O altfel de prietenie episodul 4

-Off. Data viitoare dacă mai pleci fără mine, te bat. Și îi dau un pumn ușor în umăr Clarisei, de nervi.
-Sper că nu ai de gând să rămâi aici toată noaptea că mâine lucrezi și pe Cristian deja îl ia somnul.
-Cei drept eu am venit de la muncă. Spuse el.
-Maine sunt liberă că este duminică. Îi spun, în timp ce îi arunc o privire tăioasă.
-Tu vrei să scapi de mine?
-Nu, doar că am pierdut noțiunea timpului și am crezut că mâine este luni.
-Bună glumă.
-Nu glumesc, bre.
-Bine bre, te las.
-Cu ce te duci acasă, bre?
-O să merg pe jos.
-Nu, nu va merge pe jos. Stai liniștită Clarisa. Spuse Cristian.
-Te duc eu, Alis. Nu te las să mergi singură noaptea pe stradă. Dacă spui, nu, te las și pe tine aici cu ea să vă certați două zile.
-Mai bine merg acasă. Nu suport spitalele.
Îmi iau la revedere de la Clarisa.
-Să îmi dai mesaj când ajungi acasă.
-Îți dau și eu mesaj când o las în fața ușii.
-Pa, pa, Clarisa. Să te odihnești. Spuse el.
Plecăm spre casă. Nu am avut nicio șansă să merg singură.
-Alis, spune-mi pe unde trebuie să o iau.
-Bine.
Îi dau indicațiile și în 5 min suntem în fața blocului.
-Mulțumesc Cristian. Nu aș fi reușit fără tine.
-Cu drag. Mâine dimineața la 11 să fii gata să mergi din nou la Clarisa. O spune cu zâmbet larg.
-Păi, eu...
-Decizia îți aparține, Alis. Însă vreau să vezi că nu este chiar atât de rău să mergi la spital în vizite unde nu este nimic grav.
-Bine Cristian, m-ai convins. Să îmi lași numărul tău și te sun când mă trezesc.
-Desigur, Alis.
-La revedere Alis.
-La revedere Cristian.
Ajung în casă.
-Am ajuns acasă Clarisa. Noapte bună.
-Mă bucur că ai ajuns scumpa mea. Îmi spune tata.
-Săru'mâna tata. Mama ce face?
-Mama ta te-a așteptat și a adormit.
-Ai mâncat copila mea?
-Da, însă o să mai mănânc puțin ca să te liniștesc tată.
Mănânc și tata se uita la mine ca la un copil mic.
-Să dormi bine, copila mea. Și mă sărută pe frunte.
-Îți mulțumesc tată! Îți mulțumesc că mă susține-ți.
-Mereu vom fii lângă tine fiindcă știm că de noi depinde ce adult vei deveni. Noapte bună, copila mea. Te iubim.
-Noapte bună tată. Și eu vă iubesc.
Merg o sărut și pe mama de noapte bună. Îmi fac un duș și mă bag la somn.

Ziua următoare:
-Bună dimineața trandafir fără spini. Este mesajul de la Cristian.
Mă uit la ceas și observ că este deja 11. Așa că pun mâna pe telefon.
-Bună dimineața Cristian.
-Bună dimineața, Alis. În cât timp vei fi gata?
-Încerc să fiu gata în 2 ore deoarece abea am făcut ochi.
-Înainte de a merge spital, putem să stăm 10 min să mâncăm o înghețată?
-Da, putem sta. Chiar este o idee bună.
-Bine, Alis. La 13 o să fiu în fața blocului.
Între timp mă sună și Clarisa.
-Aloo, Alis?
-Aloo, da.
-Ce faci bre? Ai ceva să îmi povestești?
-Nu am nimic.
-Păi și de ce ai venit cu Cristian aseară?
-Ăă. El s-a oferit să mă aducă. Atâta tot. Nu este nimic între noi.
-Vi la mine azi? Că mă plictisesc singură. Mă întreabă Clarisa râzând.
-Probabil. Nu știu sigur.
-Bine bre. Și îmi închide supărată.
S-a supărat degeaba.
Mă pun să mă aranjez și să mănânc că acuma mă sună Cristian să cobor. Îmi spun în gând.
-Bună dimineața fata mea.
-Bună dimineața mamă.
-Bună dimineața tată.
-Astăzi ți-am pregătit o sticlă cu sucul tău preferat ca să ai energie pe timpul zilei. Îmi spuse mama.
-Să mănânci înainte să pleci, altfel stai acasă. Îmi spune tata.
Îmi vor atât de mult binele, încât nu am cum să nu îi ascult.
-Vă mulțumesc.

Mai târziu puțin.
Sunt gata. Îmi iau la revedere de la ei și cobor jos. Se pare că am terminat mai repede.
-Alis... Stai puțin.
Se pare că este Nicolas.
-Ce dorești Nicolas?
-Îmi doresc o întâlnire cu tine, la mine acasă.
-Nu se poate Nicolas. Clarisa te place.
-Nu accept un refuz. Spuse acesta pe un ton autoritar.
-Înțelege Nicolas că nu merg nicăieri cu tine.
-Ba vei merge! Și mă prinde de braț.
-Nu merg. Mă smucesc și îl lovesc.
-Fetițo, în locul tău nu aș fi așa tupeistă.
-Din cauza ta, prietena mea este în spital și tot tu ești cel cuceritor?
-Poftim?
-Nu mai face pe neștiutorul. Știu că erai acolo când Kevin a sunat la ambulanță. Îi răspund nervoasă.
-Nu îmi pasă de ea. Nu îmi pasă nici că este în spital. Am ieșit ieri cu toții ca simpli amici și m-am folosit de această ieșire ca să te văd mai de aproape. Eu pe tine te vreau.
-Este bine să vrei. Îi spun râzând.
-Nu este vina mea că a ajuns în spital și nici vina mea că a venit după mine. Kevin chiar avea intenții bune cu ea, însă după mine, poate să nici nu existe.
-Vei fii a mea și vei merge cu mine. Râde malefic.
Mă prinde iar de braț și mă pune la pământ.
-Nu o să fiu a ta niciodată, idiotule. Îl lovesc între picioare.
-Cine te va scăpa? Râde din nou, de data aceasta în hohote.
Mă prinde de păr și încearcă să mă tragă după el.
Apare și Cristian.
-Eu o voi scăpa! Dă-i drumul și ia-te de cineva pe măsură ta. Aceasta având un pistol în mână.
-Haha. Spuse Nicolas.
Acesta se aproprie de Cristian, încercând să îl lovească.
-Credeai că mă vei atinge?
-Dispari Nicolas! Îi spun nervoasă.
Îl mai lovesc odată între picioare de nervi și de data aceasta a simțit din plin lovitura.
-Doi contra unu, nu este corect. Spuse Nicolas care tremura de durere.
-Ce ai vrut nemernicule să îi faci?
-Eu, am vrut să...
-Nu mai vrei nimic! Îi spuse Cristian nervos și îi pune pistolul la tâmplă.
-Am vrut doar să o sărut și ea m-a lovit. Am prins-o de mână și de păr ca să nu mă mai lovească și să mă lase să vorbesc. Spuse Nicolas care s-a cam pierdut puțin.
-Dacă odată te mai prind lângă ea, vei zace în pământ, chit că stau în pușcărie câțiva ani. Îi spuse Cristian foarte nervos.
-Mă bucur să te văd Cristian. Și îi sar în brațe speriată.
-Trebuia să mă suni când erai gata și veneam mai devreme, Alis. Însă nu mai contează. Mă bucur și eu să te văd și să văd că ești bine.
-De unde ai acel pistol? Sper că mie nu îmi vei face la fel.
-Alis, am autorizație pentru deținerea lui. Nu sunt omul care să facă rău. Am preferat să îl sperii pe acel individ ticălos, decât să îl bat. Dacă îmi doream război sau să fac cu adevărat rău, nu mă mai băgăm pentru tine, trăgeam în el și plecam acasă.
-Sunt foarte speriată.
-Liniște-te. Este bine că nu s-a întâmplat mai rău fiindcă chiar aș fi tras, dacă te rănea mai rău sau te-ar fii răpit...
-De ce faci toate astea pentru mine?
-Prietenii la nevoie se cunosc, Alis.
-Lasă-mă să te iau în brațe ca să te mai liniștești. Nu poți merge așa speriată la prietena ta.
-Hmm. Să știi că chiar este liniștitor în brațe la tine.
-Mulțumesc. Ești prima persoană care îmi spune asta.
-Auu...
-Ce te doare, Alis?
-Mă doare puțin brațul și capul, însă voi fii bine.
-Înainte să mergem la Clarisa, ne oprim la radiologie ca să ne asigurăm că nu ai nimic.
-Nu este nevoie. Sunt bine. Cel puțin așa sper.
-Nu cred, până nu văd. Mi-o spune de parcă ar fii tata.