Adoptata capitolul30

Capitolul 30
Spatele meu face contact cu peretele rece al băii. Îmi ridic privirea și o întâlnesc pe a lui. Înghit în sec și îmi mușc buza de jos involuntar. Se apropie de mine și își așază ambele palme pe fundul meu, trăgându-mă mai aproape de corpul lui. Nu mă împotrivesc. Ajung lipită de el. Îi înconjor gâtul cu mâinile mele și mă ridic pe vârfuri pentru a putea să îi ating buzele. Își mișcă buzele peste ale mele într-un mod flămând. Mă împinge mai tare în peretele din spatele meu și mă ridică, astfel să îi înconjor cu picioarele mijlocul.

Facem asta de o săptămână. Ne strecurăm în baie în miezul nopții și ne sărutăm până ne plictisim. Sau până se plictisește el. Eu nu m-aș plictisi niciodată de asta. A devenit deja un obicei ca noaptea să ne sărutăm, iar ziua să ne prefacem că nu s-a întâmplat nimic. Nu mă deranjează. Poate nu vrea să se simtă vinovat în vreo privință. Și mie mi-a fost greu să-mi recunosc sentimentele față de el. Nu e atât de ușor să accepți aceste sentimente.

Îi prind fața în palme și îi îndepărtez fața de a mea cu câțiva centimetri. Se încruntă puțin, iar eu îi ofer doar jumate de zâmbet. Îmi apuc capătul maieului pe care îl port și îl dau jos, lăsându-l să cadă pe podea. Sânii mei acum nu mai sunt acoperiți cu nimic și mă simt puțin stingheră. Luke se uită la pieptul meu câteva secunde, iar apoi își ridică o sprânceană.

- Ce? Îmi e cald.

Mint eu. Își închide ochii și surâde. Își presează corpul de al meu și îmi oferă căldură.

- Ție nu îți e cald?

Îl întreb în timp ce îi apuc tricoul. Nu spune nimic și mă lasă să îl îndepărtez de pe el. Mă sărută cast pe buze, apoi trece în jos. Îi simt respirația pe gât înainte să facă contact cu pielea mea. Îmi bag mâinile în părul lui și îl strâng încet. Îmi închid ochii și las senzațiile să mă cuprindă.

- Și doar mi-am promis că nu o să ating de tine în felul asta. Șoptește aproape de urechea mea, ca apoi să mă muște de lobul urechii.

- Regreți?

- Nu.

Nu mai vorbim şi continuăm cu sărutările. Un zgomot ne distrage atentia. Matilda a intrat in baie. Stam toţi nemiscati pentru câteva secunde.

- Am sa ma prefac că nu am văzut nimic. Rostește și se întoarce pe călcâi, închizând ușa în urma sa.

Mă uit la Luke, el uită la mine. Clipesc de câteva ori pentru a încerca să-mi dau seama ce tocmai s-a întâmplat. Matilda a intrat peste noi când suntem pe jumătate dezbrăcați și ne sărutam. Oh, Doamne! Asta nu e de bine! Luke mă lasă cu picioarele pe pământ și apucă tricoul de jos. Îl îmbracă repede și iese din baie. Îmi iau maieul și eu.

Nu pot să cred că asta s-a întâmplat! Nu îmi imaginez ce ar putea păți Luke acum. Dacă l-ar da la poliție. Nu, nu are cum. E din familie cu el. Mă simt îngrozitor. Mă duc la chiuvetă și îmi spăl fața pentru a-mi revenii. Nu vreau mătușa lui să aibă o impresie proastă despre el. Nu vreau ca Luke să nu mai vorbească cu mine după. Dacă ăsta e sfârșitul nostru? Dacă nici măcar nu va vrea să mă privească după?

Îmi fac curaj și ies baie în căutarea celor doi. Le aud vocile din bucătărie. Mă lipesc de perete și ascult ceea ce vorbesc. Nu e frumos să trag cu urechea, dar nu pot intra în bucătărie. Aș încurca lucrurile. Și în plus, am dreptul să știu ce vorbesc. E vorba și despre mine.

- Mătușă nu e ceea ce pare!

Îi aud vocea lui Luke. Un nod în gât mi se pune instant și am senzația că am să plâng curând. E numai din vina mea toate astea! Niciodată nu m-am gândit că l-aș putea pune pe Luke în pericol. Sunt atât de egoistă. M-am gândit numai la mine în tot acest timp.

- Sa inteleg că tu Izabella nu va sarutati in baie. Doar făceaţi schimb de saliva. Spune sarcastic matusa lui.

- Poate e ceea ce pare dar...

Matilda îl întrerupe.

- Nu voi spune nimanui, linisteste-te! Rămâne micul nostru secret. Nu e treaba mea ce faci tu. In plus nici nu îmi place de Amanda. Mai bine îţi stă cu ea.

Luke oftează. E stresat. Cred că se simte și mai groaznic decât mine. Ce impresia va avea Matilda despre el după? Ea nu știe toată povestea. Pe dinafară pare totul atât de greșit.

- Nu am o relație cu Izabella! E fiica mea, iar eu sunt logodit cu Amanda.

Mă dor cuvintele lui. Dar nu axez pe ce spune acum. Nu mă mai gândesc la ceea ce simt eu. Am făcut asta și uite unde am ajuns. Ar trebui să mă gândesc la ce simte el.

- Îi poți minți pe ceilalți cât vrei. Dar pe mine te rog să nu o faci. Te cunosc, Luke. Și țin la tine. Știi doar că nu aș face nimic pentru a te pune într-o lumină proastă.

- Nu vreau să mă înțelegi greșit. O iubesc pe Izabella, dar nu așa. Nu știu de ce fac asta cu ea. Știu că e greșit, dar e mai complicat de atât.

- Nu te pot ajuta să te înțelegi. Dar e normal să fii atras de ea. E frumoasă. Dacă tu o vrei ca pe o aventură e mai mult decât bine. Dar, mai întâi, spune-i și ei ce intenții ai. Ar putea înțelege greșit.

Niciodată nu mi-a spus că mă vrea doar pentru asta. Dar ezitările lui, felul în care mă evită, mă face să îmi dau seama că nu își dorește mai mult. E în regulă. Atracția sexuală este totuși o atracție.

- Știe și ea în ce poziție ne aflăm. Știu că nu facem bine, dar-

- Niciun dar! Când vei învăța să faci ceea ce simți fără să te gândești așa mult? Cum trăiești știind că nu faci nimic din ce simți să faci?

- Ce vrei să spui cu asta?

- Vreau să spun că, dacă aș fi fost în locul tău nu aș mai pierde vremea cu blonda din patul tău, ci aș încerca ceva cu blonda cu care te sărutai în baie. Mă încrunt. Ce ar trebui să însemne asta?

Niște pași se aud. Matilda iese din bucătărie înainte să pot pleca de lângă perete. Îmi zâmbește și pleacă îmi camera ei. Oftez pierdută. Luke apare și el lângă ușa bucătăriei. Se uită la mine cu brațele încrucișate. Vreau să-mi cer scuze, dar mi-o ia înainte.

- Hai la tine în cameră, Iza.

Mă îndeamnă. Am dat-o în bară rău de tot. Nu mă împotrivesc cu nimic și merg la mine în cameră.

Mereu m-am gândit numai la ce e bine pentru mine. Luke s-a gândit la același lucru. Niciunul dintre noi nu s-a gândit la el. Și totuși, mie nu mi-a fost de ajuns. Nu îl pot forța să mă iubească! Ar trebui să fiu recunoscătoare și că ține la mine. Cer prea mult să mă iubească. Nu e normal! El deja iubește pe altcineva și niciodată nu m-am gândit cum se simte el pentru că o înșală doar de dragul meu.

Îmi pun fața în palme pentru că încep să văd în ceață. Lacrimile încep să-mi curgă și nu știu ce să fac pentru a le opri. Mă urăsc! Mă urăsc pentru că sunt atât de egoistă încât nici la persoana iubită nu mă pot gândi. Nu merit să fiu iubită. Părinții mei aveau dreptate cu fiecare lucru pe care l-au spus despre mine.

- Iza, de ce plângi?

Luke mă întoarce cu fața spre el. Îmi înlătură mâinile de pe față.

- Scuze Luke, nu am vrut să se întâmple asta. E numai vina mea.

Îmi șterg lacrimile, dar în zadar.

- Nu e vina ta, iubito. Trebuia să fiu mai precaut. Data viitoare voi știi.

Data viitoare?

Mă uit confuză la el. Nu mă urăște? Nu vrea să nu ne mai vedem vreodată?

- Va exista data viitoare? Un suspin îmi scapă.

- Tot ce e posibil.

Îmi zâmbește cald și mă sărută pe frunte. Mă uit la el cum părăsește camera și mă lasă singură cu o sută de gânduri.

•••

Îmi petrec mai mult timp în duș decât de obicei. Nu sunt pregătită să ies să dau ochii cu toată lumea. Cu Matilda. Dar nu pot sta aici pentru totdeauna. Închid apa și apuc prosopul pufos. Îl înfășor pe corpul meu și ies din duș. Mă duc în fața oglinzii aburite și o șterg pentru a-mi putea vedea reflexia.

Corpul meu arată mai frumos când știu că pielea mi-a fost sărutată de Luke. Când el mi-a atins fiecare imperfecțiune și a făcut-o să pară mai puțin urâtă. Apuc peria și o trec prin părul meu ud de câteva ori. Îmi usuc părul parțial, după îmi fac un coc. Apuc hainele pe care le-am adus cu mine și mă îmbrac cu ele. Trag aer în piept și deschid ușa. Toți sunt în sufragerie. Pun bradul pe picioare. Mă apropii de ei și mă pun pe canapea.

- Buna Iza, cum ești?

Întrebă Amanda. De când aici nu am prea vorbit cu ea. Nu știu ce face toată ziua, dar nu o prea văd în casă.

- Bine. Îi răspund și încerc să îi zâmbesc.

- Noi vrem să împodobim bradul, dar se pare ca am rămas fără decorațiuni. Ce ar fi să te duci tu la cumpărături să mai aduci?

Mă încrunt la spusele Amandei și se pare ca nu sunt singura deranjata de asta.

- Ea la cumpărături, singura? Nici sa nu te gândești. Spune nemulțumit Luke.

- Atunci du-te cu ea.

Se baga și fratele său în discuție.

- Ce ar fi sa pleci tu singur? Se răstește Luke.

- Pe Izabella nu o lași singură, dar pe mine repede mă duci la înaintare, halal frate mai am. Se preface rănit Derek.

- Ultima oară când te-am întrebat dacă ai nevoie de ajutor te-ai răstit la mine ca nu ai nevoie, ești bărbat. Hai, fii bărbat acum și du-te pana la magazin!

- Bine. Dar vine și Izabella cu mine. Știi tu, multe lucruri se pot întâmpla între doi oameni singuri într-o mașină.

Se întoarce spre mine și îmi aruncă un rânjet. Mă încrunt. Îmi place de Derek. Dar glumele lui proaste nu sunt deloc bine venite.

- Ce naiba, Derek? Nici nu îți dau voie să te gândești la așa ceva! Luke vorbește.

- Ce bine că nu am nevoie de acordul tău.

- Încetați! Nu vorbiți despre subiecte ca acestea!

Candice intervine. Luke și Derek își aruncă priviri urâte.

- El a început-o! Se bosumflă Derek.

- Eu? Tu ai fost cel ce vorbește numai prostii!

Nu are niciun sens cearta lor. Ce contează cine se duce la market pentru niște decorațiuni? De ce Luke e atât de deranjat de vorbele fratelui său? Râde doar de el. Nu e ca și cum între mine și Derek chiar ar fi ceva. Nu aș lăsa o altă persoană să mă atingă în afară de el.

Nu i-am vazut certandu-se pe cei doi până si stau de ceva timp in aceeasi casa. Aşa se ceartă mereu?

- Nu mai fiți ca doi copii! Maturizați-vă!

Derek pufăie, dar își vede de treabă. Luke se întoarce spre mine.

- Haide, Izabella. Mergem noi la cumpărături.

O ia înainte. Îl urmez imediat. Pare încă supărat. Atât de tare l-au afectat cuvintele lui Derek? A bătut doar niște apropouri în glumă. Nici măcar eu nu le-am luat în serios. E evident că glumește doar.

- Nu e prima oară când Derek deschide astfel de subiecte. Spune-mi sincer, Izabella. S-a întâmplat ceva între voi?

Mă întorc spre Luke, uimită. Clipesc de câteva ori. De ce aș face ceva cu fratele lui când îl am pe el?

- Desigur că nu! Cum ți-a venit ideea asta?

- Te-ai sărutat cu mine. Te-ai sărutat cu băiatul acela de la liceu. Nu m-ar surprinde dacă ai face-o și cu Derek.

Aproape că rămân cu gura căscată. Cu doi băieți m-am sărutat. Unul dintre ei este el și celălalt l-am sărutat că să îl fac pe el gelos. Deja crede că voi lăsa orice băiat ce îmi trece în cale să mă atingă?

- Adică mă crezi o ușuratică.

- Nu asta vreau să spun.

- Mie mi se pare că fix asta vrei să spui, Luke! Și tu te-ai sărutat cu multe fete. Ba chiar ai făcut și mai multe. Dar eu nu îți spun că ești o țintă ușoară.

Oftează. Nu mai spune nimic. Mă enervează la culme! Mă așez mai bine pe locul meu și decid să îl ignor complet. Ceea ce e greu. Mai ales când îi simt privirea pe mine la fiecare cinci secunde.

- Nu am vrut să sune ca o jicnire, iubito. Poți face ce vrei cu cine vrei dacă îți dorești. Doar că aș prefera să rămână numai o chestie a noastră.

Atunci tu de ce ești împreună cu Amanda?

Mă vrea numai pentru el. Ca eu să fiu a lui. Dar el să nu fie al meu. E nedrept! Nu mă pot bucura de faptul că mă vrea complet când știu că e numai o formă de egoism.

- Nu poate fi așa dacă tu ai deja o logodnică.

- Ai dreptate. Și tu poți fi cu cine vrei. Dar, te rog, nu cu fratele meu.

- Nu vreau să fiu cu cineva. Nu ai pentru ce să te temi.

Mormăi. Ar fi fost ușor dacă aș putea iubi pe altcineva. Cineva care deja mă dorește. Care nu m-a crescut de la unsprezece ani și nu e logodit.

Mână lui Luke se așază pe piciorul meu, aproape de coapse. Respirația îmi rămâne în loc. E un simplu gest. Dar care îmi aduce mi de senzații. Îmi las capul pe spate în timp ce el mângâie locul. Privirile noastre se intersectează. Buzele lui formează un zâmbet. Se întoarce din nou cu ochii spre drum. Nu mă pot oprii din a mă uita la el. Mă întreb ce am făcut pentru a-l merita.

Oprește mașina în parcarea marketului. Coborâm. Aerul rece mă răcorește instant. Luke deja a luat un cărucior. Îl urmez în magazin. Căutăm raionul cu decorațiuni de Crăciun.

- Mai ia câteva globuri din partea aceea, Iza.

Luke îmi arată locul unde sunt globurile. Mă îndrept spre ele. Sunt multe culori și modele de globuri. Apuc câteva cutii ce par să se potrivească cu stilul pe care vrea să îl abordeze Amanda anul acesta de Crăciun.

- Bună din nou, drăguță!

Mă întorc spre vocea feminină din spatele meu. E femeia cu care m-am întâlnit acum câteva zile. E împreună cu bărbatul de data trecută. Acesta se uită ciudat la mine. Îmi duc privirea spre femeia zâmbitoare.

- Bună!

- Ce faci pe aici? Mă întreabă.

- Am venit pentru niște decorațiuni.

Arăt spre brațele mele pline de cutii.

- Ce coincidență! Și noi la fel. Nu am mai sărbătorit Crăciunul de ani întregi. Anul acesta mi s-a părut adecvat să revenim la tradiții.

Spun pregătită să îmi închei conversația asta aici. Nu îmi aduc un sentiment bun cei doi. Nu știu de ce. Îmi pare oarecum cunoscuți. Iar asta mă îngrozește.

- Iza, de faci atât de mult?

Luke apare la capătul raionului. Se oprește acolo pentru câteva secunde. Ne privește pe fiecare pe rând, apoi merge cu pași mici spre mine. Odată ajuns lângă mine îmi ia cutiile de globuri și le pune înapoi pe rafturi. Mă apucă de braț imediat după.

- Cine sunteți voi și de ce stați de vorba cu fiica mea?

Cei doi se uită cu ochii măriți la el. Dacă până acum mi se păreau stranii, în acest moment sunt convinsă de asta.

- Te cunosc pe tine. Tu ai ascuns-o de noi.

Femeia mă privește, iar ochii îi devin sticloși. Mă sperie. Luke mă trage spre el.

- Să mergem!

Mă uit nedumerită la el. Mă trage spre ieșire. Nu înțeleg. Luke nu pare în apele lui.

- Fiica ta îi spui. Frumos termen pentru fata pe care ai cumpărat-o drept slavă sexuală.

Bărbatul vorbește înainte ca noi să facem mai mult de cinci metrii depărtare de ei. Mă opresc în loc. Mă uit la Luke speriată. Mă trage de braț, dar nu mă mișc.

- Plecăm acum, Izabella!

Îmi ordonă. Dau din cap negativ. Îmi iau brațul din strânsoarea lui și fac câțiva pași în față.

- De unde știi asta?

Mă trezesc vorbind. Bărbatul începe să râdă. Își lasă capul pe spate și râde cu poftă.

- Nu-mi spune că ești conștientă de astea și tot stai cu el. Semeni exact cu maică-ta.

Tresar. Îmi strâng pumnii pe lângă corp. Sunt confuză, speriată, iritată. Ce știe el de mama mea? De unde știe aceste lucruri private?

Femeia blondă de lângă el îi aruncă o privire urâtă. După se întoarce spre mine cu o privire mai blândă. Face pași mici și nesiguri spre mine. Îmi e prea frică pentru a mă mișca.

- Iza, nu ai idee cât te-am căutat.

Dau din cap negativ. Nu m-a căutat. Nu are de ce să mă caute. Eu nu o cunosc pe femeia asta. Nu vreau să o cunosc. Nu vreau să am de a face cu ea.

- Ce tot faci? Am spus să mergem!

Luke apare lângă mine și mă trage după el. Îl las să mă conducă. Are dreptate. Trebuie să plecăm de aici. Oricine ar fi oamenii ăștia eu nu îi cunosc. Probabil vor doar să joace vreo festă. Probabil sunt nebuni. Refuz să cred un caz contrar!

- Nu fugi Izabella, nu vrei să-ți mai petreci timp cu parintii tai ?