Amurgul marinarului episodul 1

Mama i-a urat noapte buna lui Noboru si a incuiat pe dinafara usa camerei. Si daca se isca un incendiu? Mama ii jurase ca inainte de orice avea sa vina sa il descuie. Si daca lemnul usii se umfla de la foc ori vopseaua topita bloca încuietoarea, ce putea face? Sa fuga pe fereastra? Dar jos era pietris batucit, iar  primul etaj al casei se afla la o inaltime foarte mare.
Incuiatul usii era o consecință fireasca a faptelor lui Noboru, pusa in aplicare dupa ce o data s-a strecurat noaptea afara la invitatia "Sefului" - al carui nume nu l-a divulgat oricat l-a asaltat mama sa cu întrebările.
Casa se afla in cartierul Yamate-Cho din Yokohama chiar in varful colinei Yatozaka si fusese construita de raposatul sau tata. In timpul Ocupatiei a fost rechizitionata si cu acel prilej renovata adaugandu-se toalete camerelor de la etaj. Nu era cine stie ce neajuns sa ramana incuiat peste noapte. Era doar foarte umilitor pentru un baiat de 13 ani.
Ramas singur acasa intr-o dimineață, Noboru s-a apucat sa cerceteze amanuntit fiecare coltisor al camerei ca sa isi omoare plictiseala. In peretele dinspre dormitorul mamei fusese construita o comoda mare. Drept răzbunare, a scos toate sertarele si a imprastiat pe jos hainele dinăuntru. Chiar atunci i-a atras atentia o raza de lumina care patrundea prin peretele din spate in locul de unde scosese un sertar.
Si-a strecurat capul inauntru sa vada de unde venea. Sursa era soarele puternic de vara reflectat de suprafata marii care scalda in lumina incaperea. Noboru si-a rasucit trupul si s-a strecurat cu totul, incetisor in comoda. Chiar si un adult ar fi intrat pana la brau daca se apleca. Si-a lipit arcada de gaura ce abia se zarea si s-a uitat pe furis in camera mamei lui. Imediat a fost cuprins de un sentiment nou, plin de prospețime.
Langa peretele din stanga erau alipite doua paturi identice in stilul din New Orleans, cu rama lucioasa din alama pe care tatal sau le comandase din America pentru ca ii placusera foarte mult.
Fusesera lasate asa si dupa moartea lui. Erau acoperite cu o cuvertura alba si moale pe care se vedea mare initiala "K"   - de la Kuroda, numele lor de familie. Pe unul din paturi era asezata o pălărie de paie de culoare bleumarin cu panglici lungi. Pe noptiera era un ventilator albastru.
In partea dreapta de langa fereastra se afla o masuta de toaleta cu trei oglinzi ovale. Pe masuta era o colecție intreaga de cosmetice: sticlute cu apa de colonie, parfumuri, o sticluta mov cu lotiune astringenta, un bol pentru ustensilele de machiat din cristal de Boemia ale carui fatete sclipeau in soare....Mai incolo, o pereche de manusi din dantela de culoare maro inchis erau stranse ghem. Mai erau in camera o canapea, o lampa cu picior, doua scaune si inca o masuta delicata.
Pe canapea era lasat un gherghef cu o broderie inceputa. Broderia nu mai era la moda, dar mamei ii placea mult lucrul manual.
Pe fereastra nu se vedea decat cerul stralucitor. Privind-o din acel loc, Noboru nu avu senzatia ca ceea ce vede e camera mamei sale.
Brusc, băiatului i-a venit in minte un gand straniu: oare gaura aceea era acolo din pura întâmplare sau poate ca o facuse cineva atunci cand familiile celor din armata de ocupatie locuisera in casa?
Si-a rasucit trupul, s-a tras afara pe branci si a dat buzna in camera de dincolo.
Noboru a căutat gaura din perete.
Era greu de gasit, ascunsa bine in modelul minuțios sculptat al ramei superioare a lambriului care se întindea de-a lungul peretelui.
S-a intors grabit in camera lui, a strâns repede hainele împrăștiate peste tot si le-a înghesuit in sertare. Si-a jurat in sinea lui ca nu va face niciodată vreun gest care sa atraga atentia celor mari asupra comodei.
Dupa marea descoperire, mai ales in serile in care mama il admonesta, se repezea la comoda de cum se inchidea usa ei si fara nici cel mai mic zgomot scotea sertarele si privea cu nesat pregătirile de culcare ale mamei. Nu o spiona niciodată in serile in care se purta frumos cu el.
Noboru a observat ca mama lui inainte de culcare avea obiceiul sa stea o vreme complet dezbracata. Mama lui avea doar 33 de ani.
Era prima oara cand observa un trup de femeie in asa amanuntime. Umerii mamei coborau lin in stanga si in dreapta ca o linie a tarmului. Ceafa si spatele ii erau usor bronzate insa de la piept începea o intindere de piele alba, imaculata si calda ca infierbantata de un foc interior. De pe panta lina a pieptului sanii i se înălțau mandri si sub mangaierea palmelor scoteau la iveala sfarcuri trandafirii. Abdomenul i se ridica usor in ritmul respirației. Avea insa vergeturi, ramase dupa sarcina. Noboru stia ce sunt. Le găsise mentionate in cartea prafuita cu coperti rosii, pe care o descoperise indesata invers in biblioteca tatalui sau.
Mai jos urma acea portiune intunecata pe care Noboru nu reusea sa o desluseasca bine desi isi forta ochii pana incepeau sa il doară. Daca era sa se ia dupa ce spuneau prietenii, acolo era doar o trista casa parasita. Exista oare vreo legatura intre acea trista casa parasita si desertaciunea lumii lui?
In noptile cu luna, mama stingea lumina si statea goala in fata oglinzii.
- Daca as fi vreo fiinta microscopica, o amiba, poate ca as reusi sa inving aceasta indecenta, se gandea el.
***
Mama s-a purtat cel mai urat intr-o noapte, la sfârșitul vacantei de vara. S-a intamplat pur și simplu, pe neașteptate.
Ea a plecat de acasa seara devreme, explicandu-i ca s-a simtit datoare sa il invite la cina pe domnul Tsukazaki, ofițerul de punte de rang secund care le facuse cu atata amabilitate turul vaporului cu o zi in urma.Isi pusese un kimono negru din dantela de matase peste un altul rosu inchis si il legase cu un brau alb cu tesatura rara. Lui Noboru i s-a parut nespus de frumoasa.
Pe la zece seara, mama s-a intors impreuna cu Tsukazaki. Noboru le-a iesit in întâmpinare si apoi in camera de zi a stat sa asculte poveștile marinarului cherchelit. La zece si jumatate,  mama i-a spus ca era timpul sa mearga la culcare apoi l-a insotit pana la camera lui si a incuiat usa pe dinafara.
Era o noapte inabusitoare. Fiindca aerul din interiorul comodei era de nerespirat, Noboru a asteptat in camera, gata oricand sa se strecoare in spatiul îngust. Tocmai trecuse de miezul nopții cand s-au auzit pasi furisati pe treptele spre etaj. Ca niciodată, o mana s-a asigurat ca usa camerei lui era incuiata. Dupa cateva clipe s-a auzit deschizandu-se usa de la dormitorul mamei. Noboru s-a strecurat in comoda.
Ofițerul, cu camasa cu epoleți aurii descheiata la piept se rezema de pervaz. Mama s-a apropiat de el si s-au sarutat indelung.
In cele din urma , mama i-a soptit ceva la ureche ofiterului atingandu-i cu degetele nasturii camasii apoi s-a apropiat de sifonier si a inceput sa se dezbrace. S-a auzit suieratul ca de sarpe al braului ce se desfacea si sunetul infundat al kimonoului cazut pe podea.
Marinarul si-a descheiat camasa, apoi si-a scos fara graba restul hainelor. Parea cam de aceeasi varsta cu mama lui Noboru insa trupul lui modelat de mare parea mai viguros decat al oricarui alt barbat. Mama se dezbraca fara graba. Cu o miscare rapida a umerilor, ofiterul s-a intors sa priveasca marea.
In acel moment, tot ce inchisese Noboru in sufletul sau inca de la nastere, a iesit la lumina si s-a împlinit. I se parea ca asista la o minune.
Pana sa suiere sirena, fusese doar un plan neclar. Totul era pregătit,  avea la dispoziție cele mai bune materiale si nimic nu ii lipsea, dar inca nu dobandise forta de a le aseza cum trebuie pentru a cladi cat ai bate din palme un palat. Sirena fusese elementul care preschimbase totul intr-o inchegare de perfecțiune.
Erau adunate la un loc luna, briza fierbinte dinspre mare, sudoarea, parfumul, trupurile  de barbat si femeie, urmele lasate de viata pe mare si amintirea porturilor din lumea larga, cotlonul de spionat, mic și sufocant, inima dura a unui adolescent....Dar toate aceste cărți de joc imprastiate pe o masa refuzasera sa isi desluseasca înțelesul pana cand datorita tipatului sirenei au capatat dintr-odata o legatura cosmica si au creat un inevitabil cerc al existentelor: el si mama lui, mama si marinarul, marinarul si marea, marea si Noboru....
Din cauza lipsei de aer, a sudorii si a  euforiei era cat pe ce sa isi piarda cunostinta. In fata ochilor i se ivise un manunchi de fire care intretesute desenau o forma divina. Cu nici un chip nu trebuia distrusa pentru ca după toate probabilitățile fusese creata chiar de el, băiatul de 13 ani.
- Nu trebuie distrusa. Daca se pierde e sfârșitul lumii! Am sa fac orice sa o protejez, chiar si cele mai teribile lucruri! Si-a spus deja in drum spre lumea viselor.