-Bine ați venit,mătușă!
-Bine te-am găsit,nepoată!
Atunci când își întinde brațele spre mine și zâmbește,nu am decât să fac câțiva pași în spre ea și să mă las prada acestei îmbrățișări false care îmi provoca doar repulsie.Mi-a sărutat cu grijă obrajii,nu cumva să ia vreo râie de pe mine și m-a privit îndelung,in timp ce îmi lipeam buzele de obrajii celeilalte femei cu care aveam legături de sânge,cât și cu cele două verișoare ale mele.
Erau zvelte și frumoase,căci nu am cum să neg asta.Eba era încă frumoasa,da.Părul negru,întunecat curgea lin pe spate,oprindu-se într-un punct fix,tăiat la centrimetru.Paltonul negru din catifea se mula perfect pe corpul ei ca sculptat,iar perechea de cizme înalte o făceau să arate atât de tânără și de..exact că o târfă frumoasa.Ridurile și le trăgea după ureche când avea bănuți ori de la tata,ori de la soțul ei.Însă eram sigură că nu a mai reușit asta,căci pe obraji erau deja câteva riduri ce-i trădau vârstă și viața.Ochii ei negri,așa de minunați,de frumoși!Erau prea răi..poate prea încărcați cu nevrute pentru toți ani la fel de nevruti..ani în care bărbatul ei șarmant,unchiul Azaiah,acel om minunat și blând,a căpătat o boala care care cere obligat atenție și pentru cel care o oferă,e o "bătăile cruntă între iubirea pe care i-o purtam omului stăpân pe propriul corp și infirmului căruia îi tremură corpul incontrolabil".Eh,astea nu-s vorbele mele,căci eu nu aș numi infirm bărbatul care m-a iubit așa tare încât a uitat să se mai iubească pe el insuși.Ea,frumusețea asta rea și-n măduva oaselor,a spus-o acum un car de ani,așezată pe un scaun de pe prispa casei,plângând amar în ochii tatei.
-Ei,fetițo,ce ai crescut!Ești așa frumoasă!
Asta era Miranda.Cealalta sora a lui Muzaffer.În contrast cu a sa sora mai mare,Miranda era mai vesela de mii și milioane de ori.Zâmbea mereu cu toți dinții pe afară,jupuind și cea mai mică urmă de tristețe.Era șatenă,părul ei aducea spre un maroniu deschis și aprins.Genele ei mereu lungi-pe care le invidiam mereu-,buzele lungi și groase și nasul micuț,o făceau să semene cu orice alta frumusețe răpitoare.Dar sub aceasta masca calda,se ascundea o copie a Evei,însă una mai îmbucurătoare.
Verișoarele mele bune,Mevre și Defne,stăteau în spate și zâmbeau forțat.Defne își aruncă privirea fugitivă către Lasko,probabil încercand să-și amintească cine e.
-Frumosule,vino aici!
Eba zâmbește de-adevaratelea lui Lasko și îl pupă pe ambii săi obraji,admirandu-l din cap până în picioare.Ei întotdeauna i-a plăcut de el,îl iubea ca pe un fiu.Mereu zâmbea la vederea lui,râdea la bucuria lui,era îndrăgostită de respectul pe care-l i-l acorda tatei.
-Îl mai țineți minte pe Lasko?întreabă Miranda zâmbind specific în timp ce-l trage de obraji ca pe un copil mic.
-Da!răspund în cor amandoua.
Fetele astea au crescut împreună.Și eu cu ele odata.De fapt,eram toate trei acolo,însă ele amândouă și eu una singura.
Lasko zâmbea.Întrețina el atmosfera,mie îmi ajungea,căci eram plina până în gât.
*
-Încerc să-mi mențin afacerea cu cât mai puțin salariați,însă cred că înțelegi că e greu să plătesc totul acum.Impozitele au crescut așa tare de când firma nu mai e microîntreprindere!o aud pe Eba spunând,fiind atenta la reacțiile lui Lasko.
-Ai putea sa te asociezi cu o alta persoana juridică sau cu un alt asociat,așa ar fi mai ușor.sugereaza Lasko,vrând să pară interesat de discutie,dar era total detașat.
-Da,dar profitul s-ar împărți.Asta nu ar mai fi bine.rade tare Eba,iar Lasko zâmbește politicos.
Încercăm să nu îmi dau ochii peste cap la fiecare încercare a Ebei de a atrage atenția,însă simțeam că nu mai rezist mult.Locul din spate era super aglomerat din cauza lui Defne care se tot foia,plângându-se că nu are destul loc.Eba nu se mai oprea din vorbit,găsea mereu cate un subiect care tot îl privea ori pe Lasko,ori mă enerva pe mine la culme.Da-mi,Doamne,răbdare!
-Oo,asta e casa frățiorului meu?întreabă Miranda stupefiată,privind la vila pe care tata o închiriase de la începutul lui decembrie.
-Provizoriu.adaug eu,spulberandu-i clar visele.
Imediat cum Lasko a parcat,am ieșit val-vârtej din mașină,cerșind aer curat și nepoluat fonic in jur.
-Nu te mai aprinde așa tare.imi râde Lasko în ureche când trece pe lângă mine.
Îmi dau ochii peste cap,intrând prima in casa.M-am descălțat și am fugit în living,lipindu-ma de un calorifer,in timp ce tata cobora scarile.Mi-a zâmbit cald,însă nu aveam intenția să întorc zâmbetul ăla.
-Îți mulțumesc pentru că ai făcut asta!îmi spune el înainte că vacarmul să zguduie casa.
Ei bine,revederea a fost emoționanta.Pentru ei,evident!Nu pentru mine.La fiecare vorbă aruncata îmi era și mai sila,la fiecare atingere m-aș fi strâmbat categoric,însă chit că urăsc aceasta familie din măduva oaselor mele,știu că n-ar fi fost deloc frumos să îmi arăt ignoranța și nefericirea chiar în momentul în care tata își îmbrățișează surorile.În ciuda faptului că e cel căruia aștept să-i rad in fata atunci când se screme de durere,nu e chiar acum momentul să îmi arăt intențiile.Chit că eu știu prea bine,chit că el deja știe sau simte ceva.În definitiv,el nu mai e tatăl meu.Poate doar in acte.
-Frățiorul meu,te-a îmbrătranit timpul așa tare!declara Miranda emoționată,încercând să-si mai mascheze din lacrimile ce curgea cu nemiluita din ochii ei frumoși atunci când tata a imbratisat-o strâns.
-Uită-te la el doar,nici un fir alb! intervine încetișor Eba,pufnind in zâmbete,in timp ce și-a strâns brațele în jurul tatei.Fratele meu frumos,ești mai tânăr că niciodată!
Da,tânar, frumos și fără nici un păcat.Omul șarmant,inteligent și rațional căruia i-a murit nevasta și din pricina acestui lucru,secat total de durere,a fugit în lume,lasându-și înnebunit mica comoara la un orfelinat care a ars mai târziu, ș-apoi la altul care a fost incendiat și..dar ce mai contează?!Important e că după patru ani care au trecut imediat e din nou aici,la fel de tânăr,la fel de șarmant,nesuspectat de moarte soției sale și iubindu-și la nebunie fetița care a crescut mare.Sunt doar detalii,nu?Detalii așa mari,așa pline de durere,așa de tragice,încât au ajuns să fie doar amintiri și nimic mai mult.Dar am jurat că o să le fac mai mult decât amintiri.
-Eu o să plec.sparg brusc atmosfera,inchizandu-mă la geaca subțire pe care o aveam.
-Ei,dar unde pleci așa repede?întreabă Eba ruptă din brațele tatei,reitorcandu-se la postura sa veșnică și impunătoare,însă lacrimile o dădeau de gol.
-Am de pregătit un parastas,mătușica!spun,zâmbind amar și sofisticat, în același timp.
-Ei,dar ce-i asta?Se poate așa ceva?Te ajutam noi,Dumnezeule!exclamă Miranda surprinsa.
-Nu-i nevoie.Nu m-a ajutat nimeni la parastasele de acum patru ani,nu mă ajută nimeni nici de acum in colo.spun rece,fiind gata să plec cat mai departe de aici.
-Kayra,iubita mea,te înțeleg,dar nu reacționa în halul asta!E evident că ești suparata pe noi,dar noi incercam să-,încearcă Miranda să-mi explice nu-stiu-ce scuza penibilă,însă Eba o întrerupe nonșalantă,toate întâmplate sub privirea agila a tatălui meu.
-Ești atât de impertinenta câteodată,încât mă întreb dacă chiar ești fiica fratelui meu!Împroști cu atâta tragedie pe toata lumea,îți mai trebuie o vioara si tot tacâmul e aici!E trist,nu neg as-
-Tu,taci din gura,te rog frumos.Sa nu intraznesti sa razi de ceva ce tu numești atât de nonșalant "tragedie",pentru că îmi provoci scarba!E de nedescris.Te auzi macar?Întorci argumente,trăiri,totul în favoarea ta!E atât de..Aici vorbim direct sau indirect de moartea mamei mele,femeie!Cum dracu poți să iei asta la mișto?
Fata Ebei capătă un contur de groaza,lăsând furia să-i acapareze trăsăturile.A pufnit in botcojura,intorcandu-se pentru câteva clipe cu spatele la mine,agatandu-se tragic de cămașă tatălui meu,timp in care minunata sa fiică,Mevre,a deschis gura,umplând astfel paharul.
-Ei bine,nu poți să vina pe noi pentru că mama ta a murit.Credeam că te-ai împăcat cu asta.
Nu reușesc decât să scot un chicot străin pe gura,care îmi părăsește prea brusc gura și jur că îi tăie ușor față tatei.Imi umezesc buzele,încă zâmbind,încercând să mă calmez.
-Ei bine,draga Mevre,tu inca ai o mama,așa-i?Atunci cum,cum îți permiți să spui că m-aș putea împăca cu asta?Tu,răsfățațo,nu știi nimic din ce am trăit eu,așa că gura aia mare a ta ar trebui sa fie închisă în permanență când se discuta subiecte de care nici ma-ta nu are habar.spun și prezentele feminine se simt atacate la comun.
-Kayra,h-hai cu mine,te duc acasă,mai bine!spune Lasko și ma apuca violent de mana,tragandu-ma câțiva pași în ciuda opoziției mele.
-Las-o,Lasko!vocea groasa a tatălui meu se aude sumbru in
camera.Cu siguranță că nu se baga nimeni peste tine,Kayra.Nu are nimeni dreptul să facă parastasul in locul tău.aproba el,zâmbind dulce către mine.Atitudinea ta o s-o înțeleg mereu,in veci,căci voi fi vinovat pentru tot restul vieții mele.Insa ele, acum,cu ce sunt de vină?Aciditatea voastră e de nesuportat!Toate sunt trecute acum,nu putem trai in trecut,însă nu ne putem bate joc de el.spune și ne privește pe toate.Kayra,fata mea,te rog sa te calmezi și stai aici,cu mine macar,de dragul meu,fără să mai improști cu venin pe oricine încearcă să nu ți se supună!
-Nu,stai tu aici,cu ele,eu nu pot,îmi pare rău!Sunt impertinenta, reacționez într-un hal ne nedescris,mama-i moarta,ce dracu sa caut eu aici?!rad tare,ridicandu-se vocea pe scări înalte.Aveti cuvântul meu că nu mă supăr daca nu veniti la parastas!Mi-e că se rasuceste săracă mama moartă de prea multe ori în mormant!
Tata oftează adânc,pășind către mine încetiș
or.Am pufnit tare și i-am spus să nu se obosească,sperând să nu o facă,căci ieșisem deja în rotogoale din casa lui.Capul îmi bubuia puternic,așa că m-am prins de ușă de afară,încercând să-mi mențin
echilibrul.Am închis ochii pentru o secundă,însă a fost una definitorie pentru aceasta seara.I-am simțit mana grea a tatălui meu cum îmi atinge umărul și m-am întorc instantaneu,departandu-ma câțiva pași.Privirea derutată mi s-a schimbat imediat într-una urâcioasă,iar a lui nu era nici pe departe că a mea.Era așa pașnic,încât mă întrebam când o sa cada masca asta falsa,prea bine tintuita pe fata lui.
-Un ceai bun te-ar mai calma.
-Desigur!răbufnesc,ridicandu-mi mâinile în aer.Ești nemaipomenit,omule!Știi,ametisem doar,vreau doar sa plec.spun și mă întorc pe călcâie,privind ușor terifiata spre pământul pe care urma să calc.
-Rămâi pe loc!îmi ordonă brusc cu o voce scoasă din mormânt.Nu întrazni să-mi întorci spatele,Kayra!E de ajuns!
Mi-am înghițit propria saliva de frica,în sec.Mi-era frică acum,mi-a fost frică și ieri,mi-era frică în fiecare zi de acest om pietros, fără inimă și scrupule.D-doar că..de când venise era calm,blând,îmi vorbea mieros,ca un tata bun,însă pe care nu am știut să-l apreciez.Dar ce ar fi trebuit să apreciez?O revenire nefirească,o prezență care îmi provoacă doar teama și ce,la naiba,ar fi trebuit să-i sar extaziată în brațe,declarandu-mi dorul?El,o javră ordinară,cuprins de gelozie și nebunia sa firească,mi-a omorât mama!Mama mea!Însă el,de asemenea,e bărbatul pe care ea cândva l-a iubit nebunește...
-Încerc să fiu un om bun,încerc să-ți spăl din cap imaginea mea veșnică și întipărită!Amândoi știm un lucru,unul singur și bun:Gina a murit din mana mea!A murit la picioarele mele,la porunca mea,sub blestemata mea nebunie.spune și îi simt brusc tremurul din voce.Îi miros hainele în fiecare noapte,mă rog pentru sufletul ei,o iubesc zilnic,așa moartă cum e,sub pământ și fară vreo șansă să se întoarcă înapoi și să-și ia fata în brațele!
Îi simt și fără să mă uit lacrimile dureroase cum se scurg iminent,așa întoarsă cu spatele cum sunt.Vocea îi tremură fără reținere,dezvăluindu-si pentru prima data gândurile și sentimentele in fata mea.Într-un moment de slăbiciune,începe a plânge cu lacrimi amare,neputând să-și stăpânească vocea patetică din a articula cuvinte nearticulate.
-Îmi pare rău în fiecare zi,în fiecare noapte,o să-mi pară rău pentru tot restul vieții mele!mărturisește din suflet,știind că vrea să mă uit în momentul de față la el.
Câteva lacrimi îmi părăsesc brusc fața și mă grăbesc a le șterge,trăgând apoi o gura mare de aer.Cuvintele îmi părăsiseră gura de mult,amuțisem.Însă aveam încă motivația să nu-i mai vad fata sau aud vocea,așa că am mărit pasul și am ieșit din curtea modesta,călcând cu dispreț în noroiul umed de după ploaie.
