Adoptata capitolul27

Capitolul 27
Virez la dreapta. Spre drumul greșit al casei mele. E în jur de ora unu. Din câte am înțeles nimeni nu e acasă cu excepția Izabellei. Amanda m-a sunat acum câteva ore să-mi spună că pleacă la mătușa mea. Puteau să o ia și pe Izabella cu ei, dar nu cred că ar fi fost prea încântată ea să stea acolo peste noapte.

Nu pot da ochii cu Izabella. Am stat azi peste program doar pentru a o evita. Ar trebui să doarmă deja. Fugitul de problemele mele e exact ce mi-a spus Iza să nu fac. Dar e ca un fel de scut pentru mine. Are dreptate. Oricât de puțin ne-am vedea, atunci când vom fi față în față nimic nu se va schimba.

Parchez mașina și merg pe aleea casei. Mă uit prin ferestre și văd că toate luminile sunt aprinse. Nu a adormit. Mereu lasă luminile aprinse când rămâne singură acasă. În toți acei ani petrecuți în camera dată de părinții ei a dezvoltat o frică pentru întuneric. Mai ales când e singură. Sper totuși să le fi uitat deschise, iar ea să doarmă.

În casă e liniște. Îmi las lucrurile pe o masă, provocând un zgomot răsunător. Închid becul din living. Acum e întuneric totul. Mă întorc, în drum spre camera mea. Orele în plus de muncă m-au obosit mai mult decât mă așteptam.

În spatele meu se aud pași. Mă întorc și îi văd silueta Izabellei. Se mișcă din capătul scărilor până între noi rămân doi metrii depărtare.

- Am crezut că ai pățit ceva. De ce ai venit așa târziu? Vocea ei sparge liniștea.

- De ce nu dormi?

- De ce ai venit atât de târziu?

Oftez. Nu vreau să vorbesc cu ea. Nu vreau să mă cert cu ea. Vreau liniște. Iar lângă Izabella nu e niciodată liniște.

- Culcă-te, Izabella.

Își înclină capul.

- Nu vreau să dorm singură.

Am mai dormit împreună. De ce mi se pare acum atât de neadecvat? Nu e o idee bună să împărțim același pat. A evit-o atâtea zile doar pentru a se ajunge la asta?

-Haide.

Deschid larg ușa și aștept să intre în cameră. Fără vreo ezitare se pune în pat. Mă întorc cu spatele le ea. Desfac nasturii cămășii unul câte unul. Pot simți privirea Izabellei pe mine și mă simt stresat. Reușesc să scap de cămașă. Mă pun pe partea liberă de pe pat. Nu o pot vedea. Doar simți. Îi aud fiecare respirație.

Îmi închid ochii. Să dorm cu ea e unul dintre cele mai normale lucruri. De ce nu îl pot vedea așa acum? De ce orice facem acum mi se pare greșit? Unde e relația noastră de acum câteva luni?

- Nu vreau mâine să merg la școală.

Vocea ei se aude aproape de mine. Îmi înclin capul spre ea.

- S-a întâmplat ceva acolo?

- Nu. Doar nu vreau să merg.

- Mergi la școală numai pentru tine. Poți lipsi când vrei tu.

Nu îmi mai răspunde. Îi aud respirația înceată și pentru scurt timp am crezut că a adormit, dar simt cum se întoarce spre mine și își așază capul pe pieptul meu. Îi îndepărtez părul de pe față și îi mângâi capul. Mâna ei îmi înfășoară talia și mă strânge puțin. Nu fac bine. Nu fac bine nimic din ceea ce am făcut până acum. Știam în ce mă bag când am decis să am grijă de Izabella, dar nu mă așteptam să se ajungă aici. Nu mă așteptam să fiu atât de idiot încât să o sărut. Și nu numai o dată. Și nici de două ori. Am sărutată de atât de multe ori încât nu pot ține evidența.

Am nevoie să mă gândesc la altceva. De trei zile mă tot gândesc la același subiecte și a început să devină obositor. Mă consumă psihic și simt că nu am să mai rezist mult până să răbufnesc. Și nu vreau să îmi revărs frustrările pe Izabella sau pe oricine altcineva.

- Vreau sa mă distragi.

Vorbesc fără să gândesc înainte. Dar în momentul acesta să gândesc cum ar trebui mi se pare cel mai greu lucru de făcut.

- De la ce? Mormăie.

- De la orice.

- Cum să te distrag?

- Cum vrei tu, Iza. Doar fă ceva.

Expir frustrat. Nici măcar nu sunt de ce sunt frustrat. Că mă folosesc de Izabella ca o distragere când la tot ce mă gândesc e cum să țin o anumită distanță de ea sau pentru că pune prea multe întrebări?

Simt o greutate peste mine. Singur mod care mă poate face să uit de probleme e făcându-le. Îi simt respirația caldă peste buzele mele înainte de a mă săruta. Are buzele moi și calde. Și pe mișcă peste ale mele într-un fel amețitor. Îmi trec limba peste buzele ei și adâncesc sărutul. Vrea să se retragă, dar îi prind buza inferioară între dinți. Geme înfundat și părăsește ideea de a se retrage. Gustul ei e din nou pe limba mea. Mâinile ei sunt din nou pe pielea mea. Cad din nou pradă plăcerii.

Își presează buzele de pielea gâtului meu. Îmi închid ochii atunci linge locul în care până acum mă săruta. Se îndepărtează puțin de mine pentru a se așază mai bine. Observ că are palmele puse undeva lângă umerii mei, iar după cum văd, se străduiește să-și țină greutatea în mâini.

- Cântăreşti cat o gaina, Izabella. Poţi să-ţi laşi toată greutatea pe mine.

Nu comentează nimic și își așază palmele pe pieptul meu și se ridică în șezut, fiind încă pe mine. Îmi deschid ochii ca să văd ce are de gând să facă. Îi pot vedea doar silueta, dar e de ajuns. Își plimbă mâinile pe pielea mea goală și face desene imaginare. Mă sărută pe abdomen. Gem surprins. Îmi provoacă mii de fiori atunci când are buzele pe pielea mea. Lasă săruturi scurte și umede. Sunt niște simple săruturi, dar mă înnebunesc. Urăsc că simt asta. Nu are trebui să îmi placă. Dar niciun gând ca acesta nu îmi pot oprii pornirile.

Încetează să mă mai sărute. Nici buzele nici mâinile ei nu mai sunt pe corpul meu. Mă uit la ea. Stă nemișcată. De parcă se gândește la ceva. Revine cu privirea spre mine. Ochii ei strălucesc în întuneric precum o scânteie. Mâinile ei sunt din nou pe abdomenul meu. Se duc în jos, spre pantalonii mei. Îi trage în jos.

- Izabella, oprește-te!

Îi prind mâinile și i le ridic în sus. Încearcă să se elibereze, dar o strâng mai tare de încheieturi, astfel făcând-o să stea locului.

- Ce e? Nu ai zis tu ca vrei să te distrag?

- Da, dar nu așa! Ce ți se pare că faci?

- Eu nu înțeleg de ce te comporți aşa! Nu pentru asta m-ai cumpărat?

- Te tot spui?

Mă încrunt, fără să-mi dau seama de ce a spus acele cuvinte. Sper să nu fie vorba despre ce cred eu că e. E imposibil să știe.

- Chiar crezi că nu am văzut contractul acela? Știu că m-ai cumpărat ca sclavă sexuală.

Îmi pică fața. Niciodată nu i-am spus cum am ajuns să o cumpăr. Mi se părea irelevant din moment ce, din prima clipă în care am văzut-o, mi-am dat seama că nu pot avea asemenea intenții. N-am vrut să știe asta. Ce părere ar fi avut despre mine dacă ar afla pentru ce am vrut-o? Dacă știam că are numai unsprezece ani, nu m-aș fi băgat în așa ceva. Nu regret că am cumpărat-o. Regret că am avut alte intenții cu ea la început.

- Izabella, au trecut cinci ani de atunci! Nu știam pe cine voi lua. Nici nu știam cine ești. Toată chestia cu contractul s-a dus de când ai pășit în casa asta.

Îi explic. E deja greșit să știe că voiam o sclavă sexuală. Sper totuși să o distrag de la asta. Nu vreau să creadă că am vrut să fie sclava mea sexuală de când am cunoscut-o.

- De ce ai decis sa mă adopţi în loc să mă păstrezi pentru ceea ce scria pe contract?

- Pentru ca avei unsprezece ani, erai un copil! Ce e cu întrebarea asta?

- Acum am șaisprezece ani. O să respecți contractul ăla?

Chiar crede că i-aș face așa ceva? Avea unsprezece ani. Nu puteam face sex cu un copil. Cred că a fost norocul ei că avea acea vârstă. Pentru că știu că, dacă atunci avea șaisprezece ani, acum totul ar fi diferit. Deja sunt atras de ea. Deja i-aș face atâtea lucruri nu prea drăguțe. Tot ce mă oprește e faptul că o cunosc. Că m-am atașat de ea și nu aș putea vreodată să îi fac ceva din ce ea nu ar fi pregătită să facă.

Nu știu ce a fost în capul meu când am vrut să-mi cumpăr o sclavă sexuală. Poate voiam să încerc ceva nou, poate doar mă plictiseam. Dar oricât de idiot puteam fi, nu făceam sex cu copii. Nu eram nebun!

- Nu! În niciun caz! Păstrez contractul ăla pentru că în el scrie clar că ești a mea. Așa părinții tăi nu te vor putea lua înapoi.

- Păi și contractul de adopție?

- Ei sunt părinții tăi naturali. Dacă tu vrei să te întorci la ei, contractul se va anula. Iar tu ești ușor de influențat. Cine știe ce îți vor face ca să accepți. De ce crezi că vreau să fii sclava mea sexuală? Tu auzi ce vorbești?

Mă ridic în șezut și prind fața în palme, deși nu o pot vedea prea bine. Îi mângâi obrajii. Se relaxează la atingerea mea.

- Mi se pare ciudat, Luke. De ce ai vrut o sclavă sexuală în primul rând? Ce ai fi făcut cu una?

Oftez. Nu îmi doresc să îi răspund. Nu vreau ca asta să distrugă toți acești ani în care am încercat să îi câștig încrederea. De cât timp știe oare asta?

- Nu știu, iubito. Voiam să fac ceva ieșit din comun pentru a-mi demonstra mie că numai eu dețin controlul. Dar jur că niciodată nu am avut așa intenții cu tine. Niciodată nu aș face ceva ce ți-e nu ți-ar place.

Dă din cap. Se apleacă. Buzele ei îmi sărută obrazul. O atingere delicată, abia simțibilă. Dar care îmi provoacă o groază de furnicături.

- Știu asta. Am încredere în tine. Doar că mă rănește faptul că mi-ai ascuns asta. Puteam înțelege. Puteai să îmi spui de ce m-au lăsat părinții mei. Chiar dacă e dureros, meritam să știu. Trebuia să fiu conștientă de motivul pentru care sunt aici. Chiar dacă tu nu mă mai vrei în așa fel.

Vocea ei e joasă. Aproape șoptită. Nu mi-am dorit să știe asta. Nu îi pot spune că are dreptate. Că merita să știe. Pentru că, dacă aș putea da timpul înapoi, nu aș face decât să ascund mai bine actele alea.

- De cât știi de asta?

- De ceva timp.

De ceva timp. De ceva timp în momente în care ne săturam. De ceva timp în momente în care îi spuneam că nu e normal să facem asta. Cine știe ce a fi crezut ea despre mine în tot acest timp.

- Înțeleg dacă mă vezi altfel acum sau dacă ai rețineri în privința unor lucruri. Nu trebuie să te prefaci că totul e bine.

- Nu a schimbat nimic, Luke. Mi-aș dori să îmi dai voie să te cunosc mai bine. Să îți cunosc și părțile rele, și deciziile proaste, și gândurile întunecate. Vreau să știu mai mult decât îmi arăți. Îți promit că nimic din toate acestea nu mă va face să te văd altfel.

Zâmbesc. Minte. O face fără să știe. Habar nu are ce promite. Nu mă poate accepta pur și simplu. Nu am făcut doar o greșeală. Am făcut mii. Una mai mare decât alta. Am trecutul pătat. Doar din cauza orgoliul meu. Am făcut oameni să sufere doar pentru că mi se părea amuzant. Ea nu m-ar fi iertat vreodată. Dar se simte drăguț să știu că am garanția asta.

- Nu ești deloc supărată sau dezamăgită că am avut așa intenții cu o persoană?

Dă din cap negativ. Nu schimbă nimic. Mi-a fost atât de frică de reacția ei când va afla de asta. Am crezut că se va sfârși totul. Că va vrea să plece. Că îi va teamă de mine. Că îi voi pierde toată încrederea.

În schimb, primesc un sărut. Unul lent. De parcă ar fi o recompensă. O strâng în brațele mele, recunoscător că e aici.

- Te iubesc, Luke.

Respirația ei caldă se lovește de fața mea plăcut. Îmi închid ochii.

- Şi eu te iubesc, iubito. Acum hai sa ne culcam.