Aș fi vrut asa de tare sa am vointa necesara pentru a alerga dupa el si sa-l oblig sa ramana. M-as fi pus in fata mașinii, amenințând fioros ca o sa ma las omorata daca nu ramane cu mine. Singura limitare in a infaptui acest lucru era faptul ca pentru mine, cel putin, înjosirea propriei persoane nu reprezenta o prioritate. N-as cobora asa de jos doar pentru a fi iubita de cineva. Eu nu am cum sa cad asa de jos pentru Rayden. E ceva ce trece de limita puterilor mele ca femeie.
Inainte sa ies din micul magazin, am tras o gura mare de aer in interior si am expirat-o in exterior, lovita de aerul rece de ianuarie. Lasko era undeva mai departe de mașină, vorbind agresiv la telefon. Cand m-a vazut, s-a intors cu spatele, mergand si mai departe de cât era, continuând sa murmure supărat. Am pufnit obosita. Nu vreau sa știu.
-Intra in masina, vin imediat! Mi-a spus agitat, facandu-mi semn cu mana catre bijuteria sa neagra.
Un miros pur m-a lovit imediat ce am intrat in masina. Nu le aveam deloc cu parfumurile, nici nu stiam a ce miroase. Parca-i menta si ceva dulce, exact ca parfumul sau. Aruncand priviri saltarete prin mașina, am observat o cutie de bomboane de ciocolata, aproape neatinsa. Mi-am permis sa iau una, insa inainte sa o gust, am simtit un miros tare, de alcool, misunand printre narile mele. Bomboane de ciocolata cu umplutura de whiskey.
-Mult mai sanatos, Lasko, bravo! Am chicotit de-a dreptul amuzata, savurand aroma tare de whiskey in combinatie cu dulceața ciocolatei.
Mi-am pus capul pe geam, privindu-l in oglinda reteovizoare exterioara cum inca vorbeste la telefon. Se maturizase asa de tare in acesti ani, incat nu-mi venea sa cred ca el era Lasko. Indiciile erau, insa, multe si bune. Agresivitatea sa nu a disparut nici acum, iar dovada perfecta o car cu mine si acum. Vânătăile astea au trecut prin toate culorile curcubeului pana acum si nici n-au dispărut. Cu exceptia celei de pe obrazul drept,care era de-a dreptul monstruoasa. L-am iertat pe Lasko? Nu. Si nici n-am s-o fac vreodată. Faptul ca sunt in masina lui, chiar acum, subliniaza doar sentimente ale celorlalți :el, temător ca am scapat de sub lanturile lui, iar tata, ingrijorat ca as putea sa ma rănesc in lanturile altuia. Ei bine, sunt destul de mare sa scap din lanturile oricui, iar singurul motiv e ca m-am inchis in lanțurile mele. De fiecare data cand simt ca scapa, imi amintesc ca eu sunt singura care are cheia. Si le inchid la loc.Nu mai am putere sa las totul sa iasa afara acum. Parca nu mai pot. Ma simt ranita, folosita si aruncata. Continui a ma gandi ca pot sa trec prin ele ca prin apa, fara sa las bucati din mine la fiecare hop.
-E totul in regula? M-a intrebat el, intrand înfrigurat in mașina. E asa frig afara, a inceput sa ploua.
-Du-ma acasa, i-am cerut plictisita, lovind cu degetele de geam, in aceiasi poziție de caine plouat,cu capul lipit de geam.
Era sceptic cu privire la dorința mea, insa s-a conformat si a pornit mașina, lasand muzica sa cante in surdina, in timp ce-mi arunca priviri curioase.
-Uita-te la drum! I-am ordonat, intorcandu-mi capul spre el sintr-o singura miscare lenta. N-as vrea sa mor chiar azi, maine imi iau salariul.Poate poimaine, cand toti banii sunt duși.
-Ai vrea sa mori, Kayra? M-a întrebat arogant, intorcandu-si privirea catre drum.
-Înaintea ta, inaintea lui,da..
A pufnit, chicotind scurt.
-Murim toti trei si ne completam sus, toti patru..
-Voi doi nu o sa ajungeți unde e mama, Lasko.. Am zâmbit calm, închizând ochii pentru o secunda. Daca exista triaj la moarte, voi doi o sa va pierdeti in neant..
-Căutându-și fiecare drumul printre întuneric, țipete și durere, implorând pentru milă.. Mă completeaza el, râzând.
-Asta-i soarta nenorociților care n-au cugetat înainte să ridice paharul..
-Paharul e plin pe jumătate.
-Conteaza că e plin pe jumătate.
-Știi, se tot toarnă apa în pabar, iar gustul se pierde..
Am râs sec, întorcându-mi privirea catre el. Ochii lui sunt pe jumătate plini de sentimentele rele, topite si înghețate treptat. Conversațiile astea cu tenta filosofica se pierdeau, pur si simplu, prin realitatea faptelor. Incearca sa mușamalizeze intamplari prin discuții vagi, intoarse prin ambiguitate în favoarea lui. Singura problema era ca existau urme a tot ceea ce se intamplase in trecut chiar în capul meu.. Iar daca nu avea să-mi provoace cumva vreo amnezie permanenta, paharul lui o sa fie plin, pentru totdeauna.
-De ce ai baut? Ma întreabă, marind brusc viteza. Strangea volanul în maini cand a intora privirea catre drum, ocolind la secunda un biet catel șchiop. Intre timp, telefonul meu se aprjnse brusc, iar numele Mirei stralucea pe ecran.
-Urasc „de ce-urile”..
-Care a fost scopul băutei buclucașe, domniță?
Zâmbesc cu coltul gurii, privind mesajul pe care mi-l primise Mira. Era un nevinovat „Unde ești?”.
-Aveam chef de o sticla de ceva și nu mai aveam suc de portocale. Zic zambareata, blocand telefonul si intorcandu-mi privirea catre bomboane.
Zâmbește, și, oprind mașina în parcarea blocului meu, își așaza capul pe scaun, închizând-și ochii, nu înainte de a bloca ușile. Sceptica, i-am cerut sa le deschida ca sa ma pot da jos din mașină. Dar nu a vrut, mi-a zis sa tac.
-Nu te juca cu mine acum, Lasko! L-am avertizat, intinzandu-ma catre acel buton micuț ce ma lasa sa respir alt aer decat cel impartit, pana acum, cu el.
-N-ai timp și pentru mine? M-a întrebat, apucandu-mi brusc mana. Căci eu as plati sa stau cu tine..
-Nici macar n-a sunat bine.. Am remarcat, vizibil deranjata, retragandu-mi corpul si implicit mana mai departe de el.
-Haha, n-a sunat bine, asa-i? Râde si deschide ochii, frecandu-i. Ei bine, singura mea intentie ar fi sa te am doar pentru mine, sa te închid intr-o vitrina și sa inghit cheia. Ca un barbat orbit de iubire.
-Genul asta se bărbați sunt, de fapt, gasca de fraieri. Si stii de ce? Pentru ca nu sunt niciodata siguri daca femeia de langa ei o sa ramana cu ei pentru totdeauna.. Bărbații de genul asta sunt nesiguri.
-E normal sa fii asa cat ai o asemenea femeie lângă..
-Pune-ti speranta in visare si roagă-te sa se îndeplinească.
-Roaga-te tu pentru mine, Kayra.. Îmi șoptește calm, atingandu-mi piciorul. Pe mine nu ma mai asculta Dumnezeu.
Deblocheaza usile și imi spune sa plec în bloc, că ploua. Imi oferă paltonul lui, ca sa ma acopar prin ploaie, insa il refuz.
-O sa ma rog ca un ateu, spun doar ca sa mai agit apele si o iau la goana din mașină,alergând cu viteza prin ploaie.
-O sa cazi, Kayra, ești o împiedicată! Urla cu scapul scos pe geam, cu o privire înfiorătoare.
-SPER SA-TI PRINZI GATUL PE GEAM!
*
-Ce..zgomot?
Reusesc sa imi dezlipesc ochii pe jumatate,pipaind patul pana imi gasesc telefonul.Era 7:37,iar cineva batea de zor la usa.N-aveam nici cea mai mica dorinta sa ma ridic din pat.
-Vin,vin..Soptesc pentru mine,ridiandu-ma lent in sezut.
Ochii inca se obisuiau cu lumina de afara.Era groaznic.
-Vin!Ce mama dracului sunt cu bataile astea?Urlu deja enervata,balansandu-ma pe pat pana imi gasesc echilibrul.
Ma infasor int-un capod subtirel,roz si trantesc usa dormitorului,deschizand-o in graba pe cea exterioara.Nu stiu de ce ma asteptam la oricine altcineva.
-Buna dimineata!
-B-Buna dimineata?
-Ati dori sa imi raspundeti la cateva intrebari?
Un politist solid si tanar imi statea in fata,incercand indirect sa ma trezeasca din starea de visare.Tinea un carnetel in mana si un pix,pe care le muta dintr-o mana in
alta.Am pufnit,privind incordata podeaua doar pentru a-i putea evita privirea.Daca tata a facut ceva,jur ca il jupoi.
-Sondaje de opinie publica de la politisti?intreb zambind ironic,agatandu-ma de usa.
-O numim si asa,domnisoara.. Kayra Seynvoon,murmura zambind, uitandu-se pe prima pagina a carnețelului. Daca binevoiți a-mi acorda cateva minute, mi-ar placea sa discutam despre Rayden Hunt.
Ei bine, la rostirea numelui sau am stiut ca ceva e greșit aici. Discuția aprinsa cu Kenny incepuse sa se auda ca un adevar crud in urechile mele, insa, ca si cand n-as fi fost surprinsa sau, cel putin, speriata, am zambit dulce, facandu-i loc polițistului.
-Oh, Rayden. Nu l-am mai vazut de ceva timp! Rostesc hoatarata, închizând usa in urma tipului care parea ca noteaza tot in carnețelul lui idiot. Rayden, idiotule, sper ca ești curat!
-Când a fost ultima oara cand l-ati văzut? Întreaba polițistul, așezându-se pe canapea la cererea mea.
-Ei bine, nu-mi amintesc concret, dar a fost inainte de acest an, cu siguranță!
-O data dupa care m-as putea ghida?
-N-as putea spune, nu-mi amintesc deloc. As putea ști motivul acestei anchete.. Presupun?
-E suspectat de răpirea unui tanar.
Rapire? Ce naiba vorbea Kenny despre moarte?
-Dumnezeule! Am spus,acoperindu-mi gura cu mâinile. Sunteti singur ca el e vinovatul?
-E unul din suspecți,domnișoară.
-Cum s-a ajuns la asta? Rayden nu ar face asa ceva, niciodata!
-Nu putem fi siguri de asta. A disparut din tara chiar in ziua in care acest tanar a fost dat dispărut. Nu pot sa zic ca e ceva batut in cuie, dar orice suspect indicat se familie trebuie anchetat. Nu exista nici o pista concreta, așa ca daca știți ceva, ar fi indicat sa-mi spuneți.
-Iar eu, eu de ce sunt implicata in asta?
-Avem nevoie se raspunsuri, si tocmai de asta as aprecia o cooperare din partea dvs. Se intampla lucruri ciudate in orasul nosteu, domnișoară, asa ca noi, oamenii legii, suntem obligati sa înlăturăm pericolele, insa nu putem face asta fara cetateni. Persoanele din jurul lui sunt implicate indirect, dar nu e neaparat o ingrijorare. Singurul mod prin care puteti deveni victima colaterala e sa ma mințiți.
Am pufnit.
-E o amenințare?
-E o sugestie, mai de graba. O puteți lua ca pe o amenintare, totuși.
-Bun, iubesc asa tare amenințările!
Mi-am petrecut urmatoarele cinsprezece minute alaturi se acest tanar polițist care m-a comnardat cu intrebari stupide, incercand sa ma faca sa ma invurc in propria minciună. Ce fel de relatie am cu el, cand ne-am vazut ultima data, stiu ceva despre plecarea sa erau cateva din multele intrebari care imi ofereau priviri retrospective în timpul discuției cu polițistul. Nu mintisem asa mult. Am distorsionat adevarul acolo unde am crezut ca nu s-ar potrivi cu o imagine cat mai cumințica al lui Rayden. Poate sa moara ignorandu-ma, insa as prefera sa faca asta in libertate, nu in inchisoare.
Polițistul arata cunoscut. Cum sectia de politie e in drum spre casa, e posibil sa-l mai vad din cand in cand. Facand.. Nimic? Oare imi fac pacate vorbind in neștiință de cauza?! Spun asta doar pentru nevinovatul motiv ca oamenii astia, in care cetatenii isi pun toata increderea, au fost nefolositori pentru mine. Toti bosorogii aia stiau, atunci cand au intrat in casa, ca mama nu murise în urma unui jaf, ucisa de un hot. Fiecare mustăcios, foci mancatoare de neadevaruri, stia ca acele rani ale morții erau impuse si atinse de el. I-au privit cu totii ochii si au vazut toti ca, atunci cand pasea, se conturau urme de sange de pe pantofi. Erau ochii lui bulbucati de fapta tocmai facuta, buzele ce si le stergea de sange de la ultimile săruturi, mainile patate de intunecimea faptei.. El era dovada vie ca o omorase pe mama, statea in fata lor, iar ei.. doar au notat detalii si au transmis condoleante lasandu-ma in acelasi loc cu el. Cu un monstru. Cu un nenorocit. Cu o umbra păcătoasă, moarta si stearsa, suferinda cand se uita in urma, la ce a facut.
-Domnisoara,va simțiți bine? Întreabă el, fluturandu-si carnetul prin fata mea.
-D-da, am ratat vreo întrebare? Spun, clipind de cateva ori. Albastrelul m-a privit pe sub ochi, incepand sa noteze ceva, zambind pătimaș.
-Câteva, raspunse scurt, ridicandu-si privirea brusc
Am pufnit, ridicându-mă de pe scaun si indreptandu-ma hotarata spre frigider. Cand l-am deschis, mi-am dat seama ca nu mai avea suc de portocale. Si-n plus, idiotul de pe canapeaua mea cred ca scria ca-s nebuna.
-Ei bine, conversatia noastra a luat sfarsit.Multumesc pentru cooperare. Și.. în caz că-ți vezi prietenul, saluta-l din partea mea.
Zambeste stangaci ai se ridica de pe canapea, impingand materialele in buzunarul pantalonilor, intr-un mod total dezordonat. Raman in pragul usii, observând cum începe a coborî scările.
-Totusi, cred ca tu o sa-l vezi primul! Spun nervoasă, trantind usa.
*
-Si ce crezi ca face tipul? Se baga in fata mea! Ce idiot! Limita era de 50 km/h, iar eu mergeam cu 45,doar asa ca sa fie totul ok! Si cand BUF! Ma trezesc cu SUV-ul asta in fata, cat pe ce sa ne lovim.
Nu era Mira cea mai buna șoferiță, insa ea era precauta. Isi luase permisul de conducere cu doua săptămâni in urma, iar se cate ori are ocazia, ma lua ca sa-mi arate cat de bine se descurca la volan. Sincer, cand ma urc cu ea in masina, imi vine sa fac pipi. Femeia asta uita sa semnalizeze.
-Ce idiot, spun, facandu-i pe plac. Doamne, lasă-ma sa traiesc si sa ajung cu sucul de portocale acasa, in siguranță!
-Da, știu. Toti idioții au carnet in ziua de a-
Doua bufnituri si Mira si-a iesit din pepeni. S-a ingalbenit la fata cand a observat ca volanul se rotunjea dupa propriile lui dorințe, dirijand masina spre un sens pe care noi nu aveam in plan a-l vizita azi, cel puțin.
-Apuca volanul ala, Mira!
Ei bine, nu, nu a putut sa-si revina. Masinile incepusera a ne claxona, iar eu eram sigura ca Mira o sa faca un atac de panica daca masina nu se opreste. Aeriana de langa mine nici macar nu stia ce s-a întâmplat. Mi-am luat inima in dinti si am strans volanul in maini, oferindu-i un cot zdravan direct in ochi proaspetei șoferițe. Era greu de stapanit din asemenea pozitie, insa m-am descurcat sa nu intru in parapet si sa directionez mașina pe drum drept, pe banda de urgenta. In urma noastra, o masina neagra a venit cu putere, pozitionandu-se in spatele nostru pe banda de urgenta. Șoferul a inceput sa ne claxoneaze si a iesit nervos, tipand. Am reusit sa aud doar cateva cuvinte, de genul: „Ești proasta? „ sau „Era sa ne bușim, femeie!”, înainte sa-i aud glasul Mirei cerandu-si scuze in toate felurile posibile. S-apoi a inceput sa plângă . Ca un țânc.
Mi-am ridicat capul de pe bord, oftând greu. Imi venea sa-i arunc cu volanul in cap. Si sa plâng in acelasi timp. Am privit-o in oglinda retrovizoare cum plânge in bratele unui tip inalt, imbracat in cămașă alba, imaculata. Tipul, vizibil incurcat de siuatie, incearca sa o liniștească, batand-o incetisor pe spate si dandu-i parul dupa ureche. Nu puteam sa vad asa bine fata lui, mai ales ca statea cu spatele cumva, iar capul meu bubuia, privirea incetosandu-se puțin atunci cand am deschis ochii brusc. Ce femeie se arunca in bratele celui cu care era sa faca accident?
-Mira, ce mama dracu ai facut cu volanul ala?
Deci o cunoaște? Dumnezeule, nu mai vad nimic...
-Mai e cineva cu tine in masina? Se aude o a doua voce de barbat, vizibil amuzata.
Vocea aia era cunoscuta. Foarte familiara. Insa in momentele de fata, cand capul meu bubuie de-a dreptul, iar focusarea parca a disparut, e greu sa-mi dau seama a cui e..
-D-Da, Kayra..
-KAYRA?!
Mi-am muscat buza, ridicandu-mi capul se pe bord. Durerea imi disparuse, iar totul devenea mai clar. Am clipit de cateva ori, incercand sa ma obisnuiesc cu tocmai ce se intamplase, insa un zgomot din stanga mea m-a facut sa sar de frica.Portiera s-a deschis, iar dragul de aseara, a carui timp nu putea fi irosit pe mine, s-a aruncat pe scaun, prividu-ma cu ochii bulbucați. Nimeni nu zicea nimic.Eu inca eram in socul emotiei, el ramasese blocat.Dupa cateva secunde de liniste, in care m-a privit din cap pana in picioare, asigurându-se, cel mai probabil, ca totul e intact la mine, a inchis portiera.
-Sa nu te mai urci in masina cu nebuna asta.
