x_Ramona episodul30_x

După ce am făcut sex cu bizonul, nu putea să se mai putea întâmpla nimic surprinzător. De fapt, dacă ești o persoană care crede în karma, trebuia, pentru a se echilibra lucrurile în univers, ca la un moment dat să merg pe stradă, o rafală de vânt să mă izbească jos, niște câini să muște hainele de pe mine și Monica Bellucci să cadă din cer, direct în poalele mele. Încă aștept momentul ăsta.

Se spune că un corp este un templu. Ei bine, dacă asta e adevărat, al meu devenise un templu păgân, după ce s-a pișat Carla direct pe el, cu jet puternic și călduț (la figurat, desigur). Mi-a luat ceva timp să o sun. Chiar dacă mi-a trimis mesajul acela, am ezitat să-i răspund, pentru o vreme. Însă după ce s-a întâmplat în viața mea și cu Anemona și cu grasa, am făcut-o la un moment dat.
−Bună, mai e valabil mesajul ăla pe care mi l-ai trimis acum ceva timp?
−Hey! Ți-a luat ceva să mă suni. Sigur că mai e valabil, vrei să ne vedem la un ceai?
−Da, zic eu. Peste-o oră la barul de peste drum de tine?
−Perfect, ne vedem acolo! îmi spune ea și închide.

Când am ajuns, ea era deja acolo. M-am dus către masa ei și m-am așezat. Aveam oarecum emoții. O vedeam din nou și nu știu de ce era surprinzător să observ cât de bine arăta. Dar mai mult decât atât, cât de bine mirosea. Uneori îmi mai era dor de parfumul ei, însă se întâmplaseră prea multe între noi ca să fie mereu o amintire plăcută.
−Ce faci, ești bine? îmi spune ea.
−Am avut și zile mai bune, răspund.
−Păi văd, ți-a crescut și barba, o arzi foarte rock star, așa.
−Da? Nu mi-am dat seama, îi spun eu defensiv.
−Băi, dar umblă vorba prin sat că te-ai apucat să faci sex în grup, să te fuți shaorme, cum ar veni.
−Serios? Cine zice asta?
−Nu știu am auzit și eu. Știi că veștile mari… imense, ca să zic așa, circulă foarte repede.
−Eh, am mai făcut și prostii, ca toată lumea.

Mă uitam direct în ochii ei superbi și la chipul ăla ghiduș care făcea mișto de mine. Îmi era dor de asta. Câte amintiri îmi trezea. Trăiam din nou în trecut, dar nu era un sentiment neplăcut. Știi momentele alea de regret de moment, când încerci să-ți amintești lucrurile urâte pe care le-a făcut o persoană și, oricât de mult te-ai chinui, nu reușești să ți le amintești decât pe cele frumoase? În clipa în care ai ținut la cineva, nu ai nevoie de împăcare după ce v-ați despărțit. Ai nevoie de un moment, după un timp, în care să poți să te uiți în ochii lui și să înțelegi din privirea sa că nu te învinuiește pentru ce s-a întâmplat. Că e ok, că e totul în regulă și că știe că aia a fost decizia cea mai bună. Asta primeam noi acum, era consolarea că, poate în circumstanțe diferite, totul ar fi fost bine pentru ceea ce ar fi putut să însemne ”noi”.

Am râs, am povestit, am bârfit și după amiaza a trecut pe nesimțite. Eu i-am povestit de Anemona, ea mi-a povestit de ce a mai făcut ea în ultimile luni, ne-am încurajat unul pe celălalt, ne-am ridicat moralul (mai mult ea mie) și ne-am promis reciproc că totul va fi bine.
−Ce faci sâmbătă? mă întreabă
−Plâng prin casă, probabil.
−Haha! Nu! Vii cu mine și cu niște prieteni la o petrecere. Nu accept un refuz, măcar de dragul a ceea ce ai simțit cândva pentru mine.

Oare deveneam prieteni sau doar mi se părea mie? Era posibil să ne înțelegem din nou, să facem lucruri împreună și poate, cândva, să mai existe speranță pentru noi? Aceste întrebări îmi invadau mintea și nu aveam răspuns pentru niciuna dintre ele. Important era că nu m-am gândit la Anemona măcar pentru câteva ore. Pentru mine însemna mult lucrul ăsta, era ceva nou.

Chiar, oare ce mai face Anemona? Oare o fi în brațele iubitului ei? Poate s-o fi despărțit, off, dac-aș avea numărul ei de telefon.. Deja începea inevitabilul. Așa că am intrat iarăși în discuție, asta ca să nu intru iarăși în depresie.
−Ok, am să vin la petrecere, îi spun eu.
−Perfect, o să ne simțim bine, vei vedea.

Când era timpul să plecăm, am condus-o până în fața blocului ei, ne-am luat rămas-bun și m-a pupat pe obraz. Am îmbrățișat-o și apoi am plecat. Nu m-aș fi gândit că se va mai întâmpla asta, credeam că între noi nu mai există nicio șansă de niciun fel de relație care să nu implice ură, înjurături sau zgârieturi. Dar iată că deseori, e bine să fii imprevizibil. Când nu te aștepți să se întâmple un lucru, iar acesta are loc, te bucuri mai mult de el pentru că te-a luat prin surprindere. Surprizele sunt frumoase, de cele mai multe ori Iar faptul că m-am reîntâlnit cu Alina, chiar că a fost o surpriză minunată.

P.S.- ”SUGE-O, CITITORULE” care ai crezut că era vorba despre Ramona.