Adoptata capitolul 8

Capitolul 8
Cine ar fi crezut că am să folosesc internetul în scopul asta? Nu ar trebui să caut cuvinte urâte pe net, dar am început să fiu curioasă. De când am încheiat conversația cu Luke mi-am pus semne de întrebare. Scriu cuvântul oral în bara de căutări și dau căutare.

Dau pe imagini. În mare parte văd poze cu guri și paste de dinți. Mă încrunt. Josh nu cred că se referea la igienă. Iar fața pe care a făcut-o Luke când l-am întrebat îmi poate confirma asta. Ofteaz și apăs clic pe toate rezultatele. Dau pe al doilea site apărut și citesc.

- Sex oral...

Citesc în şoaptă titul. Dau în jos și văd poze. Rămân scârtbită. Mă strâmb în timp ce dau scoll repede. Asta i-a făcut Amanda lui Luke într-o seară. Închid site-ul și expir zgomotos. Josh chiar credea că voi accepta? Oare o fată a acceptat asta? E dezgustător! Nu siguranță nu am să fac asta unui străin. De ce Luke nu mi-a zis ce înseamnă? Poate aș fi accepat fără să știu ce fac. Plus, el a primit un oral de la Amanda. E rău numai când vine vorba de mine?

-Hai să mănânci.

Luke intră în camera mea. Mă întorc spre el. Închid încet clăpița laptopului și îl pun pe noptieră.

- Nu mi-e foame.

- Tot trebuie sa manânci.

- Insa mie tot nu mie foame.

- Izabella!

- Bine, vin.

Ma ridic obosită din pat. Nu am mâncat nimic azi. Azi dimineață eram prea emoționată ca să mănânc, iar la prânz am fost prea presată. Intru în bucătărie. Amanda deja e pusă la masă. Mă pun în celălalt capăt al merei. Apuc farfuria mea și mănânc în liniște.

Încerc să nu mă concentrez pe conversația lui Luke a Amandei. Am destule probleme de care să mă ocup. Cum ar fi Josh. Cum ar putea să creadă că aș face de genul sexual cu el? Îmi închid ochii și scutur din cap. Trebuie să îi zic cât mai repede că refuz.

- Mă duc la mine în cameră.

Spun dintr-o dată. Nu mai pot mânca.

- Bine. Culcă-te devreme. Mâine mergi la școală.

- Cât timp trebuie să merg la școală?

- În fiecare zi în afară de weekend și de sărbători. Dar dacă nu te simți confortabil, poți sta acasă.

- E în regulă.

Zâmbesc cu jumătate de gură. Vreau să merg la școală. E pentru prima dată când Luke mă lasă singură în public. Mă face să mă simt independentă. Chiar dacă nu prea îmi place compania. Voi scăpa de cei populari în scurt timp oricum. După va fi mai ușor să trec neobservată.

Oftez și mă îndrept spre baie. Îmi fac un duș rapid. Nu obișnuiesc să fac dușuri scurte. Îmi place să-mi petrec chiar și ore sub stropii fierbinți. Dar acum sunt obosită. Vreau să mă întind în pat. După ce mă îmbrac ies din baie. Mă duc la mine în cameră. Mă așez în pat și mă învelesc. Mâine trebuie iar să-mi petrec șase ore alături de alte persoane. Nu am stat niciodată cu grupuri. Luke a fost singura persoană cu care mi-am petrecut timpul după ce m-a luat de la părinții mei. Îmi închid ochii. În scurt timp pierd contactul cu realitatea și cad pradă somnului.

***

- Iza! Izabella, trezește-te!

Îmi deschid ochii încet. Draperiile sunt trase, iar soarele dimineții mă orbește. Mormăi ceva deranjată și mă învelesc mai bine. Luke vine spre patul meu și mă dezvelește. Îmi strâng brațele la piept din cauza răcorii.

- Îmi e frig. Dă-mi înapoi pătura!

Îmi aruncă pătura pe corp. Mă ridic în șezut și mă învelesc mai bine. Luke se uită la mine amuzat.

- Mai ai jumătate de ora pana sa ajungi la școala. Eu zic să te grăbești.

Cu astea spuse pleacă din cameră, lăsându-mă singură şi somnoroasă. Îmi oblig picioarele să s se miște spre baie. Termin în mai puţin de jumătate de oră. Luke mă asteaptă pe canapea în timp ce îşi bea cafeaua împreuna cu Amanda.

- Sunt gata!

Luke își lasă cana pe masă și vine spre mine.

- Bine, hai în maşină.

MĂ urc în mașină, iar el apare în scurt timp. Pornim spre școalĂ. Ma uit atenta pe strada nu prea aglomerată. Vreau sa rețin drumul. Nu știu să ajung nicăieri în orașul acesta. Mi-aș dori să pot merge mai mult decât până la școală. Însă nu vreau să îl presez pe Luke. O luăm încet. Îi înțeleg îngrijorarea. Mereu am fost un copil fragil.

- Am ajuns.

Luke oprește mașina. Îi fac cu mâna și ies. Mai arunc o privire spre el, apoi pleacă. Îmi întorc privirea spre porțile mari ale liceului. Acum în curte sunt elevi. Pe bănci, pe jos, pe scări. Azi e o vreme frumoasă, iar ei se bucură de asta.

Înainte să pot intra în liceu, băiatul de ieri vine lângă mine. Grozav!

- Hei codițe! Ce faci?

- Nu-mi spune codițe. E enervant.

- Cineva s-a trezit cu fața la cearceaf.

Mă uit la el nedumerită.

- Ce înseamnă asta?

El pufnește în râs. Mă încrunt.

- Nu poți fi serioasă.

- Nu mai râde de mine!

Marco își ridică mâinile în semn de predare, zâmbind încă.

- Îmi pare rău, blondo.

- Tu nu ai alte persoane de enervat?

- Nah! Asta e ziua ta norocoasă. Imi voi imparti timpul meu valoros cu tine.

Îmi dau ochii peste cap. Cine se crede el? Făt-frumos? Nu mă impresionează cu replicile lui.

- Uite, doar glumes. Nu mă pârî lui Josh. Tipul ăla e de două ori cât mine.

- Nu am nicio treabă cu Josh.

Mă grăbesc să spun.

- Serios? Ieri mi se părea că ești de partea lui.

Își drege glasul. Pare într-un fel jenat. Fac ochii mari.

- Nu! Nu sunt de partea lui. Nu după ce mi-a spus să fac.

Marco dă din cap încet. Își ridică spâncenele.

- Deci îl refuzi. Frate, asta îi va rănii rău egoul. E un spectacol ce merită văzut.

Zâmbește. Pufăi și înaintez spre clădire. El se ține după mine. Bine. Nu știu unde e clasa mea. El mă poate ajuta să o găsesc. Holul e mai plin de adoleșcenți. Îmi încetinesc mersul. Încerc să nu fac contact vizual cu nimeni.

- Uite-mi mica prințesă

Tresar la auzul vocii. Îmi ridic capul și dau de Josh. Se îndreaptă spre mine cu un grup de câțiva băieți. Rămân împietrită. El ajunge lângă mine, iar mâna sa ajunge pe obrazul meu. Mă mângâie încet. Îmi provoacă greață.

- Ce zici frumoaso? Te-ai gândit la propunerea mea sau mai ai nevoie de timp?

Înghit în sec. Dau aprobator din cap încet, fără să îl privesc.

- Bine ai făcut. Nu îmi place să aștept. Ne întâlmin după ore. Vin eu să te iau.

Îi îndepărtez mâna de pe obrazul meu și sau un pas înapoi.

- De fapt refuz. Nu vreau să fac asta.

Mă forțez să vorbesc mai tare. Nu mă va ajuta cu nimic dacă șoptesc. Îmi ridic privirea spre fața lui. E șocat. Are ochii mari și gura căscată. Oamenii care ne priveau încep să râdă și să șusotească.

- Sper că glumești.

E tot ce spune. Dau negativ din cap. El rămâne blocat. După se încruntă. Apoi rânjește. Stările lui se schimbă de la una la alta.

- Vrei să faci parte de cercul ciudaților? Vrei să fii batjocorită de fiecare dată când ajungi aici? Pentru că pot rezolva asta, păpușă. Eu zic să nu iei o asemenea decizie proastă. Mai gândește-te puțin.

- Mi-am făcut deja decizia.

Îmi ridic bărbia. Vreau să par impunătoare. De parcă nu îmi tremură genunghii și nu simt că mă prăbușesc.

- Știu care e problema la tine. Te temi de reputația ta. Te temi de ceea ce va spune tăticul tău dacă află ce ai făcut. Dar va fi totul bine. Vei fi sub protecția mea, Izabella.

Este cumva surd? Nu poate accepta un simplu nu? Pare că nu auzit niciodată de cuvântul acesta. Vreau să trec pe lângă el, dar mă prinde repede. Îmi apucă talia și mă trage lângă el. Îi simt respirația peste urechia mea și inima mi se oprește.

- Nu fi timidă. Îți pot oferii mai mult decât îți imaginezi. Doar fă-mi pe plac, frumoaso.

Mă mușcă de ureche încet. Icnesc speriată. Mă trag înapoi, dar el mă ține prea strâns. Mă panichez. Încheieturile încep să îmi tremure. Nu am cale de scăpare, iar nimeni nu mișcă un deget să mă ajute.

- Dă-mi drumul!

- Nu astea sunt cuvintele pe care vreau să le aud. Haide, Izabella! Nici nu trebuie să-mi faci un oral. E de ajuns să mă lași să te ating.

Șoptește. Dau negativ din cap. El încă mă ține strâns. Nu pot face nicio mișcare. O mână îi ajunge pe fundul meu. Geme în timp ce mă pipăie subtil.

- Te rog, Josh! Nu vreau să fac asta.

- De ce? Nu-mi spune că nu mă găsești atractiv.

- Lasă-mă!

Mă bâlbâi și simt cum un nod în gât mi se formează. Cred că aproape toată școala e aici, dar nimeni nu încearcă să îl îndepărteze de pe mine. Ce sunt cu ei?

- Nu te voi lăsa până nu îmi dai ce vreau, târfă! Pe Luke l-ar enerva dacă ar afla că te-am atins, nu? Asta și vreau.

- Ce?

Nu pot vedea nimic. Sunt lipită de pieptul lui, iar pielea începe să mă doară unde el mă ține. Nu știu de ce îl aduce pe Luke în discutie. Sunt lipsită de puteri și panicată.

- Vreau ca el să simtă ce am simțit eu când i-a tras-o mamei mele!

Șoptește lângă urechea mea. Îngheț. Mă panichez și mai tare. Luke s-a culcat cu mama lui. De aceea nu mă lasă. Nu mă va lăsa până ce nu se simte îndreptățit.

- Nu e vina mea! De ce nu discuți cu el?

- Ești proastă? Singura modalitate pentru a-l rănii e prin persoanele la care ține. Ești fiica lui. Înseamnă că ține la tine, păpușă. Plătești pentru greșelile lui.

Îmi pun mâinile pe pieptul lui și încerc să îl împing de pe mine. În zadar. Nu mă va lăsa. E pus să mă facă să accept. Sunt pregătită să mă dau bătută până când mă simt trasă din brațele lui Josh. Aproape îmi pierd echilibrul, dar mă izbesc de pieptul ciuva. Mă uit în spate și îl văd pe Marco.

- Las-o! Nu o mai forța! Acceptă că nu oricine te vrea! Se răsteşte el. Josh îi aruncă o privire amuzată.

- Ai prins tupeu, ciudatule? Dă-mi fata sau îți sparg fața!

Marco mă apucă ușor de mână și mă trage în spatele lui. Mă strânge tare de încheietură. Probabil e speriat. Însă nu arată asta. Josh e mult mai puternic decât el. Nu vreau să pățească ceva din cauza mea.

- Vrei sa stai cu ciudaţii? Fă-o! Oricum ești la fel ca el. O ciudată!

Pleacă nervos. Expir ușurată. Simt că am să mă destram pe podea. Abia îmi simt genunchii. Toți cei care erau aici își văd de treaba lor. Marco se întoarce spre mine. Îmi dă drumul la mână.

- Ești bine?

- Datorită ție. Mulțumesc!

- Să-mi mulțumești? Am fost un laș. Am privit cum te atingea fără să fac nimic minute în șir.

Își ferește privirea de a mea. Cu o mișcare stângace îi ating umărul.

- Nu aveai de ce să mă ajuți. Nici nu mă cunoști.

- Nu contează că nu te cunosc, Izabella. Aveai nevoie de ajutor. Când cineva are nevoie de ajutor nu stai să te uiți.

- M-ai ajutat. Sunt bine.

Mă privește. Îmi ofer jumătate de zâmbet. Corpul încă îmi tremură. Adrenalina și frica nu au dispărut încă.

- Ai nevoie de aer? Putem merge afară.

- Deja suntem în întârziere.

Marco dă din umeri.

- E în regulă. E doar o oră.

Holul e deja gol. Oftez. Marco o ia înainte. Îl urmez tăcută. Îi sunt recunoscătoare. Nu îmi pasă că a acționat târziu. Nu e un laș. Toți din liceul acesta au stat și au privit până în ultima clipă. El măcar a făcut ceva.