x_Ramona episodul19_x

Nu voiam nicicum să merg acasă. Noaptea mă apăsa, tot ceea ce se întâmplase era deja prea mult pentru mine, nu știam încotro să merg. Străbăteam singur străzile Sucevei, afară ploua, eu eram ud până la piele, dar nu voiam să dorm. Ce-i drept, mă și victimizam un pic, dar așa văzusem eu în filme că se suferă. Fumam țigară după țigară și cea mai mare problemă era că Alina avea dreptate. Tot ce am încercat eu, a fost, de fapt, să o înlocuiesc pe #Ramona cu cine am apucat. Dar minciuna nu ține niciodată la nesfârșit, mai ales dacă tu ți-o adresezi ție însuți. Cu atât mai mult, în cazul unei iubiri adolescentine, știi foarte bine că dacă ți se pune pata, nu îți trece nici la câțiva ani după ce ai terminat liceul. Cu inima ta tânără și neștiutoare, crezi că poți iubi o persoană cum nimeni nu va reuși și nu va înțelege vreodată. Ceea s-a întâmplat mai departe, pare rupt dintr-o secvență dintr-un film cheesy și romantic și de asta o să te rog să dai play la

această melodie: James Arthur – Impossible

în timp ce citești.

Am mers într-un bar și am băut câteva pahare de vodcă, fiindcă așa suferă bărbații, nu? Stând pe un scaun de bar, consumând tărie și confesându-se barmanului. Am plecat de acolo plin de gânduri și alcool și mă îndreptam spre casă. Reciteam conversația dintre mine și Ramona pe care am avut-o prin sms-uri după ce am plecat de la Alina: “−Ce faci? Dormi? −Nu, mă uitam la un film. Dar tu ce faci treaz la ora asta? −Ramona, știu că lucrurile nu au fost chiar roz între noi în ultima vreme, dar am nevoie de tine. M-am despărțit de Alina din cauza ta, din cauză că nu te-am uitat, din cauză că de fiecare dată când făceam sex cu ea, mă gândeam la tine, din cauză că te iubesc. Da, pe tine și numai pe tine. Nu pot să mă mai mint. Vreau… Ba nu, AM NEVOIE să te văd! −Ia un taxi și vino până la mine în fața blocului și o să vorbim despre asta. −Ok, mă duc până acasă să iau niște bani și vin. Ajung în 20 de minute”.

Când am intrat de pe strada principală, pe străduța blocului meu, văd o siluetă stând în ploaie. Era întuneric și nu vedeam cine este, tot ce puteam să disting era o umbrelă și o țigară aprinsă. M-am apropiat și mi-a înghețat inima. Mă uitam ca babele la moaște (adică eram dispus să distrug tot în jurul meu pentru a le atinge sau a le săruta). Un sentiment de căldură mi-a cutremurat tot corpul, nu îmi mai era frig de la ploaie și nu mai auzeam tunetele. Ramona mă privea cu ochii în lacrimi, cu umerii goi și uzi și cu o privire atât de fermă, sigură și fixă care știam că avea să mă izbăvească. Dintr-o dată eram pe o câmpie cu grâne, copaci înfloriți și așteptam unicornul să vină și să ne ia pe aripile lui, zburând astfel spre ținutul dragostei eterne împreună. Am alergat spre ea ca o școlăriță la norma de la sport și am luat-o în brațe și am învârtit-o în ploaie. Părul ei ud mirosea a ambrozie proaspătă, a culoarea roz, a vise de bebeluș. Parcă ne înălțam spre cer ca profetul Ilie. Era ploaie pe pământ, dar era soare în sufletul meu. Toată dragostea arsă pe care i-o purtasem până atunci, s-a întors. De fapt , nu cred că a plecat niciodată. Am lăsat-o înapoi jos și i-am luat obrajii uzi în mâini, am tras-o puternic spre mine și am sărutat-o. Pentru prima oară. Cred că am avut senzația aia pe care o are o mamă când își vede pentru prima oară copilul. Dumnezeu aplauda din cer și îngerii cântau la harpă alunecând pe razele lunii. Ramona mă săruta, eu o sărutam pe Ramona, nu îmi venea să cred. A fost un sărut atât de puternic din punct de vedere emoțional, încât mi-a încurcat amintirile. Nimic nu mai conta, viața mea începea din punctul ăla.
−De ce tremuri? m-a întrebat ea zâmbind.
−Pentru că acesta este visul pe care l-am avut aproape în fiecare seară de câțiva ani încoace și acum, în sfârșit, e realitate, i-am spus eu cu ochii umezi. De la ploaie, jur! Nu e ca și cum am lăcrimat sau ceva. Nu știu dacă ai pățit vreodată să-ți dorești extraordinar de mult un anumit lucru și să îl primești exact în momentul în care îți pierdusei total speranța. Sărutul dintre mine și Ramona a fost atât de pur încât cred că mă revirginase doar ca să am ocazia să fac dragoste cu fata pentru care s-a inventat dragostea pentru prima oară.

Niciodată să nu renunți la un vis de-al tău indiferent cât de imposibil sau greu de realizat ar părea. Visele sunt doar ale tale, sunt refugiul tău și nu ți le poate lua sau controla nimeni. Există lucruri extrem de nesemnificative, în esență, care te pot face mai fericit decât ai crezut că poți să fii vreodată: un zâmbet de copil, o zi frumoasă sau o frunză căzând. Un lucru care pentru o persoană nu înseamnă nimic, pentru o alta, înseamnă totul. Lumea mea devenise frumoasă, vedeam totul altfel. Ochii ei îmi șopteau adevăruri absolute și era tot ce aveam nevoie în momentul ăla. Totul căpăta sens în sufletul unui copil care credea că iubește o fată. De asta iubirile adolescentine sunt unele dintre cele mai frumoase amintiri pe care le păstrăm.
−Mai vii la mine? îmi spune Ramona, luându-mă de mână.

P.S.- ăsta a fost cel mai frumos moment din viața mea de până atunci. E ciudat cum uităm tot ce s-a întâmplat până într-un anumit punct, în clipa în care ne atingem o dorință.

P.P.S- ”SUGE-O, RAMONA”. În seara aia era prima oară când puteam să-i spun asta și să mă refer la sensul propriu al expresiei. Suge-o, Ramona! Suge-o, Ramona. Doamne, cât de bine suna.