Adoptata capitolul33

Capitolul 33
- Ușurel, păpușă. Nu ți-a fost dor de mine?

Șoptește aproape de urechea mea, iar fiori de frică mă trec prin tot corpul. Îmi pun mâinile peste ale lui și încerc să le despart de talia mea, dar fără nici un rezultat.

- Te rog, lasă-mă!

Strig din toate puterile mele însă, din cauză fricii, strigatul s-a auzit foarte chinuit. Mă izbește de peretele unei clădiri părăsite. Contactul cu cimentul îmi aduce o înțepătură dureroasă în tot corpul. O ignor. Îmi ridic privirea. Îl văd. Prima oară când îi văd fața și deja îmi doresc să nu o fi văzut vreodată. Fața lui e demnă de filme horror. Ochii lui căpriu reflectă nebunie. Se uită fix în ochii mei și îmi zâmbește de parcă tocmai și-a prins prada. Îmi strâng ochii pentru a putea evita contactul vizual.

- Ți-am mai spus cât de mult îmi place să te aud rugându-mă?

Îi simt respirația pe obrajii mei, semn că suntem mult prea aproape. Îmi feresc fața de a lui imediat, dar asta nu mă ajută cu nimic. Mă apucă violent de maxilar și mă întoarce din nou cu fața spre el. Îmi deschid ochii și îi zăresc zâmbetul diabolic de pe chip.

- Nu te ferii. Oh, Izabella, ai rămas la fel, mică și fricoasă. Doar că acum ești mult mai frumoasă. Arăți la fel ca o păpușă de porțelan. Îmi e frică să te ating.

Își plimbă degetele pe fața mea, conturându-mi buzele. Sunt prea speriată pentru a face ceva împotriva asta. Îmi închid pleoapele, iar o lacrimă cade pe obrazul meu. Mă abțin să nu scot vreun suspin. Când îmi deschid din nou ochii îl văd cu o față tristă.

- Nu plânge. Te voi atinge oricum. Nicio parte din corpul tău nu va rămâne neatinsă de mine. Vei adora asta.

Îmi mângâie obrazul. Aș vrea să fiu o fantoma și să trec prin zidul ăsta. Vreau să fug de el. Dar corpul îmi e blocat, nu îmi mișca nimic. Tremur, iar lacrimile îmi acoperă vederea. Vreau să fie un coșmar. Vreau să mă trezesc acum și să fiu în patul meu.

- Acum sa vedem ce ascunzi tu pe sub aceste haine.

Îi simt mâna pe piciorul meu cum urcă spre nasturele pantalonilor. Îl împing, lovesc, orice pot ca să scap. Dar în zadar. Își pune toată greutatea pe mine și îmi prinde mâinile.

- Te rog, nu fă asta.

- Nț, nț, nț! De când ai devenit tu fata rea? Ce ar fi sa stai nemişcată?

Îmi desface nasturele, apoi trage de fermoarul blugilor mei. Abia ce mai vad din cauza lacrimilor ce îmi inundă ochii. Îi simt degetele pe burta mea. Încearcă să-mi dea cămașa jos. Nu pot suporta asta. Nu vreau asta! Respiratul acum devine cea mai greu lucru de făcut, iar aerul nu îmi mai umple plămânii. Vreau ca totul să se termine cât mai curând.

Dintr-o dată nu îi simt mâinile pe mine. Greutatea lui nu e mai e pe mine. Sunt pregătită să iau șansa asta și să fug. Dar când mă uit cine ia atras atenția îmi opresc instinctul.

- Ofițer Blake, s-a întâmplat ceva?

Mă uit în dreapta și îl văd pe Luke. Respir ușurată. Îmi vine să îl iau în brațe, dar privirea pe care mi-o aruncă mă face să stau la locul meu. Mă uit confuză la el. De ce pare atât de rece?

- Nu știu. Tu să-mi spui.

Vorbește calm, însă se uită sceptic la Adam. Ce are de gând să facă? De ce nu mă ia de aici mai repede?

- Nu fac nimic rău. Mă știi doar.

- Și atunci de ce plânge?

Luke își încrucișează mâinile la piept. Se preface că nu mă cunoaște? Asta e un fel de diversiune?

- Eram pe cale să mă despart de ea, însă nu a vrut. Voiam să îi mai ofer încă ceva înainte de despărțite. E înnebunită după mine. Știi tu cum sunt fetele.

Vreau să spun atât de multe lucruri, dar ceva mă oprește. Luke se încruntă puțin. Sunt atât de confuză și speriată. Luke e chiar în fața mea și nu face nimic. De ce? Sunt în pericol. Tremur și obrajii îmi sunt uzi și lipicioși. Ce îl reține?

- Câți ani ai, domnișoară?

Acum Luke mi se adresează mie.

Domnișoară? De ce mă numește așa? De ce se preface că abia acum ne vedem pentru prima oară? Simt o durere în piept ce se întețește cu fiecare secundă care trece. Sigur totul e un coșmar. Sunt sigură. Luke nu ar face asta.

- Hai frumoaso. Spune-i domnului polițist câți ani ai.

Mă îndeamnă Adam. Urăsc să îl aud cum îmi vorbește. Îmi feresc privirea de a lui. Și de a lui Luke. Privesc în schimb pământul.

- Zi-mi câți ani ai.

Îmi repetă Luke și jur că nu înțeleg ce se petrece cu el și de ce se comportă așa. Vreau atâtea răspunsuri. Vreau să plec de aici.

- Am șaisprezece ani. Îi răspund într-un final.

- Șaisprezece ani? Adam, asta se cheamă pedofilie. Știi că se poate face închisoare.

- Știu legile, Luke. Mă simt prost că m-am avântat în asta. Nu am știu până azi că e minoră. De aia voiam să mă despart de ea.

Minte. Dar Luke nu pare să își dea seama de asta. De ce îl crede pe el? Eu sunt cea pe care jura să mă protejeze. Mi-a spus că voi fi în siguranță. Însă, în acest moment, nu mă simt deloc așa.

- Bine, pleacă. Mă ocup eu de fată.

Răspunde Luke după câteva secunde de liniște. Peretele e singurul care mă susține în picioare. Picioarele îmi sunt moi. Tot corpul îmi e amorțit.

- Nu, nu e nevoie. Mă descurc. Spune Adam repede.

- Pleacă până nu te arestez.

Îi se adresează pe un ton serios. Adam îmi aruncă o privire amenințătoare și se face nevăzut. Îmi pun mâinile pe față, ștergându-mi lacrimile. Respir adânc. Pot să fiu calmă acum. Adam nu mai e lângă mine. E totul bine.

Luke vine spre mine. Nu știu ce vrea să facă până când îi simt mâinile atingându-mi, din greșeală, pielea burții. Îmi închide nasturii cămășii și pantalonii. Mă apucă de mână și mă trage după el.

- Ce a fost aia?

Îmi fac curaj și îl întreb. S-a comportat ciudat și vreau explicații. Vreau să îi știu scuzele.

- Asta ar trebui eu să te întreb, Izabella! Îmi spune răstit.

- Ah, acum știi și cum mă cheamă! Parcă nu mă cunoșteai. Îi răspund ironică.

- Te las o dată să mergi acasă singură și tu ce faci? Te-am înscris la școală pentru a socializa cu persoane de vârsta ta, nu cu persoane de două ori decât tine.

Aș vrea să întreb despre ce vorbește, dar nu cred că e momentul potrivit. E nervos. Iar eu sunt încă speriată. Șocul încă nu a trecut. Nu pot gândi bine.

Ajungem în fața unei mașini de poliție. De ce m-a adus aici? Eu vreau acasă. Îmi face semn să intru în mașină, dar refuz.

- Ce se întâmplă, Luke? Mă faci să mă simt și mai rău.

Vocea îmi e tremurată. Încerc să îmi înghit nodul din gât. Am nevoie de o îmbrățișare și cuvinte dulci. Am nevoie de suport. Simt cum mă destram puțin câte puțin.

- Te simți mai rău? Eu cum naiba să mă mai simt atunci? Te cuplezi cu tot felul de oameni. Ce vrei să arăți prin asta, Izabella? Că poți avea mai mulți? Trebuie să mă aștept și la alte surprize?

Tresar. Aproape strigă la mine. Vorbește fără noimă. Nu asta e povestea pe care i-am spus-o. Asta e poveste pe care i-a spus-o Adam. Îl crede. Mă acuză pe mine. Pe mine. Cum poate să creadă așa ceva spre mine?

- Despre ce tot vorbeși, Luke? Voia să mă violeze! Cum ai putut să mă vezi acolo și să crezi că îmi ardea de sex? Asta te aștepți de la mine? Atât de puțin mă cunoști?

Inima mea se destramă. Se rupe în bucățele și cade. E împrăștiată la picioarele mele. Nimic nu se compară cu durerea asta. Niciodată nu am mai simțit asta. Mă lasă fără răsuflare.

- Urcă-te în mașină. Te duc acasă.

Dau negativ din cap. Nu mă duc nicăieri cu el. Nu după ce mă rănește în halul acesta. De ce mereu se așteaptă să fac sex cu fiecare bărbat ce îmi iese din cale? Numai pe el l-am lăsat să mă atingă. Și asta pentru că am avut încredere în el. Am crezut că știe asta. Am crezut că prețuiește asta..

- Nu! Nu mă mai întorc acasă!

- Încetează cu asta.

Mă prinde de mână și mă trage lângă el. Deschide ușa mașinii și îmi ordonă să mă urc.

- Era să fiu violată, Luke! Iar tu dai vina pe mine? Nu pot să trec peste asta. Nu te pot ierta pentru asta!

Îmi smucesc mâna din strânsoare și fug spre direcția opusă lui. M-a rănit. M-a rănit pentru a nu știu câta oară. După atâția ani, după ce i-am spus ce mi s-a întâmplat, a crezut în minciunile lui Adam. Aș vrea să-l urăsc, Îmi doresc să o face! Dar îl iubesc. Și o fac atât de mult! Iar asta doare cel mai tare. Îmi simt inima ruptă în o sută de bucăți.

Se face seară când eu încă sunt departe de casă. Nu știu unde sunt, m-am rătăcit. Dar nici moartă nu mă mai întorc acasă. Nu am ce căuta acolo. Nu mai am ce vorbi cu Luke. Nu vreau să îl mai văd vreodată.

Dar știu că toate astea sunt minciuni. Mint atât de rău. Îmi e extrem de dor de Luke încât, dacă aș știi drumul spre casă, m-aș întoarce. Încă sunt supărată pe el, dar asta nu schimbă faptul că-l iubesc. Vreau doar să-l strâng în brațe. Am nevoie de consolare.

Mă opresc undeva unde există iarbă și mă pun pe ea obosită. Îmi închid ochii și încerc să-mi golesc mintea. Oricât de mult încerc nu pot. Lacrimile își fac din nou apariția pe obrajii mei și nu mă mai chinui să le șterg. M-am rătăcit și se face seară. Ce ar trebui să fac? Am telefonul în ghiozdan. Oftez și îl iau. Îl aveam închis. Îl deschid și primele lucruri ce le văd sunt apelurile de la Luke. Îl apelez înapoi și îmi răspunde mai repede decât credeam.

- Iza, ești bine?

Îi aud vocea îngrijorată. Suspin.

- Vreau acasă, Luke. Mă smiorcăi eu.

- Unde ești?

-Nu știu.

Îmi trag nasul și mă ridic în șezut de pe iarbă.

- E în regulă. Te pot localiza. Doar liniștește-te.

Dau afirmativ din cap, deși nu mă vede. Închid telefonul și aștept să își facă apariția.

După câteva minute mașina lui parchează lângă mine. Mă ridic în picioare grăbită, aproape împiedicându-mă, și îi sar în brațe când iese din mașină. Încep să plâng și mai tare, iar el își pune mâinile pe talia mea, strângându-mă în brațele sale.

- Iartă-mă iubito, am avut o zi atât de proasta și stresantă încât am uitat cât de firava și naivă ești. Știu că asta nu ar trebui să fie o scuză, sunt doar idiot. Jur că nu am vrut să pățești nimic rău. Te rog spune-mi că ești bine.

- Nu sunt bine.

Șoptesc și îmi ajung mai tare capul în pieptul lui. Brațele lui mă strâng și e tot ce mi-aș dori vreodată.

- Te iubesc atât de mult, Iza.

Mă iubește... Îmi vine să-i strig că și eu o fac. Îl iubesc. Îl iubesc mai mult decât orice și oricine.

- M-ai rănit. De ce ai crezut că aș putea face sex cu omul care îmi dădea coșmaruri în fiecare noapte?

Liniște. Îmi ridic privirea spre el și îl pot vedea uimit.

- Ce?

- Nu știai? Era acel Adam despre care vorbea familia mea.

- Nu Iza, il confuzi. El a fost sef de poliţie până sa demisioneze. Am fost colegi si prieteni. Nu poate sa fie el. Imi explica calm Luke.

- El era. Mi-a recunoscut că era el. Crezi că aș minți în legătură cu asta?

- Nu, desigur că nu. Dar poate îl confuzi. E un om al legii. Mereu a fost strict în legătură cu asta.

Îl cunoaște? Adam a fost polițist? În mâinile lui erau viețile oamenilor? E un monstru. Un om fără inimă.

- Fiecare om are secretele sale întunecate. Poate că el a știut să le ascundă.

Mă privește cu regret. Palmele lui se așază pe fața mea și îmi șterge obrajii grijuliu.

- Îmi pare atât de rău! Tu ești cea mai importantă pentru mine, iubito. Trebuia să te întreb pe tine. Nu să te acuz. Mă simt groaznic. Nu îmi pot imagina cum te simți tu. Îți promit că nu vei mai trece prin așa ceva niciodată.

Mă agăț de promisiunile lui. E tot ce mi-a rămas. Ele sunt singurele ce îmi lipesc la loc inima.

- Nu vreau să îl văd niciodată.

- Știu. Aș putea face ceva pentru a mă ierta?

Dau afirmativ din cap fără să mă gândesc. Știe prea bine ce poate face. Nu ar trebui să las garda jos atât de ușor, dar nu vreau să îmi lungesc suferința. Îi pare rău. Mă iubește. Îl cunoștea altfel pe Adam. A avut o zi proastă. Nu e în totalitate vina lui. Gândesc ca o proastă.

- Hai acasă.

Mă urc în mașină și pornim spre casă. Poate Luke are motive pentru a mă crede o ușuratică. Îi ofer corpul meu după ce mi-a frânt inima. Sunt pregătită să îl las să mă atingă după ce m-a acuzat.

Acasă suntem numai noi doi. E momentul perfect în care să ne face de cap. Dar, cum niciodată nu mi s-a întâmplat, nu vreau asta. Nu vreau ca el să mă atingă, deși i-am spus contrariul. Încă sunt supărată. Nu mă simt pregătită de data asta. Are măcar sens? Am fost pregătită mereu până acum. Ce s-a schimbat de data asta?

- Du-te în camera ta, Iza. Vin și eu imediat.

Spune Luke, iar eu dau din cap semn că am înțeles. Intru în camera mea. Trag draperiile în caz de orice. Poate nu e nimeni acum, dar prefer să fiu sigură. Îmi dau cămașa jos, apoi pantalonii. Acum tot ce îmi acoperă corpul e lenjeria intimă. Ușa se deschide, iar Luke intră în cameră. Își plimbă privirea pe mine și, după câteva secunde, se apropie. Mă împinge încet, încât să cad pe patul moale. Se apleacă peste mine și mă sărută. Îi accept sărutul. Sentimentul ciudat încă nu a dispărut. Mă simt folosită. Ca o jucărie.

Îmi feresc capul a doua oară când vrea să mă sărute. Se ridică puțin, fiind confuz de reacția mea. Nu pot face asta. Nu când știu că el mă consideră o fată pe care oricine o poate avea. De parcă nu aș valora nimic.

- Nu pot face asta. Îmi pare rău.

Mormăi. Îmi feresc privirea de a lui.

- E în regulă, Iza. Înțeleg. Niciodată să nu îți ceri scuze pentru asta.

Se ridică de pe mine. Mă ridic și eu.

- Nu am lăsat pe nimeni să mă atingă, Luke. Numai pe tine. De ce nu apreciezi asta?

Mă trezesc vorbind. Mă apasă pe inimă întrebarea asta. Vreau să știu ce am făcut greșit.

- Apreciez. Sunt recunoscător că ai încredere în mine, iubito.

- Atunci de ce te comporți de parcă nu ești singurul?

Oftează. Face câțiva pași spre mine. Cu grijă, își pune palmele pe fața mea.

- Ești adolescentă. Mă aștept să ai iubiți. Sau să îți începi viața sexuală. Și vreau ca acest gând să nu mă enerveze. Dar o face. Mă irită la culme. Nu te pot imagina fiind atinsă de altcineva în afară de mine.

Cuvintele lui îmi creează fluturi. Știu asta. E egoist când vine vorba de mine. Și știu că nu ar trebui să mă încânte atât de mult. Vrea să fiu a lui. Numai a lui. Nu mă interesează cât de nesănătos e asta.

Mă ridic pe vârfuri și îl sărut. Mă trage de o parte imediat.

- Nu facem asta. Nu vreau să o faci pentru mine. Dacă tu nu vrei, atunci nici eu nu vreau.

- Dar vreau. Acum vreau. Altfel nu te iert pentru ce ai făcut.

Zâmbesc. Luke îmi face rău. Luke nu e atât de drăguț precum credeam că e. Dar îl iubesc. Oricum ar fi. Îi voi suporta toate toanele și voi face față tuturor momentelor grele. Sunt aici pentru el precum a fost și el pentru mine. Nu contează că mă va răni. Nu contează nimic din toate acestea cât timp mă va iubi după.

- Cum crezi mi-aș putea cere scuze? Îmi șoptește peste buzele mele.

- Vreau să încercăm ceva nou.

Îmi mușc buza și îi apuc tricoul, jucându-mă cu el.

- Ceva nou?

Își arcuiește o sprânceană și îmi zâmbește. Dau aprobator din cap în timp ce îi dau tricoul jos.

- Nu cred că ești pregătita pentru ceva nou.

- Ba da, sunt.

Îmi sărută un sân și simt cum mi s-a făcut pielea de găină. Îmi așez palmele pe spatele lui și îi trasez linii cu vârful degetelor. Mâna lui coboară în jos, spre piciorul meu. Îl mângâie de câteva ori, ceea ce îmi provocă o grămadă de senzații, apoi își face loc între coapsele mele. Îi simt degetele atât de aproape de feminitatea mea prin materialul chiloților încât un geamăt îmi scapă printre buze. E o senzație ciudată, dar plăcută. Își mișcă degetele de sus în jos prin material, iar eu îmi las capul pe spate. Vreau mai mult. Chicotul lui Luke îmi distrage atenția. Mă uit la el confuză.

- De ce razi? Îl întreb.

- Ești atât de dulce, iubito.

Îmi spune și își bagă mâna pe sub materialul chiloților. Își bagă un deget în mine și îmi las, din nou, capul să cadă pe salteaua moale. Respirația mi s-a tăiat pentru o secundă, și am devenit încordată. A fost o mișcare mult prea bruscă. Începe să se miște și din gura mea ies o grămadă de sunete ciudate. Își mai introduce încă un deget în mine. Îmi strâng picioarele din cauza plăcerii ce m-a cuprins. Respir din ce în ce mai greu. Îmi adâncesc unghiile în pielea lui fără să pot controla asta. Mișcările lui sunt lente și bruște. Buzele lui îmi sărută burta, aproape de zona mea intimă.

- Te simţi bine? Vocea lui se aude în șoaptă.

Eu doar dau din cap. Se simte foarte bine însă nu înţeleg de ce. Ce face de cauzează plăcerea asta? Cert e ca o face foarte bine.