6 februarie
-Mulțumim,părinte.
În încercarea mea eșuată de a o face pe bunica să înceteze să plângă,mi-am permis să-mi întorc privirea către tata.După mulțumirile aduse unui preot ce-i sfințise crucea mamei,și-a băgat mana adânc în buzunar și a scos câteva bancnote mari pe care i le întinse preotului.A refuzat banii prima data,asta-i drept,însă insistențele tatălui meu erau prea multe,așa că omul a înșfăcat ușor timorat banii și a murmurat un "Doamne ajută!",plecând cu coada între picioare.Mi-am dat ochii peste cap,pufnind greu.
-Chiar i-ai dat bani unui preot?spun ironică,batandu-o ușor pe bunica pe spate.
-Da.răspunde el.Oamenii trebuie răsplătiți pentru ceea ce fac.
-Mi se pare doar de prost gust să-i dai bani unui preot.
-Mie mi se pare de prost gust sa nu-i dai.intervine Mevre,sprijinindu-se de noua cruce a mamei.
-Cu siguranță!o aprob.
A râs;dar nu era râsul ei.M-a țintuit cu privirea preț de câteva minute,plecând apoi din raza mea vizuală.
-Leonard a făcut treabă bună cu crucea asta!remarca bunica,încercând să-și șteargă lacrimile in timp ce-l privea din depărtarea la care alesese sa se duca,printre multe cruci.
-Da...
Crucea era..frumoasa,da.Dintr-o piatra frumoasa,cu litere scrise frumos,cu poza mamei mele și mai frumoase.Era într-adevăr mult mai frumoasă decât cea din lemn.Îngradise pământul cu un gard alb,plin de cerculete micuțe.Asta era modul lui de a-și cere scuze,dar nu era nici macar de ajuns.
-Mama,noi trebuie să plecăm.o avertizează Eba,atingandu-i umărul ușor.
Mama?!Unde era ea atunci când nenorocitul ăla de domn cu mustață a venit și mi-a aruncat-o pe bătrână asta fără speranță,spunând că nu mai are nici o ruda in viața?S-au șters toți de pe fața pământului,însă in acte..erau morți și acolo?!
-Nu putem să mai stăm câteva minute?întreabă bunica,privind în ochii de gheață ai propriei fiice.Nu se cuvine să plecăm așa de repede și s-o lăsăm pe Kay-
-Am mai fi stat, sigur!îi taie rapid Eba replica când îmi aude numele.Dar medicul chirurg nu are toată ziua la dispoziție,avem o programare pe care trebuie să o respectam.
-În plus,gândește-te,dacă e așa cum a zis Leo,o să poți să vii singura la mormântul Ginei! intervine Miranda,saltandu-și zâmbitoare ochii din telefon.
-Eu..nu știu.murmura bătrână fără speranță,vlăguită clar.Nu mă pot mișca de ani de zile,crezi că dacă omul ăla îmi umblă în creier o sa se rezolve ceva?
Ebei i-a căzut față,iar Miranda a oftat lung.Ei bine,normal că dacă o tratează că pe o handicapata,ea se comporta aș
a.Ma întreb unde erau ele acum cinci ani când femeia asta a paralizat complet,unde era tata?De ce au ținut totul complet ascuns,de ce nu a adus-o să locuiască cu noi,macar sa o vizitam?Nu mi-o amintesc deloc din copilărie...
-Uite ce e,bunico!spun și îi apuc mâinile reci în ale mele,iar ea mă privește fix.Fiul tău,spun și surorile mici și mari se uită cu ochii cat cepele la mine,a găsit pe cineva care te poate face să mergi din nou.A găsit o scăpare din abisul ăsta fără sfârșit!Îți dai seama?îi spun și încep să rad tare,iar ea îmi urmează exemplul.O să poți să-mi gătești,să ne plimbam amândouă,să nu mai depinzi de mine atunci când vrei sa bei apa,când vrei la baie sau..când trebuie sa fii spălată!
Îmi spun clar replica și știu bine ce spun,căci ele trebuie sa audă totul.De mai bine de jumătate de an eu mi-am luat slujba asta neplătită de a avea grijă de femeia asta lăsată în aziluri pentru atâția ani.Eu am spalat-o zilnic,am hranit-o și i-am înțeles toate nevoile,căci eu eram nevoie ei cea mai mare.Timp în care ele două se declară entuziasmate de presupusă vindecare a bunicii.Eu sunt aia entuziasmata!Eu!
-O să vin și eu,bunicuțo,imediat ce-mi termin treabă!Du-te fără griji,bine!El o să aibă grijă de tine,i-a mai pierit din răutate!îi șoptesc,zambindu-i.
-Când o sa mă mișc din nou,o să-l omor cu mana mea!zâmbește ea,facandu-mi cu ochiul,in timp ce-mi strângea mainile;evident îi era frica.
I-am sărutat mâinile bătrâne și și-a pus capul pe fruntea mea,spunandu-mi că mă iubește tare
mult.Se pierdea singura în cuvinte,în fraze mari,în discursurile ei de mulțumire..da,era pierdută.La fel ca speranța de a se mișca din nou,de a merge și de a face totul de una singura.Însa el,acest om ce mergea încetișor spre căință sub ochii mei,a spus din tot sufletul că a găsit doctorul capabil să încerce să o pună pe picioare pe mama lui:"Un neurochirurg cu mâini de aur te poate face din nou să mergi,mamă!".Era incert dacă o poate vindeca de sub durere sau o poate omorî,însă asemenea șansă nu trebuie ratată.Niciodată.
Miranda a apucat scaunul cu rotile și l-a zguduit de câteva ori,deoarece una din roti se blocase.I-am zâmbit și dusă a fost,împreună cu fiicele ei și nepoatele în față,spre ceva mai bun.Muzaffer venea înspre mine,urmând să se ducă pe urmele femeilor ce tocmai plecaseră.Mergea printre cruci,morminte și oameni morți fără vreo teama,căci ceva neștiut de el e că în curând și el va fi o cruce și un mormânt.Simt că o sa mori,tata,și simt că o sa mori singur,nu de mana mea!
-Eu o să plec,fata mea frumoasă!Lasko o sa fie prin preajma până diseară.spune și mă apucă gentil de bă
rbie.Ai grijă de tine!
Zâmbesc în bătaie de joc și îi lovesc mana,fortandu-l sa nu mă mai atingă.Îl apuc apoi de mână și i-o strâng,privindu-i ochii căprui tari cu dispreț,fără vreo urmă de iertare pe fata mea.
-Tu să fii cel ce trebuie să aibă grijă!îi spun rece,pe un ton tăios.Dacă femeia asta moare sub mâinile sau supravegherea acelui chirurg,mă jur aici,în cimitir,unde-i și mama și mă aude,spun cu un zâmbet înnecacios,cu mâinile în ambele părți,în aer,că te omor cu mâna mea,Muzaffer!O să sar pe tine așa cum ai făcut tu cu mama mea,o să-ți jupoi pielea și o să te injunghii până simt eu că s-a dus și ultima parte din duhul tău!
Respirația i se taie brusc și-și trage încetișor mana din strânsoarea mea,închizând preț de câteva secunde ochii.Ș-apoi mă
priveste.Cu toată ființ
a.Cu toată dragostea.
-Să ai o zi frumoasă!îmi zâmbește fără a-și arăta dinții perfecți și apoi se pierde dus cat mai departe,printre cruci și morminte...cruci și morminte.
Trag aer în piept și-mi desprind privirea de pe el,rotindu-mă pe călcâie.De fiecare dată când privesc mormântul mamei,am același nod în gât care dispare doar dacă înghit în sec succesiv,simt același gol care nu poate fi reprezentat prin cuvinte,ci doar e acolo și mă seacă cu fiecare clipă ce trece.
-Mămico...
Îmi șoptesc dorul și mă apropii mai mult de mormant,așezandu-mă ca un copil pe jos,în timp ce aprindeam candela ce se tot stingea din cauza vântului nervos.Florile aduse de mine erau nimic în comparație cu cele aduse de tata și surorile lui:ale mele câteva,umede și acum de lacrimile bunicii ce a ținut morțiș să le țină,dar le tot scăpa,albe și pure,fără vreo evidență prea mare,iar ale lor erau așa multe și colorate încât acopereau piatra de mormânt,care acum avea o cruce la fel de frumoasa ca ea.
-Ce zici,mamă,pot să plâng acum?întreb și mângâi piatra de mormânt,iar lacrimile îmi ies la comanda din ochi.
Parcă simt că mă sufoc,dar respir;că îmi înghit limba,dar e încă în gură;că mor de dor,dar încă rămân pe pământ,vie și tristă.
Privesc în stânga și vad același băiețel scund,grăsuț,ce-l zăream mereu aici la un mormânt modest,plângând în tăcere cu o floare de lalea roșie în mână.Orice văd mă face să plâng în durere,să nu mai respir și să șoptesc în sine cuvinte știute doar de mine și ce bine pot să fac asta acum când ei au plecat departe să nu-mi vadă lacrimile cum se scurg...
* câteva ceasuri mai târziu
Canapeaua din micuța mea sufragerie părea extrem de inconfortabilă acum,când îmi numărăm banii rămași pentru luna asta.Durerea de cap era așa mare și se amplifica atunci când așezăm banii pentru fiecare nevoie,necesitate și obligație.Niciodată nu-mi mai rămânea loc și pentru poftă,căci niciodată nu mă îndurăm să iau din banii de căldură sau lumină că să-i arunc pe o pereche nouă și frumoasă de încălțăminte sau pe o noua haina care să-mi alimenteze măcar gândul că o să pot cândva să ies din cenușă asta mizerabilă.Însă vremea se pierdea printre gândurile mele,iar banii pe care îi câștigăm lucrând la restaurantul lui Marco nu-mi erau de ajuns pentru a întreține o casă,pe mine și o femeie bătrână,imobilizată.E drept că pensia ei acoperea necesitatiile obligatorii,precum vizitele la doctor și pastilele,însă restul le plăteam eu și câteodata,când am bani,reușesc să o mai înveselesc cu un cadou micuț,neînsemnat.Ea știe că pensia ei acoperă toate cheltuielile ce o privesc pe ea și că mai rămâne și pentru mine,dar e total pe dos.Nici nu vreau să mă gândesc ce s-ar fi întâmplat dacă Mira nu m-ar fi ajutat cu supravegherea ei cand nu e la facultate sau chiar Lilith când își face timp!Aș fi fost la fel de imobilizata,stand acasă și îngrijind-o..
-300,400,500,540,550,558...La dracu!urlu și lovesc masa din lemn,câteva bancnote începând să zboare la o distanta mica de la punctul de odihnire.
Banii ăștia nu-mi ajung pentru chirie.E totul pe dos,jur!
-De unde dracu fac rost de banii pentru chirie?Of,of!spun și-mi lungesc furioasă cuvintele,făcând cerculete calmante asupra tâmplelor mele.
E adevărat că încă mai am de luat salariul pe care Marco a uitat să mi-l dea sau măcar să mi-l aducă după atâtea zile!Dar restul cheltuielilor nu o sa fie acoperite de salariul meu..Pentru că,în cazul în care chirurgul e de acord să facă operația aia,îmi vor trebui o mulțime de bani că sa ajung în străinătate..
-Ei bine...
M-am ridicat de pe canapea dintr-un salt nebunesc,frecandu-mi tâmplele in timp ce am apucat niste bancnote.Mi-am luat paltonul în care eram singura că voi îngheța și am zbughit-o pe ușă,inchizand apartanentul cu cheia într-un vacarm nebunesc de gânduri și migrene de seri târzii.În momentul în care m-am întors, privirea mi-a fost furată de un tip înalt,bine făcut,cu o freză ciufulită,înconjurat de o mulțime de cutii care făceau scara noastră deja micuța sa fie super aglomerata.Mi-am dat ochii peste cap,încercând să trec printre o mulțime de cutii cu litere multe care formau cuvinte pe care nu le înțelegeam complet.Probabil că își impanzise lucrurile fiindcă firmele astea care te ajuta sa te muti nu sunt foarte profesionale..Încercând sa trec printre toate cel cutii idioate,am clacat rău,împiedicandu-mă de una dintre cutii.
-Esti ok?a întrebat tânărul băiat,grabindu-se să mă ridice de pe gresia rece a holului,in timp ce intenționa clar să-și ascundă rânjetul care nu putea fi potolit așa ușor.
Cat timp eu îmi frecam glezna ușor timorata,necunoscutul a început să râdă destul de tare.Nu mi-am permis să-i spun ceva,însă deja prevedeam că in șederea lui aici nu o să aibă parte de prietenia mea.
-Îmi pare rău,dar a fost destul de
amuzant.se scuza el,privindu-mă cum mă ridic.
-Serios?spun amenințător,scuturandu-mi paltonul de praful cumulat.
-Ăhm,nu am fost foarte politicos,nu?zâmbește stângaci,ducandu-si mana
dreapta după ceafă.
-Hai,nu mă lua cu texte d-astea,te rog!spun nervoasă,gesticuland aroganta cu mana mea dreapta.Baga-ti cutiile în apartament până nu se împiedică toată scara în ele!
Câteva secunde mi-a trebuit că sa ajung la jumătatea scării și să mă depărtez de noul meu vecin,căci am știut că nu o sa mă am bine cu el când a țipat îndeajuns să îl aud atunci când am dat colțul:
-Nu toată lumea e împiedicată!
-Baga-ti cutiile alea în cur!urlu peste umar.
Tocmai ce o femeie bătrână ce locuia în blocul meu a deschis ușa din termopan a blocului când am tipat așa tare replica mea,așa că am inceput sa rad de chipul speriat pe care bătrână îl afișase,nereușind să silabisească corect salutul de "Bună seara!" pe care eu i-l adresasem.
Era destul de târziu,vreo nouă jumătate seara.Vântul îmi izbea față,iar paltonul subțire pe care îl luasem in graba nu era de mare ajutor,astfel încât am inceput sa tremur,abandonând ideea de a merge pe jos până la barul din mijlocul orașului.Voiam într-adevăr să beau ceva tare,să mă îmbat ca o proasta și să nu mai știu de nimic,dar la rezistenta mea pentru băutură nu era nevoie sa mă duc la un bar.Mă gândesc doar că o sticlă bună de vin m-ar ameți destul încât să mă simt mai bine.Era cert că nu o sa fie un sentiment care o sa ma cuprindă la maximum,dar o amețeală care m-ar face să uit ar fi potrivită acum.Și-am început să merg.Era frig ca dracu peste tot și eram sigură că asta e singurul motiv pentru care nimeni nu golănește pe străzi la ora asta.
-E atât de frig!se plânge o voce feminina pe care o zăresc la brațul unui barbat;chipuri imposibil de analizat din cazul luminei slabe care păta timida strada.
-Vino aici!răgușește el,oprindu-se în mijlocul trotuarului pentru a o îmbrățișa strâns,în timp ce îi sărută fruntea,suflandu-i aer cald peste față.E mai bine?râde el,în timp ce ea zâmbește timid.
-Haide,te rog,e foarte frig,vreau sa ajungem acasă mai repede!chicotește ea.
Am trecut în surdină pe lângă ei,zâmbind instinctiv.Și-am trecut de ei,lăsând zâmbetul și sentimentul de căldură la ei doi.Îmi era dor de Rayden;și nu de prezența unui bărbat care sa mă țină noapte la piept și să mă facă să mă simt bine,pentru că eram sigură că pot să găsesc curând așa ceva daca îmi doresc,ci doar de prezența lui.Îmi era dor de zâmbetele intimidante ale sale,de râsetele sale înnebunitoare,de momentele în care mă dădea la o parte și mă lua înapoi,acesta fiindu-i modul de a cere puțină atenție din partea mea.Chiar îmi era dor să-l văd când sunt în tură la muncă înconjurat de prietenii lui,chiar și așa,când făcea mișto de mine și se aștepta să i-o întorc înapoi,zâmbind arogant printre rasetele băieților.Mi-era așa dor de el..
-Idiotul...șoptesc,lovind pământul cu piciorul din mers.
Dar sunt proasta,asta-i una clara.Eram vizibil speriata de tatăl meu,am plâns în fața lui Rayden și i-am spus că mă tem și tot ce a putut el să facă a fost să-i fie milă de mine și să-și arate compasiunea prin niste gesturi care m-au făcut să mă întreb prea multe
lucruri.Am întors și răsîntors variantele,am peticit și cusut lipsa lui,am plâns serile singurătății,sperând să-mi dea un telefon și să-mi spună că vine și că o să mă apare el de nebunia tatalui meu,însă am știut în adâncul sufletului meu că sunt doar o prezență neutră pentru el în momentul în care i-am spus că-l iubesc și el mi-a întors cuvintele.Seara aia,în care nenorocitul de Lasko m-a bătut până când am simțit că o să mor în orice clipă în mâinile lui,a fost ultima dată când am mai vorbit,chit că a fost la telefon.Si apoi a dispărut,fără vreun mesaj,fără vreo urmă și lasându-ma aici goală și oripilată.Asa că a trebuit să mă mobilizez că de fiecare data,să-mi strâng bucățelele sparte ale inimii,să-mi șterg lacrimile și să-mi fac uitate fricile că sa pot sa mă apăr singura de furtuna devastatoare care inca nu s-au dezlănțuit:Muzaffer Leonard.
-O sticlă de vin.spun după câteva secunde,privind la raftul de băuturi a magazinului de cartier în care tocmai intrasem.
Trec printr-un dialog amuzant cu vânzătoarea despre vinuri și bărbați,declarând în fața mea că e uimita să vadă o femeie cerând vin.Ei bine,dialogul era enervant fiindcă mi se părea că tipa e enervanta,dar eu consider în ultimul timp pe toate lumea enervanta..
-Mulțumesc!murmur și îi întind banii.
Până să ies din magazin,mă oprisem să dau din vinul ăla peste cap.Femeia părea uimita,însă nu mă prea
interesa.Am ieșit val-vârtej din magazin,ușor nervoasă fiindcă acum trebuia să merg ceva timp până acasă prin frigul ăsta.Dar prietenul mea o să-mi țină de cald.
-Ce mai e acum?!urlu,spintecând din buzunar telefonul care vibra că un nenorocit.
Numărul lui Lasko lumina enervant pe ecran,facandu-ma sa mă înnec cu vinul aproape băut.
-HEI?!țip,în speranța că-i sparg timpanul;dar era clar doar o speranță ce s-a risipit când a început să vorbească..
-Kayra?
-D-da,ce vrei?
-Kayra,nu te au-CE DRACU FACI?
Mă balansam între a alege în a purta o conversație normală cu Lasko,ori să-mi bea vinul în timp ce îl ascult cum îmi vorbește.Și cum amețisem puțin,a doua variantă părea mai interesanta.Însă cum am spus,amețeală mea făcea totul mai greu,așa că am început să beau din vinul rămas că o hapsână alcoolica,uitând să mai respir,astfel..am ajuns sa ma înnec de-a binelea și să încep să tușesc încă cu telefonul la ureche,îngrijorandu-l până la extaz pe amaratul Lasko.Of,of..
-CE FACI?Kayra,raspunde-mi!Unde ești?Kayra,o sa te omor daca nu-mi răspunzi!
-Linisteste-te,omule!spun,tragandu-ma sufletul in timp ce țineam cu toată inima de sticla mea de belele.M-am înnecat cu vin,se mai întâmplă.
-Cu vin?Ai băut?
-Doamne,ești enervant!Ce rahat vrei?
-Unde ești?
Și așa a început mica noastră cearta care părea să dureze o vesnitate.Îmi tot tipa in urechi cum că nu trebuia să ies să beau sau sa stau afara la ora asta,iar eu îl ascultam ușor detașată.Îi spusesem într-un final și locația,fiindcă nu se liniștea
deloc.Se comporta total deplasat,urlandu-mi că cineva poate apărea și ar putea să-mi facă rău.Ei bine,toate aceste replici erau deja învechite și nu făceau altceva decât sa mă enerveze,însă eram sigură că nu o face doar de ochii lumii,nu e nimeni care să-l vadă și nu o face forțat,lui încă îi pasă de mine...
-Dacă te miști din locul ală,mă jur că îți rup capul!
-Haha,idiotule,nu mă pune la încercare..
Din perspectiva autoarei
Lasko gonea ca un nebun pe strada,având un moment în care își simțea inima cum aleargă la fel cum kilometrajul urca.Niciodată nu se simțea așa nervos,doar atunci când era în preajma Kayrei.Micuța blondina îi dădea planurile peste cap de prima dată când o întâlnise,acum cam 8 ani.Era drăguță foc,dolofana și plină de zâmbete pe care i le oferea gratuit adolescentului ciudat pe care tatăl ei îl tot cara peste tot unde el se ducea.Însa vremea trecea,adolescentul ciudat devenea un bărbat în toată firea care îi starnea micutei Kayra numai fluturași care nu o lăsau să doarmă deloc;dar era,de asemenea,reciproc.Kayra nu mai era doar drăguță,devenise într-adevăr frumoasă,era slabă și îi sucea mințile lui Lasko atunci când venea seara obosit,așteptând după ceaiul pe care îl bea întotdeauna cu Muzaffer.
-Kayra...oftează el lung atunci cand îi vede capul blond dându-se pe spate de fiecare dată când mai lua o gură de vin.
Trage aspru de volan și-l strânge ușor nervos în mâini,încercând să risipească norul de furie care venea involuntar de fiecare dată.Expira,inspiră,expiră și repeta acțiunea până când simte clar că se liniștește,parcand apoi masina între trotuar și șosea,între alte două mașini.Când a ieșit din mașină,trântind că un nebun portiera,parca s-a topit la vederea frumoasei blondine ce voia să-și stingă din temeri cu puțin alcool.Ochii ei căprui l-au sărit pe Lasko,oftând îndelung,dar vazandu-si mai departe de secarea totală a sticlei de vin.
Lasko,îmbrăcat într-un palton de iarnă catifelat,care îi acoperea corpul până la jumătate coapsei,și-a băgat mâinile în buzunare,vrând să scape de tot acest frig.S-a apropiat de ea,lăsând totuși o distanta care sa nu o sfideze pe mica alcoolică care era rezemată pe un perete,strângând cu toți dinții de comoara ei roșiatică.
-Haide!o îndeamnă el,făcând un semn scurt cu capul spre mașină.
-A-am amețit..declară Kayra puțin rușinată,scăpând brusc sticla de vin roșu că sângele și apucând bine pereții,în speranța că nu o sa se împrăștie pe jos.
-Deja?!râde tare Lasko.
Kayra și-a dat ochii peste cap;ar fi zis ea mai mult,era clar,doar că simțea că fiecare mișcare bruscă pe care ar face-o sau orice cuvânt rostit mai tare i-ar amplifica suferință care venise brusc,pe neașteptate și pornise că un vacarm de vibrații din stomacul ei,apoi totul se oprise în gât.Era total grețos.Si asta numai de la o sticlă...
-Te rog,omoară-mă!îl roagă ea pe un ton binevoitor,însă plin de suferință.Simt că..oh,doamne!
Pozitia pe care Kayra o adoptase era extrem de amuzantă din prisma lui Lasko.Doar să vezi o fată cu o expresie ciudată pe față,agatandu-se cu spatele dramatic de un perete cu mâinile,însă nu se putea prindea de nimic,spunand,de asemenea,că o să-și vomite până și ce a mancat acum o saptamana,categoric era caraghios,însă când Kayra era acea fata,era și mai caraghios.
Lasko a încetat să râdă copilăresc pe seama ei,și,apropiindu-se atât de tare încât corpul lui s-a atins cu al ei,iar respirațiile amândurora erau resimțite reciproc,i-a zâmbit pur,fermecat doar de ea și atât,chiar dacă era beată și avea părul vălvoi.I-a dat o șuviță blonda de pe față,ascunzandu-o atent după ureche.
-Încă ești fata mea,știi?Așa beata cum ești...
Iar ea,săraca,încercând să nu vomite într-un asemenea moment,a chicotit înăbușit,închizând preț de câteva secunde ochii,trăgând cu nesăt în nări parfumului bărbatului din fața ei.
Din partea opusă micului moment de tandrețe,răsare o mașină neagră care se pierdea prin peisaj,gonind cu o viteză ieșită din comun.Muzica răsună din mașină,iar daca erai acolo,ai fi simțit garantat cum inima ta sare în același timp cu bas-ul melodiei.
-Hei,Ray,închide dracu geamul ăla,s-a făcut frig! vorbește brusc șoferul,reducând volumul muzicii.
-Mă lași să fumez,mă,hipiotule?ripostează blondul,întorcandu-se furios către prietenul său.
-Te las,dar dacă scrumul ăla infect ajunge în mașina mea,îl ștergi cu limba!
Și,certându-se în continuare,printre batjocoriri și semne dubioase,Max își amintește că ultima țigară pe care o mai avea i-a dat-o idiotului care făcea scrum prin mașina.Însă,parcand atent,și-a aruncat brusc privirea spre celălalt trotuar al șoselei,paralel cu cel pe care el își parcase mașină.S-a tot holbat,s-a răsucit,și-a mutat gândul,enervandu-l într-un final și pe Rayden cu toată foiala lui,dar când a fost sigur pe cine a văzut în brațele și sub sărutările flamande ale unui tip în palton negru,a zis uimit:
-Bă,aia nu-i Kayra?!
