE-O, Ramona!! Nu am nevoie de tine în viața mea, sunt mii de alte fete care sunt de sute de ori mai mișto decât tine pe care eu încă nu le-am cunoscut și nu m-ar trata așa cum o faci tu. Așa că, dacă ai ajuns să mă consideri cățelușul tău, cred că mă bucur că te-a bătut Silviu.

Încheind propoziția furtunos, abia așteptam să ajung la ușă ca să o pot trânti, ca ea să înțeleagă că am vorbit serios (exact ca în filme). Problema era că ea avea uși din alea cu geam și m-am gândit că poate s-ar sparge și nu am trântit-o, dar îți jur că am avut de gând. Eram dement în momentul ăla. Cum plecam eu nervos, ca un suporter de-al lui Dinamo după orice meci al echipei lui favorite, Ramona mă strigă. Mă întorc, crezând că vrea să-și ceară scuze (ca un cățeluș, atunci conștientizam și eu). Ramona mă fixează cu o privire rece și îmi spune:
−Știi că eu mi-am scos certificat medico-legal, nu?

Eu nu am zis nimic.
−Voiam să-ți spun că atunci când o să merg la poliție, despre aceste picturi murale pe care le am pe față, le voi spune că tu ești autorul. Îți zic doar așa, să fii pregătit. Și acum aș vrea să fii drăguț și să mă lași singură, aș vrea să mă odihnesc. Merci!

Dintr-o dată mi-a venit să vomit. Simțeam cum, în clipa aia, puteam să mă duc la un WC și să vomit toate sentimentele pe care le-am avut vreodată pentru ea. Mi-aș fi dorit să o mai fut o dată pe soră-sa, să mă filmez și să trimit filmulețul bunicilor Ramonei ca și cadou de Crăciun, cu titlul ”Slujba de la Tanacu + concert aniversar Fuego- de vizionat cu întreaga familie”. Deși eu știam că ea e proastă și nu știe că eu nici nu eram în Suceava când și-a luat-o ea peste muian, deci nu prea am ce să pățesc, doar ideea că ar putea face așa ceva m-a dezgustat profund. Pe de altă parte, ce fel de femeie nebună s-ar oftica atât de tare că am plecat eu cu una timp de-o săptămână (după cum credea ea) și ar face o chestie ca asta, dacă nu ar fi avut niciun sentiment pentru mine? Erau multe întrebări în mintea mea, dar parcă și unele răspunsuri.

Dar până una alta, am ieșit din blocul ei și am plecat acasă să mă odihnesc. Sau să mă duc să plâng sub duș și să mă gândesc la Anemona. Urma să mă decid pe drum.

P.S.- chiar că SUGE-O, Ramona. Tot ce pot să spun despre faptul că ai fost bătută, este că nu ai fost bătută atât de tare pe cât ai fi meritat.

P.P.S.- ca să încheiem cu o glumă urâtă, dar pe subiect: eu cred că unele femei ar trebui să mai fie bătute din când în când. Asta ca să nu mai poată să spună că indiferența doare cel mai tare. Pumnul doare mai tare, crede-mă.