Lumini furioase cad asupra pamantului,luminand cu fete si doruri pentru toti.Tunetele izbesc voci reci catre pacatosi,in timp ce stropii de ploaie incearca sa raceasca duiumul de fierbanteala ce iese afara din cei nevorbiti.Ochii cer ceea ce n-au vazut de mult,mainile tremura de emotie,respiratia nu-si mai gaseste ritmul,fantezia apare descatusata in cel mai imbietor miros de dor atunci cand el isi inchide ochii.Si-ar fi dorit sa uite tot,sa nu mai fie la mijlocul atei si sa traga capatul cel mai scurt ca sa iasa afara,dar el era deja prins.Ea ii devenise croitoreasa,caci ii cususe sentimente cu forta;ii devenise gand,sentiment si refugiu,iar fiecare moment in care adevarul iesea si ii vorbea lui Rayden,el stia ca acel adevar nu e doar adevarul ei,a lui sau al oricarui obstacol miscator,ci era adevarul dupa Kayra isi croia drumul,stiind ca o sa calce pe oameni ca sa faca morminte.Pana si mormantul lui..Caci inchidea ochii si se vedea mort curand si nu stia daca o sa-i creasca flori pe mormant cu lacrimile Kayrei sau insasi ea are sa smulga radacinile si sa plece.
Deschizand ochii,imaginile dispar brusc din fata ochilor,iar el zambeste amar,pufnind in aerul rece de sfarsit de ianuarie.Sub strasina lunga si lata a restaurantului nu-l atingea ploaia,putea sa vada spectatolul infricosator de lumini in liniste,fara vorbe sau
zgomote.Se gandea la Kayra stand in masina si asteptandu-l si zambetul amar se contura si mai bine la gandul ca aceste minute in care ea il astepta stiind ca o sa se intoarca se simteau mai lungi decat toate zilele in care ea il astepta nestiind daca se mai intoarce.Nu avea un motiv bun pentru care o lasase in mijlocul necazului si se duse sa-l rezolve pe al lui.Nu stia de ce ea inca tine cu dintii de el si nu pleaca mancand pamantul,de ce nu-i reproseaza ca e un las sau ca e o persoana teribila.Erau ganduri atat de intense pentru ea cauzate de un singur motiv,incat isi simtea capul explodand de cele mai multe ori:nu voia sa stie cu adevarat cum e sa imparti bucurii si necazuri cu altcineva.El se simtea bine singur in avutia sa amara.
-Nu ma lasa sa mor in seara asta,Doamne..Sopteste el greoi,suflandu-si greutatea.
Inca de pe holul localului se auzeau acorduri de chitara,vioara si vag sunetul unui pian.O melodie lenta,dar totusi miscata umplea aerul si impreuna alte ganduri fiecaruia.Marco statea pe unicul scaun de la bar,band din toate sticlele care ii erau asezate pe tejghea de catre chelnerul plictisit.Parea asa abatut,incat nu-i venea sa creada ca vorbise cu cateva ore in urma cu el la telefon si parea asa fericit.
-Ohh,Rayden,prietene!
Si facand un scurt baietilor,acestia se opresc din a manui instrumentele,iar atmosfera devine linistita.De aproape,Marco arata bine.Fizic arata mereu bine,mereu ingrijit,mereu prezentabil.Insa numai el stia ce exista in inima lui in momentele astea,in care,cel mai probabil,a refuzat o multime de bani ca sa fie doar el in localul lui si sa asculte doar el muzica.Problema e ca tot orasul stia ca lui Marco ii plac banii.
Sare pe el si-l strange prieteneste,razand mult mai mult decat era cazul.Era beat.
-Omule,nu te-am mai vazut de o luna!Un semn n-ai mai dat!Declara Marco putin ametit,iar Rayden rade scurt,prinzandu-l de brat si asezandu-l pe scaunul sau.
-Nu-i greseala sa te mai indepatezi de prieteni,nu?Intreaba Rayden fara a astepta vreun raspuns,asezandu-se pe scaunul inalt de bar pe care tocmai ce-l adusese un chelner.
-Care prieteni?
Au ras
amandoi.Se cunosteau de ani buni si erau prea vechi in chestia asta ca sa mai o reaminsteasca prin cuvinte.Vorbeau faptele pentru amandoi.
Patronul face un mic semn baietilor in scopul de a-i face sa cante,insa de data asta mai incet.Rayden scoate discret un plic si il ofera prietenului sau,ranjind scurt.
-De data asta prin cec,prietene.Rade Rayden si-si aprinse o tigare,urmarind meticulos chelneritele ce misunau din cand in cand prin fata lui.
-Puteai sa nu mi-i inapoiezi,frate,am fi jucat poker in cateva zile si-mi dadeai suma dubla,rade zgomotos Marco,dand peste cap mai multe lichide amestecate,ce isi ridicau aroma catre nasul lui Rayden.Mirosea a mahmureala curata.
-Nu,spune Rayden scurt.M-am curatat,intelegi?
-Ce era acolo?
Rayden pufneste,ranjind amar in timp ce fumul de tigara iese afara.
-Moarte.Tata e un nenorocit notoriu.A facut bani pe moartea sufleteasca a oamenilor.Omul asta,spune el brusc si tare,intorcandu-se catre Marco,a lasat totul in paragina acolo si inca facea bani.Nu s-a gandit niciodata sa-mi dea si mie un model bun.El a ales sa pacaleasca oamenii si sa se ridice asa.E o mizerie.Viata mea s-a cladit pe mizeria asta.Mentalitatea mea s-a format pe temelia gandirii lui nesanatoase.Sunt chichite de la ei in viata mea de care incerc sa scap si simt ca o fac,dar sunt lucruri mai mari de care nu pot sa scap...E un cerc vicios,stii..Daca nu ma invart in cercul asta si incerc sa ies din el de tot,ma pierd cu totul..
Marco asculta cu atentie fiecare cuvant.Stia ca Rayden nu vorbeste prea mult despre ce simte si atunci cand o face deja nu mai poate sa tina in el.Era fascinat de el in majoritatea timpului,caci ii placea cum reusise sa isi obtina propria identitate sub cenusa parintilor lui care ii facusera creierii zbop.Era o calatorie pe care ar fi vrut s-o asculte in detaliu,dar stia doar linia trecuta si pe cea finala.Era nascut de o adolescenta,crescut de un barbat ce i-a insemnintat idei prea grele in cap,ingrijorat de ce ar putea sa ajunga sora lui si tot timpul ingreutat de ceea ce trebuie neaparat sa faca ca sa ii tina pe linia de plutire pe toti,insa stia ca omul asta era scos din acel sistem corupt de gandire de mult timp.Isi dorea altceva,avea alte vise acum si le indeplinea incet si sigur,incercand,in acelasi timp,sa iasa din cosmarurile sale vesnice.
Nici nu stia ce sa-i spuna lui Rayden.Nu se simtea niciodata bine sa dea sfaturi cuiva,mai ales ca,acum,nu era loc de sfaturi.El stia cel mai bine ce are de facut.El stia cel mai bine ce se intampla in familia lui.El stia cum sa puna piciorul in prag si cum sa-l si ridice.
-Omul e pe calea cea buna.El a avut initiativa,el a vrut sa indrepte ce a gresit.Tu nu esti ca el,Rayden,tu te poti indeparta frumos de toate astea..Spune si tranteste paharul pe tejghea,strambandu-se brusc din pricina alcoolului ce se simtea ca focul pe gatul lui.Maine te duci si lamuresti lucrurile si..in caz ca tot pe voi va suspecteaza,ramai tu acolo.Nu stiu,o zi,doua,trei,pana cand o sa se trezeasca el.Daca ramane unul dintre voi in arest,in timp ce celalalt e monotorizat,o sa fie
bine.Cat voi o sa fiti acolo,Serry o sa se trezeasca si i-l agat in poarta lui Kenny.Ori mort,ori..Totusi,l-as agata mort mai bine,cica esti mai usor cand mori.
Marco incepe sa rada tare si-l impinge cu pumnul pe Rayden ca sa-l faca sa mai miste putin.Dar el era deja satul de tot.Isi trage paharul de gin mai aproape si nici macar nu-l bea;isi cauta tigarile prin buzunar,dar nu le desface;se gandeste ca e de ajuns cu viata asta jucata la loterie;dar nu se opreste.I-ar umbla prin vene regrete viitoare daca s-ar opri aici.
-Daca se mai trezeste,Marco.Unchiul nu s-a mai trezit..
-Si daca se trezeste,o sa le cante cocosul la cap pana unul dintre ei moare.Omule,poti sa nu crezi in nicio divinitate,dar cineva le da tuturor atat cat merita si cel mai drept lucru e ca fiecare trebuie sa-si iubeasca vesnic cadoul.
Rayden pufneste calm.II trec prin minte imagini cu unchiul sau urland cuvinte care s-au uitat cu timpul si incearca sa si le aminteasca,dar nu putea.Le auzea doar ca tipete si lacrimi ale unui om care nu mai avea nimic,ale carui averi au fost furate si care ajunsese in locul in care Rayden simte ca e aproape.Cateodata,ii povestea de groapa asta si nu intelegea deloc despre ce vorbeste.Dar acum stie ce e,a vazut-o,a simtit-o si s-a temut de ea tot timpul.E moartea sperantelor,caci iti acopera ochii,iti leaga mainile si ii dicteaza creierului tau cum sa scape mai repede..
-Sa invete cum sa iubeasca cadoul,il corecteaza aspru Ray.Cine ar iubi moartea..
S-a ridicat calm si a zambit glorios,ridicandu-si mainile in aer ca sa se dezmorteasca.A dat peste cap ginul si -a strambat,exact ca prietenul sau,lovind tejgheua cu paharul.Marco a ras si a ramas asa,hranindu-se din recunostinta pe care Rayden o avea in ochii cand il privea.
-Cand vrei sa ma arunci la caini,sa-mi zici mai intai ca sa ma prefac surprins!
-Inca nu mi-am luat caini,prietene!
Printre rasete zgomotoase,prezente doar ca sa mai taie din atmosfera trista,Marco se ridica si-l imbratiseaza strans pe Rayden.Nu stia cat il durea acum,dar nici nu voia sa afle,iar Rayden oricum nu i-ar fi spus.Era multumit ca putea sa-l ajute atunci cand chiar avea nevoie.Era totul degeaba daca se vedeau doar la bucurii,era totul prea putin daca era doar fericire.
*
-Haha,vine Mert?!De cand e Mert politist?Ah,trebuie sa ma informez.Bine,da-mi de veste daca se intampla ceva.Fii calm,Max!Calm!
-Unde sunt?
-Buna mi-e dimineata,frumoaso!
Imi e greu sa incerc sa imi deschid ochii,asa ca renunt la idee si raman in intuneric,incercand sa-mi dau seama pe ce stau,de ce simt ca ma misc si a cui voce s-a auzit in surdina si mi-a facut pielea sa se furnice.
-Vreau sa-ti vad ochii,Kayra!Deschide-i!
Numele meu strigat asa aspru si dragatos din gura lui era un nou mod de tortura pentru cate zile mai aveam sa umbresc
pamantul.Ma face sa ma fac mica si sa nu-i ofer satisfactia de a-mi savura zambetul ,dar era in
zadar.Ma simteam vie in timp ce-mi deschideam ochii si-l vedeam pe scaunul soferului,privindu-ma dragatos cu ochii sai niciodata obositi sa se holbeze la ai mei.Incercam sa il vad printre degete in timp ce-mi frecam ochii ca sa nu ma ia somnul din nou,macar azi.Eram prea calica acum,fiecare clipa in care ma gandeam ca e aici era o minciuna adresata inimii mele.Doua sentimente in antizeza,fortate sa se imbratiseze strans,rupte si scuipate in patru zari,adunate si lipite cu lacrimi,lovite si regenerate,vesnic existente se plimbau pe drumurile ratiunii mele si vizitau si pieptul cateodata,dar nu era mereu loc de ele.E nevoie de o ora exacta pentru ele,inima are nevoie de stabilitate si se intreba de ce e asa lacoma,de ce triseaza fara cap prin filtrul ratiunii doar ceea ce-i place,de ce primeste doar dragostea asta care se zguduie si primeste numai bandaje provizorii..
Eu,detinator de sentimente si ratiune,nu gasesc un raspuns bun.Nu stiu daca ceea ce am acum e un raspuns bun sau daca e inca o intrebare.Nu stiu nimic sigur.Dar as raspunde cu atata nesiguranta ca nu am nevoie de o ora pentru el,caci sunt libera mereu ca sa ma zguduie si apoi sa-mi puna bandaje provizorii..
-Ah,uite-i!
Nici nu stiu daca el e fericit acum cu mine.Nu stiu de ce a fugit de mine.Nu stiu de ce s-a intors la mine.Nu stiu ce gandeste.Nu stiu ce simte.Dar daca ceea ce lasa acum sa se vada e adevarat,simte mai mult decat simt eu.
-Neata!Am spus incetisor,zambind catre el.Ce naiba?Spun mirata atunci cand observ pozitia ciudata in care am dormit pana acum.
-Am incercat sa te pun pe bancheta din spate.N-ai vrut.A spus serios,tragand in fata de schimbator,intre piciorele mele,apoi atingandu-mi glezna tandru.Si in plus,te aud mai bine cum sforai de aici.
-Eu nu sforai!
-Imi place cum sforai:ca o pui de pisica cand toarce.Dar dupa ceva timp,se aude ca un leu infometat.Nu-i asa rau,te pot folosi pe post de alarma.
-Spui asta pentru ca ti-am zis ca nu stii sa conduci.
-Posibil.
Mi-a zambit si am inchis ochii,strangandu-i ca sa ma obisnuiesc cu lumina in fata mea.Eram invelita pana in gat cu o patura ciudata si foarte colorata care imi acoperea doar burta si mainile,picioarele fiind intinse in poala lui,intre schimbatorul de viteze si locul pentru cafea,unde se afla un pahar de plastic,pe jumatate plin cu cafea.Privind catre geam,lumea era alta,acum mai luminata si mai schimbata.Masina Mirei gonea pe drumuri de tara,pietruite,lasand in urma case batranesti.Copaci inalti si umbrosi cu mainile inaltate spre cer erau asezati pe petece de iarba deasa,netunsa,plina de gheata.Cateva pasari zburau in cerc deasupra coroanei unui copac,singure si agitate,dandu-le ragaz catorva pui sa se alature dansului.Totul e atat de linistit,caci nu-s nici oameni,nici vorbe.Masina in care eu si el ne adapostim de aerul rece de ianuarie e singurul lucru ce dinamizeaza aceste drumuri modeste,cu pietre calcate,zvarlite ritmic sub roti.Cainii pe langa care trecem sunt multi si stau departe unul de celalalt,insa atunci cand linistea se spulbera,incep a latra in cor,certand aspru galagia.Asta nu e drumul spre casa mea.
Rayden ma lasase,caci se uita atent catre drum,putin deranjat de toti cainii ce-i ieseau in cale.
-Unde suntem?Spun putin dezorientata,necunoscand deloc ceea ce se intindeau sub mine.
-Departe de casa.De toti.
Nu l-am inteles.Acel "de toti" rostit l-a facut sa stranga tare volanul in maini si sa accelereze,ridicand dare de praf in urma noastra.Prins in ganduri,nu putu sa recunoasca invazia unor nesigurante ce-l facu sa uite ca-s cu el.In asemenea momente,cand isi construia in cateva secunde o masca de abstractie sentimentala interioara,se ridica de-o potriva o bara intre noi,translucida si impenetrabila.Momente fericite se transformau in clipe lungite de nesiguranta interioara,scuipate afara printr-o liniste hidoasa care urla,ori prin cuvinte tipate care nu valorau nimic,erau silentioase si spuse doar ca sa se auda ceva.
-Cum ai dormit?M-a intrebat,vrand sa ma faca sa vorbesc.
-Nu prea bine,ma cam doare gatul,am marturisit,atingandu-mi ceafa,in timp ce-mi miscam capul in cerc.
-Te misti in somn,stii?Vibrai la fiecare groapa,rade tare.Oare de ce ii place sa ma enerveze?
-Termina!Am spus iritata si l-am lovit usor cu piciorul in stomac.De abia m-am trezit,da-mi pace.
-Nu pot.Trebuie sa profitam de fiecare
clipa.Ai uitat ca sunt un sofer prost?
Prefacandu-se ca ii scapa volanul din maini,tipa sa ma atentioneze ca un tir vine din sens opus,iar masina deja o cotise pe cealalta banda.Si mi s-a taiat rasuflarea din nou si deja ma imaginam moarta intre parapetii negri din dreapta mea.
-R-R-R-R-Rayden!
Usor timorata,ma enervez groaznic cand incepe sa rada tare si prinde volanul in ultima secunda,evitand contactul cu tirul al carui sofer claxona nebuneste sa ne dam de pe banca.Ah,la naiba cu el!Nu-mi aminteam nimic din ceea ce spunea el.Aveam imagini vagi de aseara cu el,iesind grabit din masina,pierzandu-se prin intunericul noptii.Tin minte ca avea cam douazeci de minute de cand era in local,iar eu deja ma enervasem cumplit si voiam sa ma duc acolo,dar ma cam certasem cu Marco dimineata trecuta si nu eram dispusa sa-l mai vad inca o
data.Am asteptat,am asteptat si am tot asteptat pana cand am adormit.Mi-amintesc ca l-am auzit intrand in masina si intrebandu-ma ceva de pozitia in care dorm,dar mi-era prea somn sa deschid ochii.
-Stii,azi nu-s libe-
-Am vorbit cu Marco,a spus,zambind vag.Azi iti gatesc eu,ce zici?
-Tu nu stii sa gatesti,i-am raspuns,doar ca sa-l enervez.
-Azi nu ma mai enervezi,Kayra,rade si isi misca capul stanga-dreapta,scotandu-si limba pentru a-si umezi buzele.Incearca sa nu,te rog.Toleranta mea e crescuta,dar nu stiu daca rezist o zi intreaga.
-O zi intreaga?Unde mergem?
-In locul meu linistit.
Am zambit stangaci,intorcand capul pe geam.Masina intrase pe un pod mare,pietros,despartitor de doua lumi.In spatele nostru lasasem un taram saracacios,prafuit si cu multi caini care il enervau la culme pe Rayden,iar in fata erau drumuri asfaltate,inconjurate de campii cu copacii rasariti la distante mari,cu mainile inghetate si corpul albit.Incepuse sa ninga si ma simteam prea bine sa mai spun ceva,sa mai imi misc picioarele de pe Rayden sau sa-mi intorc privirea rusinata cand se uita fix la mine,zambind pierdut.Aveam cel mai cald sentiment pulsand in venele mele atunci cand ma uitam in stanga mea si-l vedeam langa mine,in carne si oase,si-l puteam atinge in sfarsit,stiind ca nu o sa mai plece,fiindca,acum,nici el nu mai vrea sa plece.Eram la fel de pierduta ca el si voiam sa raman ratacita pe veci.
