O altfel de prietenie episodul 2

Ne așezăm cu toții la o masă, facem cunoștință, povestim și între timp ne comandăm ceva de mâncare.
-Clarisa, ai vrea să ieșim mâine la o plimbare? O întreabă Kevin.
Kevin se pare că o place fiindcă se uită prea insistent la ea.
-Nu...
Aceasta se ridică de la masă și pleacă. Îl urmează și Nicolas. Clarisa, s-a supărat.
-Eu plec acasă, vreau să fiu singură.
-Dar... Eu nu am mâncat. Nu este frumos să plec când mâncarea mea se pregătește. Îi spun.
-Uite banii pentru ce am consumat eu și pentru mâncarea ce trebuie să îmi vină. Spuse ea pe un ton ciudat.
-Bine. Ai grija de tine! Mă suni când ajungi acasă! Îi spun pe un ton autoritar.
Îmi este prietenă și nu vreau să pățească nimic.
O văd pe fata ce ne-a luat comanda și îi spun să îmi pună mâncarea Clarisei la pachet.
A trecut cam o jumătate de oră și sosește comanda mea și a celor ce am rămas la masă. Ne punem toți să mâncăm liniștiți.
-Alis, ai vrea să jucăm biliard? Mă întreabă Cristian.
Cristian este tot unul dintre prietenii Clarisei cu care am ieșit. Nu știu nimic despre el. Însă nici nu mă pasionează să aflu.
-Eu... Eu, nu știu cum se joacă. Îi spun eu pe un ton jos deoarece m-am cam pierdut în ochii săi.
-Te învăț eu, dacă îmi permiți.
-Păi, eu...
-Nu este o rușine să nu știi să faci un lucru. Nici eu nu știam să joc și am învățat. Mă întrerupe el.
-Bine. Îi răspund zâmbind.
Ne punem să jucăm și timpul trece numai decât. Brusc primesc un telefon. Este Clarisa.
-Aloo. Se aude o voce speriată.
-Alis, eu...
-Ce s-a întâmplat Clarisa?
-Eu... Eu îl urmăream pe Nicolas și nu știu cum am ajuns la spital...
-Spune-mi la ce spital și vin cât pot de repede.
-La cel de urgențe...
-Stai liniștită. Vin cât pot de repede.
Cer nota, plătesc și îmi aduce și mâncarea Clarisei.
-Alis, ce s-a întâmplat?
Tac pentru câteva secunde, trag aer în piept și îmi fac curaj să îi spun ce s-a întâmplat.
-Clarisa este la spital și trebuie să ajung la ea.... Îi spun cu lacrimi în ochi.
-Te duc eu cu mașina, dacă aștepți 5 min să îmi plătesc consumația.
-Așteapt.
Nu am încotro fiindcă aș face mult cu autobuzul și este închis în call center la firma de la care comandam deobicei taxi, iar în cele de pe stradă nu mă urc.
-Hai să mergem Alis. La ce spital este Clarisa?
-La cel de urgențe, mi-a spus că se află.
Ajungem la mașina și nu apuc să pun mâna pe portieră ca să deschid că mi-o ia Cristian înainte.
-Poftim în mașina mea Alis.
Este o mașină mică, de culoare neagră și foarte frumoasă și foarte curată în interior.
-Mulțumesc Cristian. Nu trebuia să te deranjezi. Îi spun eu încercând să schițez un zâmbet.
-Nu este niciun deranj. Te voi ajuta cu orice.
-Eu...
-Nu este nevoie să îmi spui nimic. Văd că îți este frig.
-Nu îmi e...
El întinde mâna și își ia geaca de rezervă de pe bancheta din spate și o pune pe mine.
-Înainte de a avea grijă de cei din jurul tău, trebuie să ai grijă și de tine, Alis. Și îmi ridică capul ușor cu mâna. Ia această geacă pe tine că altfel vei răcii și o poți păstra.
Eu rămân tăcută tot drumul până când oprește mașina.
-Unde suntem? Că nu aici trebuia să ajungem. Îl întreb speriată.
-Liniște-te, Alis. Nu poți merge doar cu acea porție de mâncare la ea. Haide în magazin să îi luăm ce are nevoie.
-Ai dreptate... Nu mi-am dat seama, nu sunt obișnuită să văd oamenii dragi în spital.
-Stai liniștită, Alis.
Mă conformez, căci nu am încotro.
Intrăm în magazin și Cristian se ocupă de toate. Terminăm cumpărăturile și ne îndreptăm spre mașină.
-Așteaptă puțin Alis. Spuse Cristian pe un ton blând.
-S-a întâmplat ceva, Cristian? Îl întreb calm.
-Acesta este pentru tine.
Se apropie ușor și îmi pune trandafirul alb în păr.
-Eu nu știu ce să spun.
-Nu trebuie să îmi spui nimic. Ești mai frumoasă așa. Spuse el cu un zâmbet larg pe chip.
Pornim din nou spre spital. Eu tac din nou tot drumul.
-Am ajuns, Alis.
Cobor în grabă și fug direct în spital spre recepție și întreb de prietena mea.
Înainte să merg spre ea, realizez că în graba mea am uitat de Cristian și de cumpărături.