Adoptata capitolul32

Capitolul 32
Mă uit la bradul, acum împodobit, și zâmbesc mândră. E frumos. Mult mai frumos decât a fost vreodată. Dar nu e atât de special. Pentru că, de data asta, nu am fost numai eu și Luke. Contribuția mea a fost mică. Am ajutat doar la împodobit. Amanda și restul au decis cum să arate bradul. Știu că au făcut un efort pentru a mă suporta. Chiar dacă Amanda pare în regulă cu mine, nu e prea încântată de prezența mea. Nu mai zic de ceilalți. Părinții lui Luke mi se pare că pur și simplu mă urăsc. Mă văd ca pe o dezamăgire.

Mereu când stau lângă el găsesc o cale să îl răpească. Mă înfurie asta. Am stat mai mult în preajma lui Derek și Matilda. Singurele persoane care sunt drăguțe cu mine. Încerc totuși să nu fiu prea apropiată de Derek. Nu vreau ca Luke să creadă ceva greșit. Așa cum a făcut data trecută.

Îmi iau privirea de la brad și mă îndrept spre baie, pentru a face un duș. Închid ușa în ușa în urma mea și deschid apa. Îmi dau hainele jos, lăsându-le să cadă pe podeaua rece. Intru în cabina de duș și las picăturile fierbinți de apă să-mi ude corpul. După ce părul meu e îndeajuns de ud apuc șamponul și îl aplic. Spuma se împrăștie peste tot prin părul meu și îmi pag mâinile în el pentru a îl spăla. După ce îl clătesc de toată spumă, apuc gelul de duș.

Înainte să ies din baie, așez prosopul mai potrivit pe corpul meu. Nu aud nicio voce în living. Ceea ce înseamnă că am drum liber. Oricum, toată lumea e în camerele lor. E trecut de miezul nopții. Decorațiunile au durat mai mult decât ne-am fi așteptat.

Intru în cameră. Îmi iau doar lenjeria intimă. E mult prea drăguță pentru a acoperi-o. În plus, singura persoană care ar putea intra la mine în cameră e Luke. Iar ideea ca el să mă vadă așa nu sună atât de rău. Mereu am avut lenjerie intimă simplă. Nimic să mă facă prea atrăgătoare. Piesa asta nu e una pe care aș purta-o în mod obișnuit. Matilda mi-a făcut-o cadou totuși. Nu am putut să o refuz. Niciodată nu am purtat haine sexy. Nimic să îmi valorifice corpul. Acum că o fac pot să zic că îmi dă puțină încredere.

Îmi iau privirea de la reflexia mea în oglindă. Îmi e ciudat să mă admir după atât timp în care doar m-am criticat. Dar nu zic că îmi displace. Mereu am vrut să mă pot iubi. Însă niciodată nu am avut puterea. Eram atât de diferită de restul fetelor promovate pe internet. Femei cu un trup de invidiat. Ce întorceau priviri. Cu fețe frumoase și atitudine. Mereu mi-am dorit să fiu ca ele. Să fiu adorată.

Oftez. Nu sunt iubită de sute de oameni. Dar sunt iubită de Luke. Și îmi e de ajuns. Chiar dacă el iubește și altă femeie. Nu încetez să mă afund în fanteziile mele. E greu să nu îmi fac nicio speranță când el îmi dă atât de multe.

Mă așez în pat. Mă acopăr cu pătura și îmi las capul pe pernă. Întunericul scufundă toată camera. Dar se luminează când ecranul telefonului se deschide. Un sunet umple toată liniștea. Am primit un mesaj. Mă ridic în coate și apuc telefonul. Mă gândesc cine îmi poate da mesaj la ora asta. Deblochez telefonul și apăs pe notificare.

" Ce bine îţi stă în lenjeria aia dar tot mai bine ti-ar sta fără ea. "

Mă încrunt. Citesc mesajul de trei ori. Nu sunt sigură dacă e doar o farsă, sau e pe bune. Cine ar avea numărul meu de telefon în primul rând? Și cum cineva mă putea vedea în lenjerie intimă? Deschid lampa și mă uit în jur. Am perdelele netrase. Dar așa le am în fiecare seară. Nu am vecini. Există o casa părăsită lângă geamul meu. Dar nu poate fi nimeni acolo.

Mă ridic din pat și mă îndrept spre fereastră cu pași mici. Mă uit prin ea, dar nu văd pe nimeni pe cealaltă parte. Apuc materialul draperiilor și le drag. Inima îmi bate cu putere, chiar dacă nu am văzut pe nimeni, tot îmi e frică. E o farsă, cu siguranță asta e. Dar de ce nu mă liniștește gândul acesta? Mă îndepărtez de fereastră, dar rămân cu privirea ațintită pe ea. Respirația îmi devină mai alertă decât ar trebui să fie. Încerc să mă calmez.

Aproape țip când câteva bătăi se aud în ușă. Inima mi-a luat-o la goană și îmi pun mână pe locul unde se află. Expir zgomotos și îmi închid ochii.

- Iza, dormi?

Vocea lui Luke se aude pe cealaltă parte a ușii. Îmi deschid ochii și îi deschid ușa. De îndată ce mă vede ochii i se măresc. Nu știu dacă e din cauză că arăt de parcă am văzut o fantomă sau din cauză că sunt îmbrăcată doar în niște bucăți de material ce abia îmi acoperă părțile importante.

- Am venit să văd dacă ești bine. După tot ce s-a întâmplat acum câteva ore nu am mai avut timp să vorbim.

Da. Chiar am nevoie să vorbesc despre asta. Am nevoie să zic cuiva cât de terifiată sunt de gândul că am fost atât de aproape de părinții mei. Că am aflat că un psihopat îmi e pe urme. Dar am nevoie să fiu bine. Nu pot lăsa trecutul să mă afecteze pentru totdeauna.

- Nu sunt multe de vorbit. Mă așteptam să îmi întâlnesc părinții. Am să mă obișnuiesc cu ideea că, probabil, îi voi mai vedea.

Luke își înclină capul, privindu-mă sceptic. Cred că se aștepta la o reacție mult mai haotică. Dar nu vreau că acei oameni să aibă acest efect asupra mea.

- E în regulă dacă te simți rănită, iubito. Nu trebuie să te prefaci. Sunt părinții tăi. Persoane la care ai ținut. E normal să te doară.

Mă doare. Mereu mă va durea. Va exista mereu un gol ce va tânji după iubirea părinților mei. Ce copil nu și-ar dori să fie iubit de persoanele care i-au dat viață? Dar pot trăi și fără compasiunea lor. Pot fi fericită și fără ei.

- Durerea dispare. Nu vreau să le dau un alt motiv pentru a mă răni. Prefer să mă prefac că nici nu i-am văzut.

- Unul dintre motivele pentru care nu am vrut să ieși singură au fost ei. Mereu mi-a fost teamă de faptul că i-ai putea întâlni. Dacă îți e incomod să trăiești în același oraș cu ei, putem găsi o metodă. Ne putem chiar muta. Orice doar pentru ca tu să fii bine, iubito.

Zâmbesc. Îl iubesc. Nu mă simt în stare să iubesc pe altcineva în afară de el. Are toată inima mea. Toată iubirea mea. Ar putea cu ușurință să mă distrugă. El înseamnă totul. Dar știu că nu ar face niciodată ceva ce m-ar răni. Am încredere în el. De aceea mă dăruiesc toată lui.

- Nu e nevoie să te îngrijorezi. Sunt bine.

Îmi întorc capul spre fereastră. Nu e nimeni acolo. Nu poate fi nimeni. Dar dacă...

- Tu crezi că părinții mei chiar au spus adevărul în legătură cu Adam?

- Nu știu. Dar am să fac câteva cercetări în privința asta.

Sunt doar paranoică. Asta e. Nu mi se poate întâmpla nimic rău. Nu sunt singură. Acum am pe cineva căruia să îi pese de mine. Sunt în siguranță.

- Mulțumesc că mă ajuți.

Îl iau în brațe. Am nevoie să îl simt aproape. Mi-aș dori să îl pot săruta. Dar nu voi face. Nu până o face el primul.

- Hai culca-te. E târziu.

Luke pleacă și mă lasă singură. L-aș fi rugat să doarmă cu mine în seara, dar îmi e frică să îi mai cer ceva în ultimul timp. Am să-l las pe el să facă primul pas. Nu am să mai forțez nimic. Iau telefonul și șterg mesajul primit de la numărul necunoscut. Poate e Adam cel ce a trimis mesajul. Dar de unde poate avea el numărul meu?

•••

Alarma trebuie să sune în zece minute. Nu am dormit aseară. Gândurile mele paranoice nu m-au lăsat să dorm. Îmi pun palmele pe față frustrată. Sunt obosită. Obosită să-mi fie frică. Obosită să gândesc. De ce trebuie să fie atât de greu să fiu în siguranță? De ce nu pot să am o viață simplă? M-am săturat să mă tem pentru viața mea.

Nu mai irosesc timp stând în pat. Mă ridic și mă pregătesc pentru a merge la liceu. Poate acum nu ar fi cel mai bine să ies, dar nu vreau să fiu să fiu speriată pentru tot restul vieții mele. Trebuie să fiu doar precaută. Am mers de atâtea ori singură la liceu. Acum nu va fi nicio diferență.

Îmi jumătate de oră sunt gata. Mă duc în sufragerie, unde toți își beau cafeaua. Mormăi un bună dimineața trec pe lângă ei pentru a lua adidașii mei. Mă încalț repede și apuc ghiozdanul lăsat pe jos.

- Deja ești gata? Întreabă Luke surprins.

- Am fost puțin mai matinala azi.

- Poți pleca la mașină. Vin și eu imediat.

Îmi aruncă cheile, iar eu le prind. Când ajung în garaj apăs pe butonul care deschide mașina. Mă pun în locul din dreapta și îmi pun centura. Nu îl aștept pe Luke mult. În câteva minute intră în mașină. Îi înmânez cheile, iar el pornește mașina.

- Ești speriată?

Mă întreabă dintr-o dată. Îmi întorc privirea spre el și îl privesc confuză.

- De ce să fiu?

- Din cauza lui Adam.

Nu sunt speriata. Sunt ingrozita. Nu vreau sa ii mai simt prezenţa nicioadata.

- N-nu! Mă bâlbâi.

- De ce continui să mă minți, Izabella?

- Nu te mint!

Ba da, o fac. Îl mint. Nu vreau să o fac, dar nu mă pot abține. Trebuie să-l mint.

- Iar mă minți. Ce se întâmplă cu tine?

- Nimic. Doar nu vreau să-ți faci griji pentru mine.

- Nu vreau să mai mă minți. Poți să-mi spui mereu ce simți. Știi că eu sunt aici pentru a te asculta.

Se uită câteva secunde la mine și îi zâmbesc. Știu că e aici, dar nu pot pur și simplu să îi spun ce simt. Cum ar trebui să îi spun lui Luke că îl iubesc? Luke, să știi că m-am îndrăgostit de tine și nu îmi pasă că ești tatăl meu adoptiv sau că ai putea intra la închisoare. Aşa că hai să fim împreună. Sună îngrozitor! Deci spusul sentimentelor mele nu e o opțiune.

Ajungem în scurt timp în fața liceului. Ies din mașină după ce Luke mă asigură că voi fi bine. Pe hol mă întâlnesc cu Marco. Îmi face cu mâna zâmbind. Îi fac și eu cu mână și mă îndrept spre el. Nu am mai vorbit cu el de când ne-am sărutat. Mă simt puțin vinovată pentru asta. Nu trebuia să mă folosesc de el pentru a-l face gelos pe Luke.

- Ia zi, l-ai făcut gelos?

Mă întreabă când ajung lângă el și chicotesc. Sunt puțin surprinsă de faptul că sunt atât de confortabilă cu el după ce ne-am sărutat. Dar mă bucur că asta nu a schimbat nimic între noi.

- Absolut! Îmi pare rău dacă te-a deranjat sau...

- Stai liniștită, Iza. Pentru ce să ai un prieten băiat dacă nu pentru a-ți face viitorii iubiți geloși?

Râde și mă face și pe mine să râd. Nu pentru asta îmi trebuie mie un prieten. Mă gândesc că a fost un gest puțin cam deplasat. Dar urăsc să îl văd pe Luke cu Amanda. Am vrut să îi plătesc cu aceeași monedă.

Ora începe. Recunosc. Școala de acasă a fost mult mai ușoară. Mi se pare dificil să țin pasul cu toate materiile astea. Învățatul nu e pentru mine. Sunt ușurată că nu în asta constă viitorul meu. Nu știu în ce constă mai exact. Niciodată nu m-am întrebat ce am să mă fac când voi fi un adult. De unde îmi voi obține banii? Să fiu femeie casnică nu îmi sună prea bine. Acum sunt întreținută de Luke. Însă mi-aș dori să îmi pot câștiga și singură existența.

Luke a spus că nu trebuie să îmi fac griji despre asta. Mă va ajuta el în tot. Nu mă crede în stare să am un job. Nu mi-a spus niciodată asta. Dar o simt. Nu vreau să muncească pentru amândoi. Dar am de ales? Poate mă pot angaja la un job mediocru. Unde nu ai nevoie de școală. Nu vreau să trăiesc pe banii lui Luke toată viața. Pot mai mult de atât.

•••

ÎI fac cu mâna lui Marco și o iau la dreapta. Luke nu poate veni azi să mă ia pentru că are treaba la serviciu. Am mers jumătate din drum cu Marco, iar acum trebuie să merg singură. Deși Marco a insistat să mă însoțească până acasă, l-am refuzat. Pot merge și singură până acasă și nu vreau să îi iau din timp.

Merg ușor pe o alee mai pustie. Nu mai e mult și ajung acasă. Mă uit la blocurile gri și înalte ce au câteva desene pe ele. Mă opresc când încep să aud alți pași în afară de ai mei. Vreau să mă întorc să văd cu cine împart strada, dar îmi e prea frică. Singurul lucru pe care îl mai pot face e să încep din nou să merg, dar de data asta mult mai grăbit. Dau colțul străzii, însă în a doua secunda îmi simt talia înfășurată de două mâini mult prea puternice pentru a putea scăpa din strânsoarea acestora...