O altfel de prietenie episodul13

Mă trezesc instictiv fiindcă sunt obișnuită să mă trezesc când îmi sună alarma de pe ceasul de la mână și realizez că am dormit destul de bine spre surprinderea mea. Când mă desmecesc mai bine, îl văd și pe Cristian care se pare că aștepta să mă trezesc. Mă uit la ceas e 7:30 dimineața.
-Bună dimineața micuțo. Ai dormit bine?
Și mă pupă pe frunte. Are acest obicei frumos care îmi dă o stare de bine.
-Bună dimineața Cristian. Îi răspund zâmbind.
Se uită la mine, vede că nu zic nimic mai mult și face o față de supărat.
-Să înțeleg că nu ai dormit bine?
-Ba da. Însă a fost ciudat. A fost prima dată în viața mea când am dormit așa.
-Păi dacă ești de acord, poți dormi așa mai des.
O spune râzând ușor de parcă ar pune ceva la cale.
Mă ridic în fund și văd micul dejun lângă pat.
-Acest mic dejun este una din surprizele mele pentru tine. Și face o față de copil fericit.
-Tu ai mâncat, puiule?
-Nu, nu am mâncat. Am așteptat să te trezești să mâncăm amândoi. Doar mi-am servit cafeaua.
-Păi și cu florile acelea ce este?
-Sunt pentru tine, micuțo.
Mi le pune frumos în brațe și observ un bilet în interior, însă îl voi deschide după ce mâncăm.
-De unde ai știut ce îmi place să mănânc?
-Am analizat cam ce mănânci deobicei și am spus să fie ceva sănătos fiindcă vreau să fiu eroul tău.
Îl iau în brațe și îi spun în șoaptă la ureche:
-Mulțumesc eroule. Pe un ton de copil fericit.
Adevărul e că totul e mai frumos cu el.

Terminăm de mâncat și aceasta pune o melodie de vioară.
-Vreau răspunsul tău, micuțo.
-Hmm. Nu știu ce să spun.
-E ușor "da" sau "nu".
-Hmm. Dacă e un nu, rămânem la fel? Dacă e un da, ce se schimbă?
-Se schimbă multe micuțo. Te poți muta la mine fiindcă mama abea așteaptă să mă vadă zâmbind în fiecare dimineață sau ne putem muta la tine, sau la curte unde am eu casă, însă nu e terminată complet.
-Nu vreau să grăbim lucrurile, Cristian. Nu vreau să ajungem peste câțiva ani în situația mamei tale fiindcă am grăbit lucrurile.
-Ai dreptate, Alis. Îmi pare rău.
Se retrage în cealaltă cameră și merge să își facă duș.

Cristian:
Trebuia să știu că nu mă vrea și că se va îndrăgosti de altul... Faianța rece, îmi răcește focul din mine. Aș da orice să fie a mea. Însă nu vreau să o obțin cu forța. Poate ar fi mai bine să discut mai mult pe acest subiect cu ea și să îi dau timp.

Alis:
Este deja târziu, așa că mă pun să mă pregătesc să plec spre muncă.

Jumătate de oră mai târziu.

-Cristian, eu vreau să merg singură la muncă. Ai un job, mai ocupă-te și de el. Ai o viață, mai trăiește-o. O să fiu bine.
-Te duc eu sau mergi cu un taxi! Nu accept altă variantă fiindcă știi bine că nu ești în siguranță, încă...
-Off... Știu. Însă chiar vreau să merg singură și ca să nu ne mai contrazicem, te las pe tine să chemi un taxi și îl plătesc eu. Îi spun acestuia răstindu-mă la el.
Ne uităm unul la celălalt, ne privim preț de câteva minute în ochi și mă ia în brațe.
-Alis, nu vreau să te pierd, nu vreau să pățești nimic rău, nu vreau să nu-mi mai vorbești, nu vreau să nu-ți mai simt brațele în pe spatele meu... Te rog, nu mai fii încăpățânată... Uite pentru diseară, o să vină Adolf să te ia de la birou.
-Să ne ia. Îl corectez râzând.
Se uită încruntat la mine și mirat, în același timp.
-Păi cine mai vine cu tine?
-Mirela lucrează cu mine. Însă nu-mi surâde ideea de a pleca cu mașina de poliție acasă.
-Nu trebuie să te simți aiurea. Bucură-te că ești în siguranță. Plus de asta, nu știu cu ce mașină vine.
-A sosit taxiul.
Dau să plec, știind că mi-am luat tot și îl aud pe Cristian că strigă după mine.
-Ai uitat ceva!
Mă întorc speriată cu fața spre el fără să mă apropii.
-Ce anume? Îl întreb confuză.
-Păi florile tale... Și lasă capul în jos cu fața lui de trist.
-Am uitat de ele. Mulțumesc.
Însă văd că nu îi trece fața aceea.
-Nu mai fii trist că nu are rost.
Acum chiar fac pasul mare spre a ieși pe ușă.
-Ai grijă de tine, Cristian.
A rămas cu privirea spre geam.
Ajung aproape de recepție și iar aud că am uitat ceva. Decid să nu mă mai întorc fiindcă nu vreau să întârzii la muncă. Nu îmi stă în caracter.
-Am spus că ai uitat ceva, Alis.
Acesta mă ia pe sus. Îmi duce lucrurile în mașină și apoi mă duce în cameră. Mă chinui să scap, însă mă ține prea strâns.
-Dă-mi drumul Cristian.
Îi spun nervoasă.
-Nu pot acum, micuțo.
Îmi răspunde râzând.
-Dă-mi drumul că întârzii la muncă...
-Te duc eu și nu mai întârzii.
Odată ajunși înapoi în cameră mă pune pe fotoliu...
-Mă sperii Cristian...
-Nu vreau să îți fie frică de mine.
-Ce am uitat, de a fost nevoie să faci așa?
-Să mă iei în brațe, să mă pupi pe obraji, să îmi spui dacă vrei să fii a mea...
Ne întrerupe telefonul meu.
-Aloo.
Răspund fără să îmi pese cine este.
-Bună Alis. De la birou sunt. Ai 5 min să vorbim?
-Da, desigur. Vă ascult.
-O perioadă de timp avem nevoie să lucrezi de acasă, ceea ce va include și back office. Vă trebuii să vi azi la birou să îți iei pachetul de muncă pentru acasă.
-Cu plata cum rămâne?
-La fel ca și până acum + bonusuri.
-Pot lucra și din alt oraș?
-Da, atât timp cât ai internet bun.
-Păi o să trec pe la un 16 atunci. Este bine?
-Până ora 18, mă găsești aici. Îmi spuse directoarea de la job-ul meu.
-La revedere, doamnă director.
-La revedere, Alis.

-Acum ai mai mult timp liber. Ar trebuii să îmi mulțumești. Îmi spune el râzând.
-Ce ai făcut? Nu vreau să lucrez de acasă...
Lasă-mă, vreau să plec acasă.
Îi răspund nervoasă.
-Ascultă-mă puțin, Alis. Te rog.
-Nu!
-Ba o vei face, suparat-o.
Și mă ia în brațe și se pune cu capul pe pieptul meu.
-Nu am făcut nimic. Mă jur pe ce vrei tu. Eu te-am luat de pe hol fiindcă nu ți-ai luat la revedere de la mine, nu mai luat în brațe și nu mai pupat. Mai făcut să mă simt neimportant... Tu, nu realizezi cât însemni pentru mine. Ne cunoaștem de câteva zile, însă simt că te cunosc de o viață.
-Off... Îmi pare rău, Cristian. Lucrurile evoluează prea repede.
-O singură clipă poate schimba totul, Alis. Fix așa mi s-a întâmplat mie. Mi-ai schimbat sensul vieții cu o îmbrățișare. Te rog, ai încredere în mine. Un minut de îndoială, face cât o viață de suferință... Nu vreau să te văd în brațe la alt bărbat... Cel puțin, nu până nu îmi spui ce vrei de la mine.
-O secundă, te rog.
Scot biletul și îl citesc mai atentă.
"Vrei să fii a mea?", iar pe spate scrie "Pentru toată viața mea."
Tac pentru câteva minute.
-Nu. Nu încă. Poate nici nu e cazul să gândim așa. Suntem prieteni. De ce trebuie să stricăm asta? De ce grăbești totul?
Cât de puternic este, începe să plângă...
-Nu mai contează... Iartă-mă după ziua aceasta, promit să nu te mai deranjez. O spune Cristian în timp ce se chinuia să își șteargă lacrimile cu mâna... Te duc la birou și apoi plec acasă. Adolf te va duce acasă sau poți merge cu ce dorești.
Fiindcă trebuie să plecăm de la hotel, cumva trebuie să găsim activități, dacă mai dorești. Dacă nu, pot să vorbesc cu mama, să nu mai venim la tine acasă și nici să nu mai merg în vacanță cu tine....
-O să sun fetele.
O sun pe Clarisa.
-Aloo. Bună Clarisa. Ce faci bre? Ai timp să ieșim 30 de min să stabilim vacanța?
-Aloo. Bună Alis. Bine ies. Mă suni înainte să îmi spui unde ne vedem.
-Vorbește tu cu Anais și Kevin, să vedem dacă vin și ei.
Urmează să vorbesc și Mirela.
-Aloo. Bună. Ești la muncă?
-Aloo. Da, însă de la 17 o să fiu acasă pentru două luni.
-Aucii. Păi ce ai pățit?
-Nimic. O să lucrez online, atâta tot.
-Pffiuu. Mă speriasei. Uite te-am sunat să te întreb dacă ieșim.
-După job, da.
-Bine. Ne vedem la birou că trebuie să vin și eu să îmi iau lucrurile.
-Pa, pa.

-Deci Alis, ce facem?
-Păi nu știu. Vreau să fiu singură înainte de cină. Ieșim cu toți pe la 16, însă eu nu o să stau mult. Între timp mâncăm și noi prânzul și mergem spre birou că facem cam o oră de aici.
-Adolf, trebuia să vină după voi. Cu el cum facem?
-Hmm... Spune-i că ieșim mai devreme și să vină atunci. Va avea surpriza să o vadă pe Mirela, însă el mă va duce și pe mine acasă.
Îl sună el pe Adolf.
-Hei amice. Ce faci?
-Uite la birou momentan cu idiotul de Nicolas și individul de la restaurant.
-Nasol. Ce au mai făcut?
-Au fost prinși în timp ce încercau să spargă o mașină, însă era supravegheată video și nu au reușit.
-Termini până la 15 cu ei?
-Nu știu, însă oricum mi se termină tura și vor sta pe arest 30 zile.
-Bine. Te-am sunat să îți spun că Alis, iese la 16 de la muncă. Pe lângă mai am o veste bună pentru tine.
-Care anume?
-Păi despre Mirela. Am aflat unde lucrează și că o poți vedea azi.
-Zi-mi unde!
Se răstește puțin nervos.
-Vino cu mașina ta la birou și îți spun atunci.
-Poate e vreo glumă că stricăm prietenia.
-Nu e nicio glumă.
-Bine.
-Ne vedem acolo.

-Gata, Alis.
Își ia lucrurile și mergem la mașină.
-Unde vrei să mănânci?
-Nu știu... La orice local fast food cu shaorma.
-Bine, mergem la mall și îți alegi de acolo.

Cristian:
Mă omoară... Simt cum îmi pătrunde fiecare vorbă prin sânge ca un venin... De ce îmi face asta? De ce a dormit cu mine, dacă nu mă vrea? De ce m-a luat de atâtea ori în brațe? De ce m-a pupat de atâtea ori?
Înainte să mergem în mall, după ce parchez, simt nevoia să îmi spună ceva...
-Alis, dacă nu sunt eu alesul, de ce ai dormit cu mine la hotel?
-Fiindcă am considerat că e normal, că suntem doar prieteni... Îmi pare rău, Cristian.
Trag aer în piept și mă abțin să plâng...
Coborâm din mașină și dau să o iau înainte, însă el mă prinde de mână...
-Te iubesc, Alis!
Mă sărută cu forța și mă ia în brațe.

Alis:
Doamne, mi-a dat o mie de fiori acel sărut... A fost dulce și sincer... Însă momentan nu îl văd altfel, decât ca pe un Bff. Nu sunt îndrăgostită de alt bărbat cum crede el, însă prietenia e importantă.

Cristian:
Mă simt mai bine că i-am spus ce simt și acel sărut, mi-a dat complet lumea peste cap. Cum o să pot sta departe de ea? Cum să o văd ca pe o amică? Cum o să suport, dacă o văd cu altul? Doamne, îmi găsesc fericirea după mult timp și aceasta nu este a mea, nu mă vrea pe mine... Trebuie cumva să îi câștig inima. Nu pot sta fără să lupt.