x_Ramona episodul22_x

Am plecat acasă. Eram gras, nefutut și înșelat. O parte din mine își dorea să nu mai fiu cu #Ramona, dar o altă parte din mine își dorea să fie în Ramona. Oricum, asta nu era o relație normală, cred că în străfundul sufletului meu, conștientizam asta. Era destul de târziu, dar nu puteam dormi. Voiam să scap de tot ce mi se întâmpla, voiam să nu mai am burtă și voiam să fac sex. Nu neapărat în ordinea asta. Am adormit. A doua zi i-am dat un mesaj Ramonei:

”Chestia asta care are loc între noi nu e o relație. Rezolvă-ți problemele și caută-mă atunci când crezi că poți să fii o iubită normală. Până atunci, te rog, evită-mă.”

Și am decis să îmi repun un pic de ordine în viață. Așa că, primul pas era să mă apuc de sală. Aveam 96 de kilograme când m-am apucat. Alergam acolo pe bandă de zici că fugea după mine Cabral să mă abuzeze anal. De fiecare dată ieșeam mai transpirat de la sală decât Cotabiță după un concert. Mâncam numai salate și grătare, tot felul de ierburi, mă odihneam cât trebuia, nu beam alcool sau sucuri, aveam o viață extrem de echilibrată. Pot să spun că mai mult pășteam, decât mâncam.

Instructorul de la sală mă dădea drept exemplu pentru toate casnicele de peste 35 de ani care veneau acolo să slăbească. Parcă eram la expoziție, le povestea ce burtă mare am avut când am venit și cum am reușit să slăbesc în vreo două luni. Mă împrietenisem cu toate grasele de pe-acolo și le eram un fel de guru, le arătam poze cu ”before and after” și le povesteam ce în formă mă simt. Parcă voia să mă vândă pe mine, nu să le convingă pe ele. Slăbisem în jur de 12 kg. Deja era altă treabă.

Știam exact ce vreau să fac, mai aveam însă nevoie de niște chestii. Pe Ramona nu credeam că o mai puteam ierta și urma să vadă ea că o să-i pară rău.

Într-o seară, stăteam de vorbă cu maică-mea și depănam amintiri. La un moment dat, ea a adus vorba despre cum a uitat biletele acasă atunci când am mers la mare, iar în clipa aia m-a lovit revelația.

Am plecat direct la calculator, am intrat pe google, iar acolo am scris: “număr de telefon hotel V*****, Mamaia”. Mi-a apărut numărul, am luat telefonul și am sunat.
−Alo, bună seara. Aș avea nevoie să vorbesc cu George, dacă se poate. Barmanul de la terasă, da.
−Bună seara. Din păcate, pe timp de iarnă, angajații noștri nu sunt aici. Dacă e o urgență, lăsați-mi un mesaj și îl voi contacta eu.
−Da, sigur. Spuneți-i, vă rog, să mă sune urgent. Sunt Andrei din Suceava, știe el care; și i-am lăsat numărul meu de telefon.

Am închis și tot ce puteam face era să aștept. Era planul perfect și îmi doream foarte mult să funcționeze. Trebuia să funcționeze. Asta trebuia să se întâmple, a fost cea mai bună idee ever. În seara aia telefonul nu mi-a sunat, nici a doua zi, nici în următoarele trei zile. Îți dai seama ce persoană căutată eram dacă nu mi-a sunat telefonul timp de 5 zile. Ideea este că, la un moment dat a sunat. Era George:
−Salut, șaule. Ce faci? Am auzit că voiai să vorbești cu mine.
−Da, salut, George. Merci că m-ai sunat. Am o mică rugăminte la tine. Poți să-mi faci rost de numărul de telefon al Anemonei? Te rog mult, e ceva important.
−Băi, nu știu, am să mă interesez și te sun dacă aflu ceva. Dai o bere când ne mai vedem să îmi cânți.
−Dau și mai multe dacă mă poți ajuta. Hai, aștept semn de la tine.

Gata. Eu mi-am făcut datoria. Acum nu puteam decât să sper să am noroc. A doua zi, când am ieșit de la sală, am făcut duș și mi-am scos telefonul din rucsac. Când mă uit, aveam un mesaj:
“0723 *** *** – Anemona. Să nu spui că-l ai de la mine. George”

Nu îmi venea să cred. Aveam numărul ei de telefon. Am ieșit afară și, cu emoții, am apelat. Ce să-i spun? Care ar putea fi primele cuvinte pe care să i le adresez după atâta timp? Oare mă mai ține minte? Nu mai aveam timp să mă gândesc la chestiile astea pentru că o voce plăcută, ușor nervoasă, dar mereu liniștitoare, mi-a răspuns:
−Alo?
−Alo, Anemona?
−Da, eu sunt. Cu cine vorbesc?
−O să fie un pic ciudat, dar îmi asum riscul. Sunt Andrei, ne-am cunoscut vara trecută la mare. Din Suceava.
−Aa, bună, Andrei, ce surpriză plăcută. Ce faci?
Îi puteam simți emoția în voce. Era un lucru bun.
−Bine, îi zic, eram foarte curios de o chestie și am vrut să te întreb.
−Spune, despre ce e vorba?
−Anemona, îi spun cu glasul tremurând, tu te gândești vreodată la noi? La seara noastră?
Tăcere. 20 de secunde nu a spus nimic.
−Andrei, de ce faci asta? răspunde ea tardiv.
−Te rog, răspunde-mi.
−Normal că mă gândesc, mi-ar fi plăcut și mie să ținem legătura, dar nu prea se putea. Pe vremea aia aveam un iubit, era complicat.
−Și acum nu mai ai?
−Ba da, dar e plecat 6 luni pe mare. Că e marinar.
Wow, ești dintr-un orășel de lângă Constanța și te-ai făcut marinar? Foarte original, ce să zic, gândeam eu răutăcios.
−Serios? Ca să vezi. Eu voiam să-ți spun că am drum prin Constanța zilele astea și mă gândeam că poate vrei să ieșim la o cafea.
−Pe bune? Ce tare, sigur, cât stai?
−Păi vreo două zile că e scump la hotel.
−Fii serios, poți să stai la mine. Eu stau cu încă o prietenă și avem două camere. Zi-mi când vii!
−Când vin? Mâine. Mâine seară sunt în Constanța.

—VA URMA—

P.S. – asta e minunata poveste despre cum am mers eu iarna la mare. CĂ vara deja mi se părea prea mainstream, toată lumea face asta, eu voiam să fiu deosebit. Partea dificilă era să îi explic lu’ maică-mea cum am eu nevoie de bani și de o scutire medicală la școală pentru a merge în Constanța, 12 ore, cu autocarul. Puteam să-i explic că am o nevoie disperată să fac sex pentru că sunt bolohănit total și că dacă nu rezolv problema asta s-ar putea să mă apuc să ucid oameni pe stradă. Dar cred că mai degrabă mă gândesc la altceva.

P.P.S.- SUGE-O, FĂ (că după ce mi-ai făcut, nu pot să-ți mai spun Ramona)!!! Trec eu și peste asta și după ce mă fute Anemona de am să uit cum mă cheamă, mă întorc și am eu grijă și de tine. Nu vor rămâne așa lucrurile.