Stăteam pe scaunul strâmt de la masa din bucătărie, savuram o țigară și încercam să par mai interesat de ceea ce avea de zis Florina, decât de sânii ei. Știi că este foarte greu pentru un bărbat să vorbească cu o femeie care arată foarte bine pentru că indiferent cât de interesantă ar fi tipa, tot mai mișto va fi decolteul. Și nu poți să te abții din a te gândi cum arată dezbrăcată, dacă e sau nu bună la pat, care-o fi poziția ei preferată sau care e expresia feței sale în timp ce are orgasm. Adică eu nu prea pot, voi nu știu. Mi se pare că te poți considera o femeie împlinită când, presupunând că nu ești urâtă ca un mixer, reușești să devii mai interesantă decât decolteul pe care-l ai.
Florina nu prea reușea lucrul ăsta, dar nu o deranja prea mult. Știa că nu este vreo eminență cenușie sau vreo părere validată de toată lumea, însă nici nu-și propunea lucrul acesta. Își lua mult mai în serios statutul de ”pizdă bună”. Nu era ca toate proastele alea din ziua de azi care cred că dacă arată bine, au și păreri pertinente. Bine, lucrul ăsta se întâmplă din cauza dârlăilor obosiți care, pentru a intra în chiloții unei mediocre, o mint că este cea mai frumoasă, cea mai deșteaptă, cea mai minunată și că tot ce gândește ea este adevărul pur și incontestabil. Și atunci, aia la un moment dat crede că are mereu dreptate și că este un deschizător de drumuri pentru alții și începe să-și manifeste opiniile și să posteze pe facebook căcaturi precum ”eu cred că unele lucruri pot fi înlocuite de alte lucruri, atâta timp cât viața e scurtă și pietrele rămân” sau ”două suflete pereche nu le desparte nici distanța nici dușmanii. Decât neîncrederea. Părerea mea”. Și vin libidinoșii și sar cu like-urile la inepțiile astea și ele brusc se cred formatori de opinie. Dar ele nu-și dau seama că fiecare like din ăla înseamnă”în ciuda faptului că ești imbecilă, eu te-aș fute”. Și uite așa, toate cretinele ajung să se creadă deștepte. Într-o lume ideală, când ajunge ăla să-și plimbe mâna cu care a schimbat toată ziua vitezele la tir peste pieptul ei, ea ar trebui să își dea seama că dacă nu chiulea la școală ca să fumeze în baie, poate ar fi avut o șansă în viață. Și ar ajunge să-și urască părinții pentru că nu au știu să-i ghideze adolescența și s-ar apuca să-și facă ordine în viață. Ori s-ar sinucide. Dar nu trăim într-o utopie, așa că nu se întâmplă asta.
Florina știa să profite de sexualitatea ei pentru a-și atinge scopuri și pentru a-și oferi mici plăceri. Era genul de femeie care nu știa că la concerte se plătește bilet, shot-urile de la bar au un preț sau că nu toată lumea primește prioritate pentru a intra pe interzis. De la o mașină de poliție. Și era decisă să se bucure de toate chestiile astea atâta timp cât look-ul îi va permite, iar apoi urma să se mărite cu un tip cu bani care să-i asigure un trai liniștit și de lux pentru restul vieții ei. Dar ce era de apreciat la ea, era faptul că nu încerca să pară ceea ce nu este. Un tip normal, care nu ieșea în evidență prin nimic deosebit, avea la fel de multe șanse să fie cu Florina precum Ser Jorah cu Khaleesi.
– Și vă-nțelegeți bine, nu? Tu și frate-meu, zic, m-a întrebat ea, luându-și o țigară din pachetul de Kent 4 cu care se juca.
– Păi na, ne-nțelegem și noi ca băieții. Dar să știi că nu ne și futem, dacă te gândești la asta.
A avut un moment de pauză până să răspundă. A fost un pic luată pe nepregătite și nu era obișnuită cu lucrul ăsta. A zâmbit apoi și a spus:
– Cine se scuză, se acuză. Știi asta, nu? Plus că, de ce aș fi gândit eu chestia asta?
– Eh, așa mi-a zis mie maică-mea înainte să vin încoace. Credeam că e o chestier tipic feminină.
A râs. Și-a îngropat privirea în cana de cafea, ferindu-și ochii de ai mei.
– Păi poate ar trebui.
Nu am avut replică pentru asta. Mi-am mutat privirea în covor.
– Dar spune-mi, a continuat ea, ce căcat tot faceți voi la casa aia părăsită la care tot mergeți voi și petreceți?
”Aproape că violăm femei”, ar fi fost răspunsul corect. ”Bem până ne pișăm pe noi, ne fumăm plămânii, mâncăm cele mai ieftine și cele mai proaste banane și uneori ne batem. Sau, mai scurt, ne bucurăm de tinerețe.” Ăsta ar fi fost răspunsul corect. Pentru că asta făceam. Mergeam acolo și ziua jucam tarnib (e un joc de cărți), iar noaptea ne beam viitoarele amintiri. Și era frumos și nu aș face-o în niciun alt mod, dacă mi s-ar da șansa să o iau de la capăt. Deja devenisem imun la bere. Noi nu ne cumpăram fiecare câte o doză sau două de bere, noi deja eram fiecare cu pet-ul lui. Pana mea, eram și-n Moldova, ce-i drept. Apa era un compromis.
– Păi ne distrăm. Dăm petreceri, ne întâlnim cu toții acolo și profităm de tinerețe, i-am spus. Noi nu mergem în Shock (pe vremea aia, ăsta era cumva un club de fițe din Suceava), n-o ardem cu bășini și cu figuri. Noi suntem simpli și pun pariu că ne distrăm de 10 ori mai bine în casa noastră dărăpănată, decât o faci tu cu fițoșii tăi în clubul vieții.
– Serios? mi-a spus ea, zâmbind. Dar ce crezi tu că facem noi, fițoșii, acolo?
– Florina, nu e despre ce faceți. Că și noi tot muzică ascultăm, tot alcool bem, tot banane mâncăm. Diferența dintre noi și voi este că noi o facem sincer, cu țigări Ronson, cu bere la 3 litri (că apăruse Noroc la 3 litri și ne aducea alcool în stomac și bucurie în suflet). Tu dai o sută de mii pe un cocktail. Adică, scuze, tu nu dai, că tu ești femeie mișto. Ție-ți iau libidinoșii care vor să te combine.
A amuzat-o ce a auzit. Știa că e adevărat și că am dreptate, dar nu era obișnuită ca oamenii să-i spună lucrurile astea, chiar dacă erau evidente.
– Fii atent, mi-a spus. Eu vin o dată cu voi la un show ”la casă” (așa numeam noi locul unde era să fie violată Ana, sigur îți amintești), iar tu vii o dată cu mine în Shock. Și vedem cine se distrează mai bine, tu în lumea mea sau eu în lumea ta.
– Pffff! am spus, reacționând ca un retardat. Și care e miza? Ce-mi dai dacă te simți tu mai bine în lumea mea?
– Întrebarea e ce mi-aș putea dori eu de la tine, fiindcă e clar cine va câștiga acest pariu, a răspuns ea încrezătoare. Îți spun eu cum facem. Dacă voi câștiga eu, toată vara o să faci meditații cu frate-meu la română. Că normal ar trebui eu să fac asta, dar eu doresc să plec la mare. Așa că, vei face tu asta în locul meu. Și dacă o să câștigi tu, fac eu ce vrei tu. Ok?
”Ai grijă cu acel >>fac eu ce vrei tu<< că e cam periculos să-mi spui asta”, gândeam eu. Hai să-ți spun un lucru: dacă ești femeie și îi spui unui tip că faci orice vrea el și el nu alege sexul, ești urâtă. Însă Florina nu se încadra în această categorie, dar pe de altă parte, era destul de clar că asta ar putea fi o capcană. Voia să vadă dacă sunt ca ceilalți 99% dintre bărbați care probabil ar fi ales asta. Să-ți explic: și eu în mod clar m-am gândit la asta și instinctul meu de maimuțoi excitat era să-i spun ”ăăă, da. Știu ce faci tu: o muie. Hă hă hă hă”. Însă am realizat că mă pune la încercare, dorindu-și să vadă dacă pic în plasă.
– Eh, lasă că văd eu ce aleg dacă voi câștiga. Faci cinste cu o pizza sau ceva, vedem noi, i-am răspuns. ”N-am fost ca restu’, am trecut testu’- și continuarea o știi tu”
Deja o rotiță s-a oprit în capul ei. Pentru că hai să-ți explic cum a funcționat creierul ei. Deci ea a considerat că dacă-mi spune mie că face orice aleg eu, clar voi alege ceva sexual, ca un bădăran ordinar ce sunt. Și deși spera, ca de fiecare dată, ca eu să nu aleg asta, faptul că într-adevăr nu am făcut-o, i-a blocat un pic ideile. Și atunci, se uita ca studentul la controlorul din autobuz, fără să schițeze niciun gest și fără să știe cum să reacționeze.
– Ăăă, sigur că da. Vedem, mi-a spus ea, înghițind în sec.
Îmi atinsesem scopul. Am reușit să o fac să se simtă un pic nesigură. Ideea e că era clar că nu aveam nicio șansă cu ea și, atunci când ești 100% sigur că nu ai cum să o faci pe o anumită fată să te placă, sfatul meu ar fi să spui tot ce-ți trece prin cap și să faci tot ce nu ai avea curaj în fața uneia care îți place cu adevărat. Ce se poate întâmpla? Să nu te placă? Oo, nu! Păi asta e premisa de la care pornești. Cât de ireverențios crezi că poți să mai pari? Cât de neinteresant? Mai rău decât să nu te placă, stare care oricum se desfășoară deja, ceva mai grav nu are cum să se întâmple. Deci orice cuvânt sau orice acțiune ai alege să zici sau să faci din punctul ăla încolo, lucrurile nu pot să meargă decât în sus. Graficul va merge doar crescendo.
Dacă au fost prea multe cuvinte pentru tine, îmi cer scuze. Dă-mi voie să-ți traduc printr-un clișeu simplu: nu ai nimic de pierdut, bă!
Totul era stbilit. Acum urma doar să vedem cine are dreptate dintre mine și ea. Eram un pic panicat. Nu mă înțelege greșit, eu știam că noi ne distrăm ”la casă” foarte mișto și că lucrurile care se întâmplă acolo sunt cel puțin memorabile, dar noi nici nu aveam alternativă. La noi nu era o alegere. Nu era ca și cum noi alegeam să ne petrecem vremea pe-acolo. O făceam pentru că nu aveam bani s-o ardem prin cluburi. Noi puneam câte o sută de mii fiecare, făceam acolo chetă pentru bere sau pentru semințe și ne împărțeam task-urile pentru a putea asculta muzică: în sensul că unul aducea o unitate centrală, unul un monitor, altul mouse, boxe, cabluri etc și încropeam până la urmă un calculator și un sistem audio. Dar dacă am fi fost copii de bani gata, care au majordom în casă și care au supt de la dădacă, nu de la mamă, probabil că am fi mers și noi prin cluburi. Așa că, asta era problema: Florina avea de ales, deci se putea să nu-i placă la noi. Pentru noi, aia era singura opțiune, așa că trebuia să ne placă.
A mai trecut cam o săptămână din viețile noastre pline de evenimente și se apropia din nou weeknd-ul. Veneam de la școală și m-am întâlnit cu Florina în fața blocului.
– Ce faci, petrecărețule? m-a întrebat.
– Hei! Bine fac, mă întorc de la școală și abia aștept să mănânc ceva. Sunt mort de foame.
– Păi du-te repejor și mănâncă și dormi un pic la amiază fiindcă diseară vii cu mine în club. Și-am să-ți arăt eu ce înseamnă adevărata distracție.
– Aa, da? Așa să fie oare? am întrebat eu, zâmbăreț.
– Sigur că da. De la 10 seara până la cel puțin 4 dimineața, al meu ești, mi-a spus, trăgând puternic din țigară.
– Trebuie să recunosc că nu sună deloc rău ce spui tu acolo, i-am răspuns vizibil interesat.
– O să am eu grijă de tine. Și cu ocazia asta poți să-i spui mamei tale ca ieși cu o fată. Îți dau voie să mă folosești pe mine pentru a-i spulbera îndoilile referitoare la orientarea ta sexuală.
Îmi plăceau mișto-urile ei, nu zic nu. Era sarcastică, știa să pună oțet balsamic peste sarea iodată pe care o pusese pe rană.
– Păi atunci ne vedem diseară, nu? am întrebat-o, dorind parcă să mă asigur că se va întâmpla.
– Da, dar politicos ar fi să stai cu mine să termin țigara. Nu e frumos să o las neterminată, nu găsești?
Oh, SNAP! Nu înțelegeam aceste referințe sexuale, aceste mici flirturi vinovate. Nu-mi dădeam seama dacă se dă la mine sau doar vrea să-mi arate că are dreptate. Am decis să nu-i răspund. Dar apoi, urmând silogismul de mai devreme, am realizat că nu am nimic de pierdut și i-am zis:
– E țigara ta, nu a mea. Eu nu mi le las neterminate, dar nu am de unde să știu cum ești tu obișnuită. Te pup, ne vedem diseară!
Și am plecat spre casă. Pe cât de mult urăsc femeile să nu aibă utimul cuvânt, pe atât de mult le place când cineva reușește să le lase fără replică. Și oricum, cu Florina îmi era ușor să vorbesc așa pentru că nu o puteam privi ca pe o potențială țintă. Mă învățase Anemona tot ce aveam nevoie să știu, nu-mi făceam griji. Și îmi știam destul de marele lung al nasului.
Mă rog, mi-am împărțit ziua în mâncat, dormit, gândit la Anemona, ofticat, mâncat din nou și după toate astea, am început să mă pregătesc. Trebuia să arăt a băiat fain că mergeam la figuri, la treburi din astea. Așa că mi-am luat cei mai buni blugi, cel mai nou tricou și mi-am făcut părul cu placa, după cum ne învăța serialul ”Rebelde” la vremea aia.
Eram aproape prezentabil. Aveam o tonă de brățărele la o mână, o prostie de plastic pe care scria ”Brasil” pe cealaltă mână, ce să mai, eram ca decupat din Cool Girl. Cu stânga.
M-am întâlnit cu Florina, care venise să mă ia cu mașina, cu un prieten de-al ei. Ca să înțelegi, mă aștepta în fața blocului un Mercedes ML, cu geamuri fumurii și cu jante cromate. Părea să fie mașina posibilului copil dintre Vito Corleone și Costi Ioniță. Am urcat acolo și Florina mă aștepta pe bancheta din spate. Avea pe ea o rochiță minusculă, picioarele îi străluceau de la auto-bronzant și păru-i brunet îi pica peste umeri. În față, la volan, era un băiat. Avea pe el o cămașă care-și deschidea un decolteu adânc până la șliț și îi scotea în evidență pieptul vizibil epilat. ”Ăsta da bărbat”, m-am gândit.. I-o fi promis Florina că-l lasă să-și dea o labă cu gândul la ea dacă vine să mă ia pe mine cu mașina și ne duce la club. Se uita cu ciudă la mine. Se simțea inferior.
– Mișto brățări, mi-a spus sarcastic.
– Aa, astea? Merci! Dacă vrei ți le dau ție să ți le pui în jurul schimbătorului ca să fii cocalar până la capăt, i-am răspuns.
Florina a început să râdă zgomotos. Cred că dacă nu era ea acolo, mă bătea ăla de mă căcam verde.
– Ce-ai zis, mă? mi-a spus nervos.
– Lasă-l, Claudiu. Ți-a zis-o, nu mai ai ce face. Treci peste, a zis Florina cu promptitudine, salvându-mă de la o posibilă cotonăgeală.
Adevărul că și eu o ardeam prost, dar dacă era ceva ce nu suportam deloc, era să fiu tratat cu superioritate. Mai ales de către un tip care probabil nu știe că Finlanda e o țară, nu un brand de vodcă.
play the song: Gustavo Lima – Balada Boa
Am ajuns în fața clubului. Doi body-guarzi mai mari decât IQ-ul lui Pleșu și mai tatuați decât Alex Velea, ne-au întâmpinat. Florina le-a făcut semn că sunt cu ea și aceștia nu mi-au cerut bani la intrare. Tricourile negre plezneau pe corpul lor. Erau atât de musculoși, încât atunci când mi-au pus ștampila, erau să-mi rupă mâna. Era totuși amuzant cum două animale de oameni, ascultă fără să comenteze de o fetiță de 1m 65, cum era Florina. Zâmbeau la ea ca două căprioare în fața izvorului. Exact cum îți spuneam, era o pizdă bună și știa să profite de micile avantaje ce veneau la pachet cu titulatura asta.
Am intrat în club ca un adevărat VIP. Din față, toată lumea o saluta pe Florina și toți o doreau, din spate. (see what I did there? Era adevărat și cu virgulă și fără). Așa mă simțeam și când mergeam alături de Anemona într-un loc. Deveneam și eu deosebit prin prisma faptului că sunt ”ăla” care e cu ”aia”. Am trecut pe la garderobă, ne-am lăsat hainele acolo și urma să intrăm în lumea Florinei.
– Ești pregătit? m-a întrebat ea, luându-mă de mână.
– Sigur că da. Hai să vedem ce poți.
– Nu faci tu față la ce pot eu, mi-a spus, după care s-a întors și m-a tras de mână, pentru a o urma.
”E 1 la 1”, mi-am spus, acceptându-i reușita. Am ajuns în club. Nu văzusem în viața mea așa ceva. Era imens și era plin. Nici nu știam că Suceava are atât de mulți locuitori. Două etaje de oameni bine îmbrăcați și cu mai mulți bani decât bun simț. La un moment dat, am ajuns la masa ei, unde mai erau niște oameni. Se uitau ăia la mine de zici că eram proscris. Ei vedeau că eu nu am ce căuta acolo. Eu vedeam că eu nu am ce căuta acolo. Florina însă se comporta de parcă nu era nimic în neregulă.
Florina mi-a făcut cunoștință cu toată lumea de acolo. Eu, bineînțeles, nu am reținut niciun un nume. Ca toată lumea, de altfel. Totul era în regulă. Eram totuși în club cu o femeie foarte mișto care probabil nu voia nimic de la mine, dar măcar îmi dădea voie să mă afișez cu ea și îmi mai creștea cota în oraș. Un chelner a venit la masă și a așezat acolo o grămadă de shot-uri, portocale, lămâie, scorțișoară și câteva sucuri. Ăștia cred că aveau niște sclavi care mergeau și făceau comandă pentru ei pentru că niciunul nu s-a ridicat de la masă și în câteva minute, era plin de alcool pe acolo. Florina mi-a dat un shot de tequila, l-am dat pe gât imediat și apoi s-a apropiat de mine:
– Fii atent! Bei ce vrei tu de pe masă. Dacă vrei altceva, mergi la bar și îi spui barmanului ce dorești și să treacă la masa lui Claudiu. O să știe el despre ce e vorba.
O să dau seara pe fast-forward și o să amintesc, în mare, cam ce s-a întâmplat, până într-un anumit punct. Deci, a fost cam așa: băut, băut, băut, vorbit cu Florina, mers la baie, băut, flirtat cu Florina, amețit, împrietenit cu cocalarii, bârfit cocalarii cu Florina, băut, semi-îmbătat, amintit de Anemona, fugit la baie, cântat cu cocalarii, amintit de Carmina (ha? Asta cum a apărut aici?), băut, certat cu oamenii de pe acolo, explicat Florinei, cerut scuze Florinei, băut shot-uri dintre sânii Florinei și stop aici. Alcoolul este ca Văru’, din reclamele
tocmai.ro: adică face lucrurile să se întâmple.
Florina nu mă vedea ca pe o posibilă amenințare și se simțea în siguranță alături de mine. Pentru că orice femeie este atrasă de un tip care pare bad-boy și care nu-i dă atenție. Dar șmecheria este că ea își dorește ca ăla să fie bad-boy cu toți ceilalți, însă cu ea nu. Pentru că astfel, ea se va simți deosebită. Și cred că în fond, una dintre cele mai mari fantezii pe care le poate avea o femeie (non-sexuală, că există și din alea, ignorantule) este ca un bad-boy să se transforme pentru ea, într-un good guy. Ca apoi, evident, să poată să se fută cu altul
Deja se amețise și ea, eram și eu destul de tulburat, deci distracția abia acum avea să înceapă. Eram doi prieteni care nu se simțeau atrași unul de celălalt și tocmai din acest motiv puteam să facem tot felul de nebunii împreună. Pentru că știam amândoi că nu există niciun pericol pentru niciunul dintre noi. Adică bine, eu nu eram atras de ea în sensul că erau strugurii prea acri. Adică îți dai seama că dacă aș fi avut șansa vreodată, cred că m-aș fi terminat din 3 mișcări. Și asta înainte să mă dezbrac. Așa că preferam să cred că relația de amiciție dintre mine și Florina a fost o anumită alegere, nu singura opțiune.
Seara asta îmi amintea de serile pe care le petreceam cu Anemona. Pentru că țâțe și buci, pentru că erecție. Însă, spre deosebire de serile cu Anemona, asta probabil avea se termine cu mine singur în pat. Pentru că labă.
La un moment dat, un tip de vreo 30 de ani, se apropia de noi, învârtindu-și cheile de la mașină (probabil înmatriculată în Bulgaria) pe deget. Șosetele lui păreau mai scumpe decât apartamentul meu. Părul era plin de gel și de transpirație și avea pantaloni albi de in, prin care, fără să mă cac pe mine, îți jur că i se vedea dunga de la tanga. Bucile lui erau mai evidente decât ale Florinei.
S-a apropiat de ea, s-a uitat prin mine fix în ochii ei și a zis:
– Ia zi, unde bem ceva? La mine sau la tine?
Fin.
– Da, îmi place ideea ta. Este foarte bună. O vom numi ”planul B”. Planul A însă, este ca tu să-mi dai o sticlă de Moet pe care o voi servi împreună cu iubitul meu, aici de față, pe care tu ai ales pur și simplu să-l ignori. Ce zici?
Eu eram la modul ”What?”. Cine sunt eu? Nu, serios, cine sunt eu? Efectiv nu mai știam cine sunt, în clipa în care am auzit cum m-a numit Florina.
Tipul s-a întors cu spatele, acordându-ne încă o dată șansa de a-i observa bucile-i proeminente și a plecat. Eu m-am uitat la Florina, ud tot și mi-am șters saliva din colțul gurii și zâmbetul retard de pe meclă. Dar așa, de jos, de pe gura mea a ieșit o replică divină:
– Florina, tu știi că eu am prietenă, nu?
M-am surprins până și pe mine cât de badass am putut să fiu în acel moment. Nici eu nu mă așteptam să-mi iasă aceste cuvinte pe propria-mi guriță cu care m-a lăsat Dumnezeu pe Pământ. Oricum, o replică mai bună decât asta, nici Anemona nu mi-ar fi putut oferi. Florina s-a uitat la mine, a sorbit cu atenție din cocktail-ul pe care-l luase de pe masă, a zâmbit și mi-a spus:
– Deocamdată. Dar să nu o aduci când o să vin eu la casă.
P.S:- ”Suge-o, Andrei”. Mindfuck total. Mi-a dat ecran albastru
