x_Ramona episodul49_x

Doamne, ce dor mi-a fost de tine, îmi spune ea, făcându-mi semn să intru.
−Și mie mi-a fost, dar am fost plecat în turneu și am și răcit și nu aveam chef de nimic. Mă simt destul de rău, dar am venit totuși.
−Lasă că o să te simți mai bine, ai să vezi, mă asigură ea din vorbe și din priviri obraznice.
−Să știi că mi-a lipsit să-ți vorbesc, să mă asculți și să mă înțelegi așa cum numai tu poți să o faci, îi spun eu, luând-o puțin prin surprindere.
−Un timing mai bun decât în noaptea de Valentine’s Day nici că se putea, îmi zice ea, luându-mă de mână.

Era într-un halat de baie și avea în picioare niște papucei pufoși de-a dreptul adorabili. O priveam de jos în sus și știam că nu există un alt loc în care mi-aș dori să fiu în momentul ăla. Abia așteptam să-i urmăresc privirea în timp ce-mi sorbea fiecare cuvânt și să o urmăresc cum zâmbește la fiecare glumiță pe care o adaug poveștii.
−Hai, dragule, aprinde-ți o țigară și fă-mă fericită. Desprinde-ți cuvintele de corp și leagă-le de imaginația mea. Spune-mi, ce s-a întâmplat mai departe?

Ei bine, stăteam în club și mă uitam la sora Ramonei cum coboară scările. Încercam să-i spun Anemonei că s-ar putea ca distracția noastră să nu se fi încheiat pe seara aia. Nu înțelegeam de ce ține neapărat să se bage în seama și vita aia de soră a Ramonei, ea în loc să-și crească odrasla, umbla cu amenințări și cu mafioți prin cluburi. Era tânără și deja avea un copil, practic, la deschiderea anului școlar pe când era ea în clasa a 12-a, când directorul lua cuvântul și spunea ”Dragi elevi și distinși părinți”, iar ea se încadra în ambele categorii. Și-a lăsat gorilele la bar și s-a îndreptat spre mine, traversând clubul și penetrând distracția oamenilor de acolo. Se uita la mine mai atent decât o pensionară la Super Bingo și mă amenința din priviri. Eu i-am spus Anemonei că am văzut-o pe o tipă din liceu la mine și că mă duc să o salut. Am vrut să evit o scenă penibilă între sora Ramonei și Anemona, așa că asta mi s-a părut cea mai bună soluție. Am luat-o pe Lia de braț și am tras-o lângă bar.
−Ce pana mea vrei de la mine, femeie? Lasă-mă dracului în pace, ce se întâmplă între mine și Ramona nu este problema ta, i-am spus.
−Uuu, cineva a căpătat tupeu. Când n-aveai curaj să o inviți în oraș și plângeai pe la ușă pe la noi, nu mai aveai așa un glas de puternic. Sau ai uitat asta? mi-a răspuns ea agresiv.
−Aaa, te referi la vremea când mi-o sugeai de parcă era îmbibată în bifidus essensis, nu? Da, îmi amintesc ceva, i-am tăiat-o eu pe aceeași notă. Pe vremea aia nu-ți păsa de soră-ta, iar acum s-a trezit instinctul matern din tine, ce să-ți spun.
−Auzi, ce-a fost a fost. Toți facem greșeli. Eu nu am venit să mă cert cu tine. Și nici nu i-am pus pe ăia să te bată, pe cum crezi tu. L-am rugat pe tipul ăla să se dea un pic la noua ta iubită ca să văd și eu dacă e ceva serios între voi sau nu.
−Și te-ai convins acum? Poți să ne lași naibii în pace?
−Eu nu am treabă cu voi. Însă voiam doar să-ți spun că nu trebuia să-i dai speranțe surorii mele dacă știai că nu vrei să fii cu ea. Pentru că sincer îți spun, mi se rupe inima să o văd cum plânge și cum nu doarme nopțile din cauza ta. Puteai să fii corect cu ea și în același timp cu tine. Dar până la urmă, cine sunt eu să-ți dau ție sfaturi, nu?

Și s-a ridicat de pe scaun și a plecat. În momentul ăla, chiar am stat o secundă să mă gândesc la Ramona. Îmi părea rău că suferă, dar pe de altă parte și eu am suferit ca Iisus pe cruce din cauza ei, așa că mai dă-o dracului. Cel puțin așa încercam eu să mă îmbărbătez. M-am ridicat și eu și m-am pornit înapoi spre Anemona. M-am dus în locul în care am lăsat-o, dar nu era acolo. Am crezut că poate s-o fi dus la toaletă. Am așteptat cuminte vreo zece minute, sperând că o să revină. Sorbeam dintr-o sticlă cu apă și ascultam cum îmi răsună cuvintele Liei în creier. Ideea este că eu renunțasem la Ramona, la fata pe care o adoram încă din clasa a 7-a, pentru a mă bucura de câteva zile alături de o tipă extraordinară, dar cu care nu puteam fi niciodată în adevăratul sens al cuvântului. Dacă e să vorbim în clișee, da, probabil că era femeia vieții mele, se prea poate ca ea să fi fost jumătatea mea, într-adevăr, nicio altă femeie nu mă făcuse să mă simt așa cum știuse ea să o facă, dar, în definitiv, ea tot urma să plece. Ea avea viața ei acolo, era o femeie în toată firea. Pe de altă parte, eu eram încă un puști. Eram un copil care trebuia să termine liceul, să se ducă la o facultate și să-și găsească un rost în viață. Nu puteam să știu eu încă de atunci ce se va întâmpla și nu puteam să afirm că Anemona este tot ceea ce-mi doresc în materie de iubire. Acum însă, la cei 24 de ani pe care-i am, pot să-ți spun că e destul de greu să uiți o persoană care te-a marcat și care a trezit în tine niște simțăminte greu de descris cu ajutorul tastaturii. Nu ai idee cât de legat poți să rămâi de o anumită persoană, indiferent câți ani trec de la o revedere la alta, de la o vorbă la alta sau de la o atingere la alta.

Trecuse deja destul de mult timp și Anemona nu se întorcea, așa că am decis să merg să o caut. Bineînțeles că primul gând a fost să merg spre toalete. Însă aici intervenea un set întreg de probleme pentru că nu puteam să intru în baia fetelor și să mă apuc să mă uit pe acolo, sub pretextul că îmi caut iubita. Chiar dacă era adevărat, nu puteam să fac asta și mai mult decât atât, nu voiam să văd cumva o femeie care stă pe WC și să-mi distrug toată viața sexuală din punctul ăla înainte. Stăteam ca un imbecil în fața băii și suportam toate privirile în greață pe care mi le aruncau toate femeile care treceau pe acolo. Tu îți dai seama că eu eram un vlăjgan de aproape doi metri care stătea proptit fix în fața ușii de la toaleta fetelor de zici că percepeam taxă pe urină. Una chiar a crezut că e WC cu plată și a dat să-mi întindă un leu ca să poată intra să se pișe. Nici dacă stăteam cu o acadea în mână în fața unei grădinițe de fete, nu aș fi părut mai dubios în clipa aia. Văzând că Anemona nu iese și abandonând gândul că ”poate-o fi constipată”, am rugat-o pe o tipă să se uite prin baie și să strige după ea ca să știu măcar dacă e acolo sau nu. Însă nu era și în clipa aia am început să mă panichez. Am ieșit afară să o caut, dar nu era. Am întrebat body-guarzii dacă nu au văzut-o, dar răspunsul lor a fost negativ (legat, bineînțeles de ”marș în pula mea de aici că te bat, să mor io”). Am încercat să o sun, dar nu mi-a răspuns. În clipa aia chiar am început să mă panichez. Cum stăteam eu în fața clubului, un tip a venit la mine și mi-a zis:
−Tu ești Andrei?
−Da! i-am răspuns eu.
−Ia! mi-a zis, întinzându-mi o hârtie împăturită pe jumătate.

Am desfăcut-o și m-am uitat. Pe ea, scria cu litere decupate din ziare și reviste, textul ăsta ”Anemona este la noi. Dacă vrei să o mai vezi vreodată, du-te la Ramona și suge-i degetul mare de la picior. Serios! Asta nu e o glumă! Alegerea e a ta, ai timp până mâine seară”.

Efectiv m-am căcat pe mine de frică. Nu știam ce să fac și cum să reacționez. Încercam să nu mă gândesc la lucruri nașpa, dar îmi era foarte greu. Nu știam cine ar putea să facă așa ceva, mă simțeam de parcă trăiam în vestul sălbatic. Sau în Vaslui.

De fapt, partea asta nu s-a întâmplat, dar mi se pare amuzant că deja te apucai să te gândești că ”s-a stricat povestea”, ”că o dau în SF-uri” sau că ”mai du-te, mă, în pana mea cu minciunile tale”. Deci, suge-o! Adică, mă rog, partea cu bilețelul nu s-a întâmplat, dar eu tot nu o găseam pe Anemona.

Trecuse deja cam jumătate de oră și ea tot nu era nicăieri. Nu știam ce să fac, am intrat iarăși în club și am început să o caut din nou. Unde puii mei ar fi putut să meargă? Doar la asta mă puteam gândi. Deveneam disperat cu fiecare minut care trecea. Într-un final, primesc un mesaj pe telefon cu textul ”hei, eu mă plictisisem să te aștept și am luat un taxi spre casă. Sunt în pat și sunt foarte udă. Te mai aștept mult?”. Era de la Anemona. Îmi venea să o înjur de toți sfinții, în momentul ăla. Dar pe de altă parte, m-am liniștit instant, la gândul că este în siguranță. Problema mea era că nu știam cum a intrat în casă și mă rugam să nu-i fi trezit pe ai mei că dacă a făcut asta, cineva avea să fie înmuit a doua zi dimineață. Și nu este vorba despre Anemona. Cel puțin nu dimineață. Am zburat către un taxi mai repede decât Bendeac de la I Comedy și mergeam spre casă. Fusese o seară plină de evenimente și nu se putea termina în niciun alt fel decât cu o partidă dementă de sex psihopat, cum îți mai vine să faci din când în când. Sau doar eu am problema asta? Mă rog, să trecem peste.

Deși era destul de scurt, drumul cu taxi-ul mi s-a părut mai lung decât ”Tânăr și neliniștit”. De obicei, la noi, la băieți, când știm sigur că vom face sex, timpul tinde să se scurgă foarte încet până în punctul ăla. Fiindcă doar acolo ne stă capul, la acel moment magic de trăire planificată, iar celelalte lucruri din viața noastră care se întâmplă din punctul în care știm că vom face sex, până în punctul efectiv al contactului dintre puțe, nu le trăim, ci le tolerăm. Gândurile îmi explodau în dorințe și nu puteam să mă gândesc decât la căldura pe care o simțeam când eram lângă Anemona. Și acum cu atât mai mult pentru că știam că mă aștepta acasă cu brațele deschise. Sau cu picioarele. Taximetristul încerca să dialogheze cu mine și să-mi explice cât de prost conduc botoșănenii, ce regim politic ar trebui să adoptăm pentru a scoate țara din căcat și ce s-a întâmplat, de fapt, în ’89. Cine dracu’ mai are nevoie de psihologi dacă avem taximetriști? Eu încercam să zâmbesc politicos și să mă prefac că-mi pasă (exact ca la o primă întâlnire cu o femeie proastă) și număram stâlpii pe lângă care treceam cu mașina. După un drum de 7 minute în care efectiv am îmbătrânit 3 ani, am ajuns și eu acasă. I-am plătit cursa, i-am lăsat și bacșiș (nu a fost de fapt o alegere, dar nu avea rest la 10 lei. Ca și cum wow, nu mă așteptam la asta). Cobor din mașină un pic mai nesigur pe umanitate, trântesc ușa și îmi scot cartela din buzunar (că aveam și interfon, bă, că o ardeam burghez). Când ridic ochii, în fața scării mele, provocându-mi un deja-vu, vedeam o siluetă care trăgea cu patos dintr-o țigară (sau ”țigare”, dacă ești analfabet). Pe mine mă aștepta sus o femeie goală, într-un pat care scârțâie și destinul s-a gândit să pună un obstacol între mine și acea femeie, să se mai distreze și el. M-am apropiat și am recunoscut-o. Era Ramona.

—VA URMA—

P.S.- hei, Ramona, ai apărut în capitol exact când urma să o sugi. Deci, ”SUGE-O, RAMONA”. Dar aruncă țigara mai întâi. Sau de fapt, nu. Poți să o ții. E mai senzual așa.

P.P.S.
−Doamne, serios? Fata asta chiar nu putea să te lase în pace? Deja mă enervează, voiam să-mi povestești scena de sex, îmi spune bosumflată.
−Decât să ți-o povestesc, nu mai bine ți-o arăt? îi zic eu, așezându-mi mâna strategic pe coapsa ei.
−Așa deci. Păi se pare că nu prea am de ales. Până la urmă, eu sunt aia curioasă, nu-i așa? îmi spune ea, scăpând de halatul care-i acoperea inocent trupul. Sau trupul inocent.
−La cât ești de frumoasă, crede-mă, eu sunt cel care nu are de ales.

A râs. Din nou. Și-a așezat mâna peste mâna mea și a început să mă mângâie ușor cu vârfurile degetelor. I-am zâmbit. Iar apoi am sărutat-o cu drag, dor, pasiune și tot amalgamul de dorințe care s-a acumulat de ultima oara de când ne-am văzut.