Din perspectiva Kayrei
În așteptarea lui Ray,multe gânduri mă acaparaseră.Resimțeam fiorul lunii decembrie care mi-a marcat viața definitiv,și mă întrebam dacă și el a simțit acelaș fior.Acel fior care îti furnică pielea,care îți face inima sa tremure fară control,care îți spulberă speranțele și îți mănâncă glasul.
Și, închizând ochii pentru o secundă,acoperită de un frig infernal,mă rezem muribândă de gard și mă las călauzită de sentimentele în lumea trecutului,acolo unde eu trăiam cu toți ai mei,iar toți ai mei trăiau și ei cu mine:
"-Kayra,dă-i mamei câteva lemnele de lânga casă,te rog!
Glasul dulce a Ginăi îi limpezeste auzul Kayrei,iar la ordinul mamei sale,aceasta lasă bluza pe care o croșeta jos și iese pe ușa.În curte,tatal Kayrei pătrunde la fel de indiferent precum e mereu,dându-i fetei o senzație de rău când acesta își scoate pălăria roșie de pe cap înainte să ajungă în casă.Kayra nu-l privește,ci doar ia din lada de lângă perete câteva lemne pentru foc,iar când își vede tatăl îl salută respectuos,urmând ca tatal ei să-i ciufulească părul blond.Kayra scapă atunci lemnele,iar tatal ei intră primul în casă.
După ce totul e in ordine,Kayra intra in casa iar din hol se aud tipete haotice.Incruntarea este vizibila iar grabindu-se sa ajunga la locul faptei,aproape ca se impiedica cand aude un sunet suspect.Drumul spre sufragerie parca era imens,lacrimile Kayrei apareau si mai mult cand isi auzea mana plangand in hohote si tipand crunt "Opreste-te!".Cu fiecare pas sunetul era mai clar,iar lacrimile ii incetosau ochii,facandu-i inima sa tremure de durere.
-Mama....?"
-Kayra!Ce dracu ai?
Deschid ochii brusc cand aud strigatul barbatesc al cuiva.Odata cu lovirea de realitatea,totul devine rece si posomorat cum a fost,de fapt,dintotdeauna.Buzele incep sa-mi tremure vizibil iar ochii sa se prefaca oceane greu de stapanit,fapte pricinuite de amintirea chipului mamei.Ultima data cand i-am vazut fata a fost in moemnentele in care se lupta sa ramana in viata.Viata nenocorocita.
-Kayra...Uita-te la mine!
Realizez apoi ca cel din fata mea e Rayden care ma priveste mai mult de cat ingrijorat.Inima incepe sa-mi bata cu putere cand inchid din nou ochii,sperand ca fereastra trecutului sa se mai deschida odata si sa-i mai vad o data chipul bun al mamei pentru ca stiu sigur ca nu s-a terminat acolo,dar viziunile mele se terminasera.Un dor nebun ma cuprinde si parca ma simt apatica,dar lumea mea se zguduie odata cu aparitia nervilor pe care Rayden ii poseda si tipatul lui care imi ingheata inima.
-Sa-mi spui cand te doare ceva!spun tare,sarind la pieptul lui si uzandu-i camasa cu lacrimile mele.O sa fiu cu tine!
"Hai și cântă-mi în ureche,viteje
Hai,vino,că timpul trece!
Nu mă lasa cu lacrimi reci
Hai,viteje,nu mai pleci!
Vino și cantă despre-a ta mama
Vino si plangi cu mine iară'
Vino,nu ma mai lasa ranita
Hai sa-ti spun cat am fost de chinuita
Lasa-ma sa-ti ung ranile deschise
Si sa-ti sarut mainile distruse
De la lupta si viata grea
Iubirea mea-ti ajungea
Saruta-mi obrajii calzi
Si de mine sa nu te mai abati
Caci o sa-ti cant si eu despre mine
Si cui inima mea-i apartine."
Si cu gandul la durerea mea,ma gandeam si la a lui si plangeam si mai tare.Cine sa inteleaga durerea asta daca nu eu,cea care a simtit-o pe propria piele?
Nu spunea nimic,impietrise sub imbratisarea mea neasteptata.Ii simteam respiratia mentolata pe umarul meu,aromata fiind de miros de alcool.Nu scotea nici un sunet,si cu toate ca el era cel ce avea nevoie de imbarbatarea,trecutul ma invaluise din nou.
-Ray,e-esti b-b-bin-
Nici un cuvant nu mai era de ajutor,caci faptelele ajunsesera sa ne ajute si pe noi.Imbratisarea era reciproca,dar nu stiam daca el chiar are nevoie de sustinere sau ma imbratiseaza pentru ca am plans.Mai conteaza?
-Gata,taci..!sopteste si ma lipeste de capul de pieptul lui,iar eu scap un chicot.
Totul incepea sa devina calm,lacrimile mele erau scurse deja iar el nu spunea nimic,ci doar se asigura ca numai plang,fiind atent la
mine.Am profitat de ocazie si l-am strans cat de tare am putut,fapt care m-a facut sa simt cu obrazul zgarietura de pe pieptul lui.Rayden...
-Ai terminat?sopteste in urechea mea.
Acela a fost momentul cand mi-am dat seama ca el nu are nevoie niciodata de imnarbatare,ca el e ca o stanca intre valuri care nu e zdrobita niciodata.Glasul lui il ajuta in asta,caci vocea nu-l trada cand vorbea,ci era la fel de groasa ca pana acum.Ranile sufletului sau sunt inchise deja?
-Cred ca...soptesc.Da.
In urma afiematiei mele,imbratisarea ce ne-a contopit pe amandoi s-a rupt,iar fiecare si-a pastrat caldura,corpul meu
infrigurandu-se.Am lasat capul in jos,inspirand adanc.
-Stiu ca Marco a dat din casa.spune ironic.El are mereu gura mare.Iar tu m-ai chemat sa vorbesti cu mine si sa stii daca-s ok,dar ai sfarsit prin a-ti aduce aminte niste chestii pe care le-am trait si eu azi.Asa-i?
-Eu...Ar trebui sa fii recunoscator!tip,iar caracterul mei de vipera reapare la secunda.
-Te plac mai mult asa.rade.
-De unde stii tu toate astea?...Adica..Adica stii..stii-
Ma opresc.Nu se poate ca el sa stie ce sa intamplat cu mama mea.Nici macar nu i-am spus.
-Stiu ca mama ta a murit din cauza lui Leo.Stiu si despre cele 7 lovituri cu cutitul pe care i le-ai dat lui Leo.Stiu cine a fost Leo.
Ochii mei se clateau din nou le lacrimi.Suna mai dureros cand cineva o spune cu voce tare.Si e mai inspaimantator cand cineva stie cum a murit mama si cate injunghieri i-am dat tatalui meu.
Si,inghitind in sec,ma sprijin de gard si privesc pamantul,iar gandul ca tatal meu a revenit imi cutremura mintea de tot.Respiratia sacadata a mamei se aude clar in urechiile mele iar tipetele tuturor erau si mai clare.
Ma scurg in ochii lui Ray pe gard si incep sa respir mai repede ca niciodata,uitand de tot.
"-Mami...?Uita-te la mine!Mama!MAMICO!RESPIRA!
-P-PLEACA,KAYRA..P-PLE-..
-TATA!OPRESTE-TE!TATAAA!"
Era clar ca asta nu o sa se termine bine.Nu ma mai puteam controla.Frica reaparuse si parca-l simteam cum ma privea.Respiratia devenea mai inceata cu clipand trecand,iar cand Rayden s-a pus langa mine,jos,lumea mea s-a zguduit complet.
Unde ii erau ochii verzi?Unde era parul frumos?Unde erau buzele sale rosii.Tot ce vedeam era doar spintecatorul meu,teama suprema a vietii mele.Vedeam barbatul imbracat mereu in costum,cu palaria specifica mafiotiiloe italieni si cu zambetul usor
stangaci.Il vedeam pe Muzaffer.
-Kayra!Ai innebunit?Trebuie sa te duc la spitalul de nebuni!KAYRA!
Nu,nu mai auzeam nimic.Eram acaparata de el.Si mi-am pus mainile in cap si am inceput sa tin ca din gura de sarpe,nemaiputand fi oprita nicicum,de nimeni.
