DOUAZECI SI SAPTE - un portret demn de luat in seama

Resedinta Wadsworth,
Belgrave Square
9 noiembrie 1888
Am deschis usa furioasa.
- Buna, ta....
Lacherul a scapat o farfurie pe jos, podeaua umplandu-se de cioburi.
- Unde sunt tatal si fratele meu?
- Sunt plecati domnisoara. Au spus ca nu se vor intoarce la cina.
- Au spus cand se vor intoarce?
- Nu, domnisoara, dar cred ca vor fi plecati toata seara. Lordul Wadsworth a zis sa las usa descuiata si sa sting luminile inainte sa mergem la culcare.
- O sa il astept pe tata in biroul lui. Nu vreau sa fiu deranjata sub nici o forma. Defapt ar fi intelept daca v-ati retrage cu totii mai devreme. M-am facut inteleasa?
- Da domnisoara. O sa transmit ordinele dvs si celorlalti servitori.
Am intrat in biroul tatei si atentia mi-a cazut pe obiectele mostenite din generatie in generatie. Aducandu-mi aminte de mesajul criptic pe care spiritistul mi-l transmisese din partea mamei m-am indreptat curioasa spre o carte de pe birou.
Colierul din fotografie era chiar acolo asa cum spusese barbatul. Mi-am blestemat scepticismul. Se parea ca domnul Robert James Lees nu era deloc un sarlatan. M-am aplecat sa citesc paginile la care cartea fusese lasata deschisa si incercand sa inteleg semnificatia paragrafului. Cartea era Paradisul pierdut , de John Milton:
``De groaza si de indoiala i-s tulburate gandurile,
Si intregul iad in el se agita, caci inauntrul sau il poarta,
Si in jurul lui , fara sa poata macar cu un pas,
Din iad sa scape, chiar daca locul si-l schimba intr-una,
Acum din disperare se trezeste constiinta,
Ce in adormire in el zacea, la fel si amara amintire,
A ceea ce a fost candva, ce este si ce va fi,
Sa fie caci pentru fapte si mai rele urmeaza
Si mai grele suferinte``.
M-am uitat atent la cuvintele ``din iad`` care erau subliniate si mi-am adus clar aminte la titlul scrisorii trimise de Jack Spintecatorul. Mi-am pus colierul mamei la gat apoi am observat ca placuta de pe un tablou era murdara. Am vrut sa o curat cu maneca, dar tabloul s-a afundat in zid. Mi-am tras mana speriata de moarte.
- Ce Dumnezeu...
Tabloul ascundea un pasaj secret. Niste scari de piatra in spirala asteptau sa fie explorate. Un sentiment groaznic m-a cuprins. Acela trebuia sa fi fost locul in care Jack Spintecatorul isi tinea trofeele. Numele barbatului din tablou era Jonathan Nathaniel Wadsworth lntaiul. Barbatul dupa care fusesera botezati unchiul si fratele meu.
Mi-am asezat o mana pe zidul rece ghidandu-ma astfel in timp ce ma afundam in bezna.
Nu se auzea nici un sunet omenesc insa o rotire usoara si miscarea unui mecanism pe aburi suierau in ritmul inimii mele.
Vaj-prr! Vaj-prr!
In fata mea se afla un laborator mai sinistru decat orice inventie din romane. Un maldar de carne era tras peste un brat mecanic. Pielea era trasa grosolan cu cusaturi mari si neregulate.
Aburul iesea din aparatul ciudat facand degetele moarte sa se indoaie. Pe un raft am vazut o sticla de bere cu un lichid sangeriu. Lichidul se uscase si se transformase intr-un fel de gel. Jack facuse referire la sticla in una din scrisorile lui. O inima era pusa intr-o cutiuta si pompa si din ea se iveau tuburi care intrau intr-o lada gigantica. Cand am deschis-o am crezut ca mor; inauntrul sicriului improvizat zacea mama. Pielea ei cenusie - un soi de tesatura de piele putreda si piele noua - lucea sub o transpiratie nenaturala. Pielea de pe maxilar ii putrezise. Ceva bolborosea in ea animat de o viata artificiala. Tata nu incerca sa realizeze un transplant de organe. El incerca sa o aduca pe mama la viata...dupa 5 ani...
Am urlat scapand capacul. Voiam sa termin ce incepuse tata. Uram acea parte din mine, uram ca o doream pe mama asa de mult in viata incat eram in stare sa justific nebunia. Cine era adevaratul monstru, eu sau tata?
Am luat-o la fuga spre trepte si m-am lovit de un trup...un trup cald...omul m-a cuprins cu putere, iar eu am tipat. Cand mi-am ridicat privirea am reapirat usurata.
- Slava Domnului, tu erai!!