Adoptata capitolul10

Capitolul 10
În sfârșit a venit weekendul. Parcă a durat o veșnicie. Am fost la liceu doar câteva zile, dar jur că mi s-a părut un an întreg. Acum nimeni nu îmi mai dă importanță acolo. Sunt mai mult decât mulțumită. Îmi petrec mai tot timpul cu Marco. Ne-am împrietenit pe parcursul săptămânii. Cu Josh doar mă mai intersectez pe holuri. Însă mă evită în mare parte. Îmi mai aruncă câte o privire urâtă, dar nimic mai mult. Încă mi-e teamă de el. Însă știu că sunt ferită de acesta pentru moment.

În pauzele de masă totul devine ciudat. Sunt multe cupluri ce doresc să își împartă momentele romantice cu toată lumea. Pe mesele de la cantină, pe scaune, în spatele sălii. Nimeni nu le dă importanță. Însă eu nu îmi pot lua ochii. Mă întreb cum e să fii sărutat. Atingeri ale buzelor am mai experimentat cu Luke, când unul dintre noi întorcea accindental capul în direcția greșită. Însă nu dura decât câteva secunde și nu conținea nimic pasional. Un sărut nu se face așa. Nu e doar o atingere a buzeor scurtă.

Îmi scutur capul pentru a alunga acele gânduri și mă ridic din pat. Mă duc în baie și îmi fac un duș. Nu durează mult. Cred că a fost cel mai scurt duș pe care l-am făcut în ultimul timp. Apuc prosopul alb între degete și îmi acopăr corpul cu acesta. Îl strâng bine pentru a nu cădea și mă pun în fața oglinzii. E un obicei prost pe care mi l-am creat, să mă judec singură. Dar cum să nu o fac când mă uit la reflexia mea și nu mă mulțumește ceea ce văd. Pielea mea nu are nici puțină culoare, arătând moartă. Sunt slabă. Plină de cicatrici urâte. Ochi prea mari, buze prea mici. Obraji acoperiți de câțiva pistrui abia văzuți. Dacă mi s-ar da șansa să îmi schimb corpul, aș face-o numaidecât.

Ușa se deschide, făcându-mă să tresar. Luke intră în baie. Se oprește câteva secunde în fața ușii când mă vede. Mereu e confuz când mă găsește în baie în fața oglinzii. Nu i-am spus niciodată despre obiceurile mele. Au apărut pe la paisprezece ani. Când mi-am dat seama că eu nu sunt standardatul de frumusețe a lumii acestea și nici nu voi fi voi fi vreodată. Însă nu voiam să îi dau un alt motiv de îngrijorare lui Luke. Dat fiind faptul că eu mereu am fost mai sensibilă și a fost greu pentru el să aibă grijă de mine cu toate astea.

- Îmi pare rău, Iza. Nu am vrut să te deranjez. Nu mai sta mult. Se face răcoare și încă ai pielea udă.

Apucă mânerul între degete, vrând să plece. Însă îl opresc.

- Luke?

- Da, iubito?

Are pe față un semi-zâmbet ce îi îmblânzește fața, făcându-l senin. Îmi fac curaj ca să vorbesc.

- Vreau sa ma săruţi. Zambetul ii cade acum avand o faţă mirata.

- Vrei să ce?

Vorbește după câteva secunde de liniște. Mă simt rușinată pentru că i-am cerut asta. Dar, adevărul e, că îmi doresc să mă sărute de ceva timp. Mă întrebam cum s-ar simți gura lui peste a mea. Cum m-ar face să mă simt? Însă știam în ce stadiu sunt cu Luke. Însă, de când am văzut contractul acela, nu sunt sigură cum mă vede el de fapt.

- Vreau să mă săruţi. Repet cu convingere.

- De ce?

Mă descurajează faptul că pune atâte întrebări. Dacă ar vreau să o facă, nu ar mai fi stat pe gânduri. Obrajii mi se înroșesc. M-am făcut de râs. Ce e în capul meu?

- De ce nu?

- Nu cred că înțeleg exact ce vrei să spui. Vrei să te sărut?

Repetă. Cred că m-am făcut destul de sigură primele două dați, totuși.

- Da!

- Cum vrei sa fie mai exact sarutul? Ma întreabă parcă vrând sa ocoleasca cat mai mult momentul.

- Așa cum se sărută orice persoană. Precum o fac cei de la liceu.

- Iza...

- Nu vrei să o faci?

Inima mi se strânge când îi văd ezitarea de pe chip. Îmi doresc să mă înghită pământul. Nu mă iubește destul pentru a mă săruta. Toate persoanele care se iubesc o fac.

- Trebuie să înțelegi că-

- Nu, lasă! Uită, te rog, ce am spus. Nu știu ce a fost în capul meu.

Îl întrerup. E clar că nu vrea să o facă. Mă simt așa penibilă! Vreau să dau timpul înapoi pentru a nu primi acest refuz. Încerc să îmi înghit nodul din gât ce mă oprește să scot și alte cuvinte. Îmi las capul jos, nu mai vreau să îl privesc în ochi. De ce nu pleacă odată?

Îi aud pași cum se apropie de mine. Îmi ridică bărbia cu două degete și pentru câteva secund facem contact vizual. Într-un mod neașteptat își presează buzele peste ale mele. Nu știu cum să reacționez sau ce să fac în continuare. Îmi între deschid gura involuntar când dinți lui se înfing, nu foarte tare, în buza mea de jos. Își bagă limba în gura mea începând să facă mișcări cu buzele. Îl imit stângace. Noi chiar ne sărutăm. Imediat simt ceva în stomac. O senzație ciudata, însă îmi place. Cum poate un simplu sărut să îmi provoace atâtea senzații? Își desprinde buzele de ale mele. Fețele noastre încă sunt foarte apropiate. Nu pare să aibă intenția să se îndepărteze nici un centimetru. Deși se uită îi ochii pare cam absent. Aș da orice să aflu la ce se gândește acum.

- E in regulă dacă te mai pot saruta o data? Ma intreaba iar eu dau din cap. Incerc sa-mi controlez emoţiile dar in sinea mea explodam de fericire.

Distanța dintre fețele noastre dispare. Buzele lui se zdrobesc de ale mele, iar fiori mă trec prin tot corpul. Îi las limba să-mi exploreze gura și aproape scot un geamăt. Mâinile lui coboară pe șoldurile mele, iar prosopul stă să cadă de pe mine. Nu mă interesează dacă rămân goală în fața lui. Îl las să cadă în voie. Îmi încolăcesc brațele în jurul gâtului său pentru mai multă stabilitate. Am din nou furnicături în stomoc, iar o presiune ciudată mă apasă între picioare. Sunt cuprinsă de sentimente noi pentru mine. Genunchi mi se înmoie, abia ținundu-mă pe picioare. Încep să mă doară vârfurile de la picioare deoarece, din cauza înălțimi lui Luke, trebuie să stau pe vârfuri. Simt că nu mai aer de respirat așa că mă desprind, cu câțiva milimetri, de gura lui. Respirațiile ni se lovesc și mă abțin să nu îi sărut din nou.

- Ești minunată, iubito. Șoptește. Îmi închid ochii retrăind toate senzațiile de care am avut parte în ultimele minute. Își lipește buzele de fruntea mea pentru câteva secunde apoi dispare din baie înainte să apuc să deschid ochii.

Mi-a plăcut. Mult.

Îmi așez mai bine prosopul pe mine și mai arunc o ultima privire în oglindă. Fața mi-a căpătat o nuanță roșie, iar buzele mele sunt umflate. Încă îi simt gustul și nu pot să nu zâmbesc. Nicio așteptare nu mi ridica atât de sus. Nu mi-aș fi imaginat că ar fi atât de plăcut.

Ies din baie. Merg repede în camera mea. Aproape că sar de fericire. Nu știu cum să explic stările pe care le am. Mă simt fericită. A fost doar un sărut. Mulți l-ar crede neînsemnat, dar pentru a fost atât de special. Pentru că l-am avut cu Luke. Pentru că a fost primul meu sărut. Și a fost perfect.

- Draguță, hai la masa.

Vocea Amandei se aude dincolo de ușă. Trebuia să vină ea ca să îmi strice dispoziția.

- Acum!

Strig înapoi. Îi aud pașii cum se îndepărtează. Oftez. Mă duc către dressing și mă îmbrac cu ceva lejer. Ajung în bucătărie după vreo cinci minute. Îi găsesc pe amândoi stând la masă. Vorbesc ceva ce nu pot înțelege. Mă așez pe unul din locurile libere și apuc furculița.

- Iubitule, când vom face pregătirile de nunta? Amanda sparge liniștea.

Nuntă? Aștept ca cineva să zică că e glumă sau orice, dar nimeni nu râde. Atât de serioasă e relația lor? Niciodată nu m-am temut de relația lor. Oameni își fac de multe ori relați doar pentru a alunga plictiseala. Mă așteptam să se despartă în vreo câteva luni. Dar atunci când te căsătorești, din câte am înțeles, înseamnă că iubești enorm o persoană și vrei să îți petreci toată viața cu ea. Iar toată viața e un timp lung.

- Când vrei tu.

Cum adică când vrea ea? Chiar are de gând să fie cu ea pentru totdeauna? Să locuiască cu noi și să facă o familie? Fărăr nici măcar să mă anunțe? Eu nu am nimic de spus în asta?

- Am nevoie și de sprijinul tău.Nu mă căsătoresc singură.

- Știi doar că nu mă pricep la lucruri de genul.

- Bine. Nu știm nici pe dată va fi nunta. Voi organiza eu asta atunci.

Își lasă privirea în jos și mai ia o gură de mâncare. Răspunsul lui Luke nu a mulțumit-o. A fost unul mult prea sec. Dar pe mine tot mă enervează. Nu mi-a spus niciun cuvânt despre vreo nuntă. Și văd că au de gând să o facă într-un timp relativ scurt.

Îmi las furculița să cadă în farfurie și mă ridic de la masă.

- Am terminat. Mă duc în camera mea.

- Nu îți place mâncarea? Vrei să îți fac altceva?

Cred că am luat trei înghițituri din ea. Dar mâncarea îmi stă în gât în acest moment. Stomacul mi se întoarce pe dos numai gândindu-mă să mai o bucată.

- Nu e asta. Doar nu mi-e foame.

- Măcar puţin. Abia ce te-ai atins de mancare.

Dau din cap negativ. Plec de lângă ei înainte să mai spus cineva ceva. Toată dispoziția mea s-a dus. Luke îmi ascunde atât de multe lucruri. De la cuvinte, până la contracte și căsătorii. Mă întreb dacă vreodată a fost cu adevărat sincer cu mine. Spune că urăște atunci când îl mint. Dar când el o face e total în regulă?

Pieptul mă doare. M-am săturat să aflu lucruri de genul în cele mai nepotrivite momente. Dacă Amanda va locui cu noi ca soția lui, eu voi deveni invizibilă. Poate vor avea copii. De mine va uita imediat. Nu vreau să trăiesc în umbra Amandei.

- Iubito, ești bine?

Luke intră în camera mea. Mă întorc spre el, nervoasă. Nu cred că el ar fi bine dacă i-aș spune dintr-o dată că mă căsătoresc. Nici măcar nu mi-a spus! Amanda a pornit subiectul la masă. Dacă ea nu zicea, probabil că aflam fix în ziua nunții.

- De ce nu mi-ai spus că te voi căsătorii?

- Nu am crezut că ar trebui să îți spun. De când ai devenit tu așa interesată de relațiile mele?

Pufăi. Chiar nu poate să se pună în locul meu? E atât de deranjat de faptul că pun întrebari legate de relațiile lui fără să realizeze că acțiunile lui mă afectează și pe mine.

- Nu mă interesează relațiile tale! Dar tu te căsătorești cu Amanda. Nu e doar o simplă relație.

- Ce vrei să spui?

Își încrucișează brațele la piept. Aproape pufnesc într-un râs nervos.

- Și eu locuiesc aici. Și eu trebuie să îmi petrec timpul cu Amanda. E relația ta și iei deciziile tale, dar ar fi fost frumos măcar să mă anunți și pe mine.

- Te-aș fi anunțat. Nu e ca și cum ți-am ascuns asta.

- Serios? Pentru că mi se pare că îmi ascunzi multe lucruri.

- De ce te deranjează așa tare că mă căsătoresc?

- Pentru că e permanent! Am fost numai noi până acum. Vei avea o familie care nu mă va include pe mine. Se va întâmpla mult mai repede decât am crezut. Mă vei părăsi pentru noua ta famillie.

Mă privește confuz. Ca și cum nu înțelege ce tot scot pe gură. Dar amândoi știm că ăsta e adevărul. Dacă se va căsătorii nu va mai avea timp de mine.

- Nu! Tu ești familia mea. Nu te voi părăsi doar pentru că mă căsătoresc cu Amanda. Știu că nu prea o placi, dar dă-i puțin timp. Nu ai de ce să o privești ca o amențare.

- Nu mă minți!

- Nu te mint. Te iubesc, Iza. Nu voi renunța niciodată la tine. Promit.

Clipesc. Pare sincer. Inima mea sare două bătăi. Mă înmoi imediat la cuvintele lui. Îl iau în brațe, neștiind ce altceva să mai fac. Mă ține strâns lângă el, iar obrazul său se rezemă de capul meu. Îi aud inima cum bate și mă liniștește.